0723598256

NSSM 30
Norme de securitate a muncii privind fabricarea,
depozitarea si transportul firelor si fibrelor sintetice

Preambul

Normele specifice de securitate a muncii sunt reglementari cu aplicabilitate nationala, care cuprind prevederi minimal obligatorii pentru desfasurarea principalelor activitati din economia nationala, in conditii de securitate a muncii.

Respectarea continutului acestor prevederi nu absolva agentii economici de raspundere pentru prevederea si asigurarea oricaror altor masuri de securitate a muncii, adecvate conditiilor concrete de desfasurare a activitatii respective.

Normele specifice de securitate a muncii fac parte dintr-un sistem unitar de reglementari privind asigurarea sanatatii si securitatii in munca, sistem compus din:

- Norme generale de protectie a muncii care cuprind prevederile de protectie a muncii, general valabile pentru orice activitate;

- Norme specifice de securitate a muncii care cuprind prevederile de securitate a muncii, specifice unor activitati sau grupe de activitati, detaliind prin acestea prevederile Normelor generale de protectie a muncii.

Prevederile tuturor acestor norme specifice se aplica cumulativ si au valabilitate nationala indiferent de forma de organizare sau proprietate in care se desfasoara activitatea pe care o reglementeaza.

Structura sistemului national de norme specifice de securitate a muncii urmareste corelarea prevederilor normative, cu pericole specifice uneia sau mai multor activitati si reglementarea unitara a masurilor de securitate a muncii pentru activitati caracterizate prin pericole comune.

Structura fiecarei norme specifice de securitate a muncii are la baza abordarea a aspectelor de securitate a muncii, practicata in cadrul Normelor generale de protectie a muncii. Conform acestei abordari, procesul de munca este tratat ca un sistem complex structurat, compus din urmatoarele elemente care interactioneaza reciproc:

- Executantul: omul implicat nemijlocit in executarea unei sarcini de munca;

- Sarcina de munca: totalitatea actiunilor ce trebuie efectuate prin intermediul mijloacelor de productie si in anumite conditii de mediu, pentru realizarea scopului procesului de munca;

- Mijloace de productie: totalitatea mijloacelor de munca (instalatii, utilaje, masini, aparate, dispozitive, unelte etc.) si a obiectelor muncii (materii prime, materiale etc.) care se utilizeaza in procesul de munca;

- Mediul de munca: ansamblul conditiilor fizice, chimice, biologice si psihologice in care unul sau mai multi executanti isi realizeaza sarcina de munca.

Reglementarea masurilor de securitate a muncii in cadrul Normelor specifice de securitate a muncii, vizand global desfasurarea uneia sau a mai multor activitati in conditii de securitate a muncii, se realizeaza prin tratarea tuturor aspectelor de asigurare a securitatii muncii la nivelul fiecarui element al sistemului executant - sarcina de munca - mijloace de productie - mediu de munca, propriu proceselor de munca din cadrul activitatilor care fac obiectul de reglementare.

Prevederile sistemului national de reglementari normative pentru asigurarea securitatii muncii constituie, alaturi de celelalte reglementari juridice referitoare la sanatatea si securitatea in munca, baza pentru:

- activitatea de conceptie a echipamentelor tehnice si a tehnologiilor;

- autorizarea functionarii unitatilor;

- instruirea salariatilor cu privire la securitatea muncii; cercetarea accidentelor de munca si stabilirea cauzelor si a responsabilitatilor.

In contextul general pe care l-am prezentat, "Normele specifice de securitate a muncii pentru fabricarea, depozitarea si transportul firelor si fibrelor sintetice" au fost elaborate tinand seama de reglementarile existente in domeniul securitatii muncii pentru aceste activitati, precum si pe baza studierii proceselor de munca si stabilirea pericolelor specifice, astfel incat, pentru fiecare pericol, sa existe cel putin o masura de prevenire la nivelul fiecarui element component al procesului de munca.

Structura acestei norme este facuta pentru fiecare activitate, prevederile urmand o succesiune logica, corespunzatoare modului de actiune al executantului in procesul de lucru.

Pentru ca normele specifice sa raspunda cerintelor actuale, nu numai in ceea ce priveste continutul, dar si forma de prezentare si pentru a fi conform altor acte legislative si normative, s-a procedat la utilizarea unor subtitluri, care precizeaza continutul articolelor care se refera la aceasta problematica, facilitand astfel pentru utilizatori intelegerea si gasirea rapida a textelor necesare.

1. Prevederi generale

Continut

Art. 1. - Normele specifice de securitate a muncii pentru fabricarea, depozitarea si transportul firelor si fibrelor sintetice cuprind masuri de prevenire a accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale pe baza riscurilor specifice acestor activitati si cerintelor desfasurarii proceselor de munca in conditii de securitate.

Domeniu de aplicare

Art. 2. - Prevederile prezentelor norme se aplica tuturor activitatilor de fabricare, depozitare si transportul firelor si fibrelor sintetice indiferent de forma de proprietate sau modul de organizare a acestor activitati.

Art. 3. - Pentru activitatile nespecifice sau auxiliare fabricarii, depozitarii si transportului firelor si fibrelor sintetice se vor aplica prevederile normelor specifice respectivelor activitati.

Art. 4. - Prevederile Normelor specifice de securitate a muncii pentru fabricarea, depozitarea si transportul firelor si fibrelor sintetice se aplica cumulativ cu Normele generale de protectie a muncii.

Revizuirea prezentelor norme

Art. 5. - Prezentele Norme specifice de securitate a muncii pentru fabricarea, depozitarea si transportul firelor si fibrelor sintetice se revad periodic si se schimba de cate ori este necesar, ca urmare a modificarilor de natura legislativa survenite la nivel national, a transformarilor intervenite in tehnologia de lucru si a particularitatilor metodelor de lucru ce urmeaza a fi reglementate din punctul de vedere al securitatii muncii.

2. Fabricarea firelor si fibrelor sintetice

2.1. Generalitati. Elemente comune

Incadrarea personalului

Art. 6. - (1)Personalul care efectueaza activitati legate de fabricarea firelor si fibrelor sintetice trebuie sa aiba pregatirea profesionala corespunzatoare locului de munca respectiv.

(2)Selectia si repartizarea personalului pe locuri de munca, din punctul de vedere al starii de sanatate si al aptitudinilor, se realizeaza prin examen medical si psihologic, conform metodologiei elaborate de Ministerul Sanatatii.

Instruirea personalului

Art. 7. - (1)Instructajul de protectie a muncii se face pe faze, in conformitate cu prevederile Normelor generale de protectie a muncii. Instructajul periodic se face la intervale de maximum 6 luni si are scopul sa reaminteasca normele de protectie a muncii.

(2)Personalul este instruit suplimentar privind respectarea normelor PSI si acordarea primului ajutor in caz de accidentare sau intoxicare.

(3)Personalul care executa lucrari de revizii, reparatii si interventii este autorizat si instruit special si suplimentar pentru efectuarea acestora in conditii de securitate a muncii.

(4)Personalul desemnat pentru efectuarea operatiilor de descarcare, transport si depozitare la rampele C.F. este instruit suplimentar pentru respectarea normelor si instructiunilor de securitate a muncii specifice (unitati C.F.) lucrului in zona C.F. (Cai Ferate).

Echipament individual de protectie

Art. 8. - Dotarea personalului cu echipament individual de protectie si alegerea sortimentelor se fac in conformitate cu prevederile "Normativului cadru de acordare si utilizare a echipamentului individual de protectie" elaborat de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, corespunzator Ordinului nr. 225/21.07.1995.

Art. 9. - Sunt obligatorii intocmirea si afisarea la fiecare loc de munca, la loc vizibil, a instructiunilor proprii de securitate a muncii in functie de particularitatile proceselor de munca.

Art. 10. - Este interzis personalului autorizat sa efectueze (din proprie initiativa) interventii la utilaje, instalatii si echipamente fara informarea prealabila si aprobarea persoanelor competente, fara ca restul personalului care isi desfasoara activitatea la locul de munca respectiv sa cunoasca operatiile ce trebuie executate si fara luarea masurilor de securitate necesare.

Art. 11. - Pentru asigurarea securitatii personalului si a mijloacelor de productie in timpul activitatii de fabricare a firelor si fibrelor sintetice se executa obligatoriu operatiile de predare - primire a schimbului si controlul locului de munca.

Materie prima

Art. 12. - Este obligatoriu ca mijloacele si cisternele auto precum si vagoanele-cisterna tip C.F. care transporta materia prima lichida sa fie asigurate, pe timpul descarca- rii-incarcarii, cu dispozitive de scurgere a electricitatii statice.

Art. 13. - Este obligatoriu ca inainte de sosirea la rampa a unui mijloc de transport incarcat cu materie prima, acesta sa fie controlat pentru a nu prezenta un focar ascuns de incendiu.

Art. 14. - Este obligatorie respectarea prevederilor "Normelor specifice de securitate a muncii pentru transportul intern".

Art. 15. - Se interzice parcarea locomotivelor (indiferent de tipul acestora) pe liniile de cale ferata din depozitul de materie prima pentru fabricarea firelor si fibrelor sintetice.

Art. 16. - (1)Este interzis accesul in depozitul de materie prima al mijloacelor de transport auto care prezinta scurgeri de carburanti sau lubrifianti, a celor care nu au tobe de esapament sau au tobe necorespunzatoare precum si a celor care prezinta alte defectiuni care pot constitui pericol de explozie.

(2)Este obligatorie existenta dispozitivelor antiscanteie la tobele de esapament.

Art. 17. - (1)Sunt interzise in incinta sau in fata depozitelor de materie prima pentru fabricarea firelor si fibrelor sintetice:

a) executarea reparatiilor auto;

b) parcarea mijloacelor auto.

(2)Sunt interzise pe tot teritoriul depozitului utilizarea focului deschis si fumatul.

Depozite de materie prima

Art. 18. - (1)Este obligatorie la depozitarea materiilor prime necesare fabricarii firelor si fibrelor sintetice respectarea urmatoarelor masuri:

a) pastrarea rezervelor de reactivi chimici in compartimente separate atunci cand exista un depozit comun;

b) mentinerea in stare buna a etichetelor pe toate ambalajele;

c) atunci cand se folosesc ambalaje din sticla, acestea se protejeaza cu impletituri din nuiele sau metalice;

d) transportul reactivilor se face cu ajutorul carucioarelor, iar in cazul in care transportul se face manual se folosesc dispozitive speciale care sa asigure securitatea (de exemplu, lazi compartimentate prevazute cu manere).

(2)Este interzisa depozitarea sau pastrarea grasimilor, carburantilor sau lubrifiantilor in depozitele de apa oxigenata.

(3)Se interzice pastrarea diferitelor lichide combustibile destinate curateniei (motorina, petrol, petrosin etc.) In depozitele de materii prime.

Art. 19. - Este interzisa crearea stocurilor tampon de materii prime in incaperile de fabricatie a firelor si fibrelor sintetice.

Art. 20. - (1)Este interzis accesul persoanelor care nu lucreaza in depozitul de materii prime pentru fabricarea firelor si fibrelor sintetice in spatiul de depozitare.

(2)Este obligatoriu ca spatiul de depozitare sa fie delimitat fata de spatiul de receptie si distributie al materiilor prime.

(3)Personalul din depozitele de materii prime este obligat sa mentina, in permanenta, curatenia la locul de munca.

(4)Este interzisa folosirea depozitului de materii prime pentru fabricarea firelor si fibrelor sintetice, drept adapost sau loc de odihna pentru personalul muncitor.

Art. 21. - Se interzice utilizarea in depozitele de materii prime pentru fabricarea firelor si fibrelor sintetice a lampilor portative care prezinta defectiuni, carora le lipsesc globurile de sticla si gratarele de protectie precum si a oricarui aparat electric portativ care se incalzeste peste temperatura normala sau care poate produce scantei.

Art. 22. - (1)Este obligatorie verificarea periodica, de catre personalul autorizat, a instalatiilor electrice de forta si lumina, interioare si exterioare depozitului, conform reglementarilor in vigoare.

(2)La terminarea lucrului seful depozitului este obligat sa deconecteze instalatiile electrice de la reteaua de alimentare cu energie electrica si sa controleze materialele depozitate pentru a preveni existenta unor focare ascunse de incendiu.

Art. 23. - Este obligatorie afisarea in fiecare depozit de materii prime pentru fabricarea firelor si fibrelor sintetice a instructiunilor proprii de securitate a muncii, a planului de depozitare, precum si a planului de evacuare in caz de incendiu.

Purjare cu azot

Art. 24. - (1)Este obligatorie purjarea cu gaz inert (azot) a tuturor utilajelor si conductelor prin care circula materiile prime pentru fabricarea firelor si fibrelor sintetice.

(2)Este obligatorie purjarea cu azot a cuptorului pentru incalzit difilul inainte de pornirea acestuia.

(3)Este obligatorie purjarea cu azot a capetelor de filare.

Instalatia de difil

Art. 25. - (1)Este interzisa introducerea difilului in instalatii fara ca acestea sa fie in prealabil uscate si sa aiba proba de etanseitate cu azot executata.

(2)Este obligatorie asigurarea etanseitatii pe tot circuitul difilului.

(3)Este obligatorie mentinerea in stare de functionare a tuturor aparatelor de reglare, masura si control de pe traseul difilului precum si a supapelor de siguranta aferente.

(4)Este obligatorie supravegherea permanenta a temperaturilor sistemului de incalzire si a nivelului difilului.

Art. 26. - Este obligatorie mentinerea permanenta in stare de functionare a instalatiei de ventilatie mecanica din incaperea rezervoarelor de difil.

Art. 27. - Cazanul pentru incalzit difilul cat si utilajele care se incalzesc cu acest produs se umplu la cota prevazuta prin tehnologia de fabricatie. Este interzisa umplerea peste 1/3 din capacitatea maxima a acestor utilaje.

Art. 28. - Sunt interzise lucrarile cu foc deschis la vasele si instalatiile prin care se vehiculeaza difil.

Verificarea inainte de punerea in functiune

Art. 29. - Este obligatorie, inainte de punerea in functiune a instalatiilor de fabricarea firelor si fibrelor sintetice, verificarea:

a) instalatiei de impamantare;

b) echipamentelor electrice;

c) aparatelor de masura si control;

d) instalatiei de ventilatie;

e) etanseitatii circuitului de difil si a pompelor de dozare;

f) filierelor, franei de picior (serviciu), rolelor de umezire si preparare si a mecanismului de infasurare;

g) sistemelor de semnalizare;

h) instalatiei de golire;

i) capacelor si aparatorilor de protectie;

k) sculelor de lucru;

l) curateniei la locul de munca;

m) existentei rezervei de azot inert comprimat la presiunea prevazuta in instructiunile de operare precum si a functionarii corespunzatoare a mijloacelor de alarmare si stingere a incendiilor;

n) efectuarii purjarilor cu azot conform art.24.

Art. 30. - (1)Este obligatorie protejarea impotriva patrunderilor de praf si scama a tuturor tablourilor, conexiunilor si dozelor electrice din halele de fabricatie a firelor si fibrelor sintetice.

(2)Este obligatorie efectuarea curateniei in perimetrul instalatiilor de fabricare a firelor si fibrelor sintetice si transportarea deseurilor de fabricatie colectate in locurile special amenajate pentru recuperare.

(3)Sunt interzise aglomerarile de carucioare, bobine sau alte materiale in spatiul de lucru.

Art. 31. - Este obligatorie pornirea instalatiilor de ventilatie mecanica cu 10 minute inainte de punerea in functiune a instalatiilor tehnologice de fabricare a firelor si fibrelor sintetice si oprirea acestora dupa 15 minute de la terminarea lucrului.

Art. 32. - Este obligatoriu ca instalatiile de ventilatie mecanica sa fie supravegheate si intretinute de personal instruit si pe baza instructiunilor de securitate a muncii specifice pentru instalatiile de ventilatie mecanice.

Functionarea instalatiilor

Art. 33. - Este obligatorie urmarirea in permanenta a parametrilor de functionare ai instalatiilor de fabricare a firelor si fibrelor sintetice conform tehnologiei de fabricatie.

Art. 34. - Este interzis ca in timpul functionarii instalatiilor de fabricare a firelor si fibrelor sintetice sa se:

a) opreasca instalatia de ventilatie;

b) lucreze fara capacele si aparatorile de protectie inchise;

c) lucreze cu aparate de masura si control defecte;

d) efectueze interventii, reparatii si/sau reglari;

e) curete de scame/infasurari instalatia;

f) lase nesupravegheate instalatiile sau sa se poarte discutii care nu au legatura cu procesul tehnologic;

g) intrerupa legatura cu liniile care asigura utilitatile.

Avarie

Art. 35. - Este obligatorie oprirea fabricatiei in una din urmatoarele situatii:

a) sunt depasiti parametrii de functionare normala ai instalatiei;

b) apar neetanseitati pe circuitul difilului;

c) apar defectiuni la tabloul electric;

d) apar defectiuni la instalatia de ventilatie mecanica;

e) incendiu.

Incendiu

Art. 36. - In caz de incendiu, este obligatoriu ca tot personalul sectiei aflat la lucru sa intervina pentru localizarea si stingerea acestuia, procedand conform instructiunilor stabilite de comisia tehnica PSI a unitatii.

Oprire

Art. 37. - Este obligatorie oprirea normala a instalatiilor de fabricare a firelor si fibrelor sintetice conform tehnologiei de fabricatie.

Art. 38. - Este obligatoriu transportul bobinelor cu material sau goale, numai cu carucioare - platforma adecvate tipului de bobina.

Interventii, reparatii, revizii

Art. 39. - (1)Este obligatoriu ca inaintea inceperii lucrarilor de reparatii, interventii si revizii conducatorul locului de munca respectiv sa ia toate masurile de prevenire a accidentelor si incendiilor, asigurand buna organizare a locului de munca.

(2)Este obligatoriu ca orice fel de interventie, revizie, reparatie la instalatiile de fabricare a firelor si fibrelor sintetice sa fie executate de personal calificat si instruit in acest scop iar executarea acestora sa se realizeze numai pe baza instructiunilor de lucru si a instructiunilor proprii de securitate a muncii in vederea prevenirii accidentelor si a incendiilor.

Art. 40. - Este obligatoriu ca orice fel de remedieri mecanice partiale sau generale sa fie executate numai dupa golirea instalatiilor respective de substante combustibile si spalarea si purjarea acestora cu azot.

Art. 41. - Este obligatoriu ca dupa oricare reparatie, interventie sau revizie sa fie refacute corect legaturile care asigura impamantarea pentru descarcarea sarcinilor electrice.

Art. 42. - Nici o lucrare de reparatie, interventie sau revizie nu se considera terminata daca nu s-a facut si receptia din punctul de vedere al securitatii muncii.

Instalatii electrice

Art. 43. - In halele de fabricare a firelor si fibrelor sintetice se interzic urmatoarele:

a) punerea in functiune si exploatarea in stare defecta sau incompleta a instalatiilor si consumatorilor de energie electrica de orice fel;

b) incarcarea intrerupatoarelor, comutatoarelor si prizelor (circuitelor) peste sarcina indicata;

c) suspendarea corpurilor de iluminat direct de conductorii de alimentare;

d) utilizarea la corpurile de iluminat a filtrelor de lumina (abajururi) improvizate din carton, hartie sau alte materiale combustibile;

e) folosirea improvizatiilor de natura electrica;

f) lasarea neizolata a capetelor conductorilor electrici. Este obligatorie cositorirea si izolarea locurilor de legatura a cablurilor si conductorilor electrici;

g) folosirea intrerupatoarelor, comutatoarelor, prizelor, dozelor in stare defecta sau incompleta.

Art. 44. - Este obligatoriu ca la tablourile de distributie a energiei electrice sa nu aiba acces decat electricianul de serviciu. Tablourile de distributie a energiei electrice vor fi mentinute in permanenta in stare inchisa prin dispozitive de zavorare.

Instalatii de semnalizare

Art. 45. - Este obligatorie dotarea instalatiilor de fabricare a firelor si fibrelor sintetice cu instalatii de semnalizare a incendiilor.

Instalatii de curatat filiere cu ultrasunete

Art. 46. - Este obligatorie respectarea prevederilor "Normelor specifice de securitate a muncii pentru prelucrari neconventionale (electroeroziuni, electrochimie, laser si ultrasunete) ".

Art. 47. - Este obligatorie respectarea prevederilor "Normelor specifice de securitate a muncii pentru industria textila" pentru toate operatiile textile care intervin in fabricarea firelor si fibrelor sintetice.

Art. 48. - Este obligatorie respectarea prevederilor "Normelor specifice de securitate a muncii pentru transportul intern" la toate operatiile de manipulare si transport din cadrul fluxului tehnologic de fabricare a firelor si fibrelor sintetice.

2.2. Filarea din topitura.

Fabricarea firelor si fibrelor poliamidice, polipropilenice si poliesterice.

Art. 49. - Este obligatorie respectarea stricta a regulamentelor de fabricatie privind ordinea de introducere a materiilor prime si a valorilor prescrise pentru parametrii tehnologici.

Filare

Art. 50. - Este interzisa efectuarea operatiilor de curatare si a oricaror interventii la instalatiile de filare de catre personalul care nu a fost calificat si instruit in acest scop.

Art. 51. - Este interzisa efectuarea urmatoarelor operatii de munca in timpul functionarii instalatiilor de filare:

a) desfundarea filierelor;

b) modificarea turatiei pompelor de dozare;

c) remedierea defectiunilor aparute la frana de picior (de serviciu) ;

d) deblocarea rolelor de umezire si preparare precum si a mecanismului de infasurare;

e) indepartarea infasurarilor mari sau mici;

f) introducerea sau scoaterea copsului Inainte de a fi oprit fusul;

g) indepartarea capacelor si aparatorilor de protectie;

h) interventii la tabloul electric.

Art. 52. - Este obligatorie oprirea instalatiei de filare la aparitia neetanseitatilor pe circuitul difilului.

Art. 53. - (1)Este obligatorie alimentarea cu bobine de filare numai de pe carucioare-platforma destinate special pentru acest scop.

(2)Este interzisa incarcarea instalatiilor cu bobine de filare de pe dispozitive improvizate.

(3)Este interzisa incarcarea/descarcarea bobinelor de filare de pe carucior numai de pe o parte a acestuia.

(4)Sunt interzise aglomerarile de carucioare, bobine sau alte materiale in spatiul de lucru.

Art. 54. - Este interzisa manipularea carucioarelor-platforma altfel decat prin impingere.

Rasucire

Art. 55. - Este interzisa efectuarea urmatoarelor operatii in timp ce functioneaza masina:

a) oprirea manuala a fusului;

b) taierea curelusei sau a snurului de la fuse;

c) indepartarea firelor infasurate pe cilindru cu mana sau cu cutitul;

d) scoaterea levatei;

e) interventii la tabloul electric;

f) indepartarea aparatorilor de protectie.

Cablare

Art. 56. - Este obligatorie oprirea masinii in una din urmatoarele situatii:

a) ruperea curelei de transmisie de la fuse;

b) desprinderea cursorului de pe inel;

c) fixarea incorecta a bobinelor pe gaterul masinii;

d) defectiuni la tabloul electric.

Sculuit

Art. 57. - Este obligatorie oprirea masinii in una din urmatoarele situatii:

a) ruperea lagarelor de sustinere a vartelnitei;

b) aparitia infasurarilor de fire pe bara de contact sau pe cilindrul canelat;

c) ruperea curelelor de transmisie;

d) blocarea pedalelor de actionare;

e) defectiuni la tabloul electric.

Art. 58. - Este interzisa efectuarea urmatoarelor operatii in timp ce functioneaza masina:

a) curatarea valturilor;

b) curatarea petelor de ulei si scame;

c) legarea sculurilor;

d) oprirea manuala a vartelnitei.

Spalare sculuri

Art. 59. - Este obligatorie efectuarea urmatoarelor operatii de munca:

a) repartizarea uniforma a sculurilor pe valt;

b) introducerea completa a sculurilor in furca protectoare.

Art. 60. - Este obligatorie oprirea din functiune a masinii in oricare din urmatoarele situatii:

a) cand se constata agatarea firelor de furca;

b) cand apar zgomote anormale in interiorul masinii.

Uscare

Art. 61. - Este interzisa efectuarea urmatoarelor operatii de munca in timpul functionarii instalatiei:

a) deschiderea usilor de vizitare;

b) Inchiderea robinetelor de la conductele de evacuare a condensului;

c) scoaterea sitelor;

d) introducerea materialelor imbibate cu solutii inflamabile;

e) marirea vitezei sau a presiunii aburului peste valorile de regim.

Art. 62. - Este interzisa functionarea instalatiilor de uscare fara aparate de verificare a temperaturii si presiunii. Aparatele de masura si control vor fi verificate din punct de vedere metrologic la termenele scadente.

Texturare

Art. 63. - Sunt interzise, in timpul functionarii masinilor de texturare, urmatoarele operatii de munca:

a) curatarea bobinei pe gaterul masinii;

b) indepartarea infasurarilor mari de pe cilindrul de alimentare, galet si fus;

c) indepartarea manuala a infasurarilor mici de pe cilindrul de alimentare sau de pe galet;

d) introducerea sau scoaterea copsului Inainte de a fi oprit fusul;

e) interventia la tabloul electric;

f) curatarea masinii de pete de ulei, scame sau alte impuritati;

g) indepartarea aparatorilor de protectie.

Art. 64. - Este obligatorie oprirea masinii in una din urmatoarele situatii:

a) dezechilibrarea fusurilor magnetice;

b) deformarea rolelor de presare;

c) ruperea curelelor de transmisie;

d) defectarea termoregulatorului;

e) aparitia infasurarilor pe cilindrii de alimentare, preluare si infasurare;

f) defectiuni la tabloul electric. Tesere (urzire)

Art. 65. - Este obligatorie oprirea masinii in una din urmatoarele situatii:

a) uzarea mecanismului de bataie (in special a picherului) ;

b) uzarea suveicii;

c) slabirea spetei;

d) aparitia unor scame in fir care incurca rostul;

e) indepartarea ruperilor de fir;

f) aparitia unor zgomote si/sau trepidatii deosebite.

Ondulare

Art. 66. - Este obligatorie oprirea din functionare a instalatiei in oricare din urmatoarele situatii:

a) ruperea curelelor de transmisie;

b) aparitia infasurarilor pe cilindrul de alimentare;

c) descentrarea valturilor sau a cutitelor de taiere;

d) cand apar defectiuni pe circuitul de impamantare.

Art. 67. - Este interzisa functionarea instalatiei fara carcasele de protectie inchise.

Taiere

Art. 68. - Este obligatorie verificarea atenta a materialului inainte de a fi introdus in masina pentru a nu contine corpuri straine.

Art. 69. - Este interzisa efectuarea urmatoarelor operatii de munca in timpul functionarii masinii de taiere:

a) deschiderea capacului de protectie la cutitele rotative;

b) apropierea mainilor de cilindrii alimentatori la o distanta mai mica de 50 cm.

Balotare

Art. 70. - Este obligatoriu ca toate comenzile electrice sa se execute numai de pe platforma electroizolanta.

Art. 71. - Este obligatoriu ca materialele de legare (sarma, panglica metalica, folie) sa fie asigurate si aranjate inainte de inceperea lucrului la presa.

Art. 72. - Este obligatoriu ca usile laterale si orificiile de prindere a balotului sau sarmei pentru legat sa fie prevazute cu sisteme mecanice suplimentare de siguranta.

Art. 73. - Sunt interzise:

a) intrarea sub capacul presei de balotare - indiferent de tipul sau sistemul de amplasare la sol - si de golurile create in pardoseli;

b) urcarea pe presa in timpul functionarii;

c) depanarea presei de catre muncitorul care o deserveste.

2.3. Filarea din solutie.

Fabricarea firelor si fibrelor acrilonitrilice

Verificari

Art. 74. - Este obligatorie verificarea zilnica a:

a) etanseitatii tuturor conductelor de transport pneumatic a prafului de poliacrilonitril;

b) etanseitatii pe traseele de circulatie a utilitatilor si la pompele de dozare;

c) inexistentei solutiei coagulate pe conductele dintre filtrele lumanare si filiere.

Art. 75. - Este obligatoriu ca inaintea executarii tuturor lucrarilor de interventie, de remediere si intretinere la pompele care vehiculeaza acrilonitril, vase tampon si de masura, reactoare sau coloane de recuperare a monomerului sa se:

a) indeparteze acrilonitrilul vascos prin spalare cu apa;

b) controleze permanent concentratia in aer a substantelor inflamabile si explozive;

c) asigure functionarea instalatiei de ventilatie mecanica.

Art. 76. - Este interzis, in cazul interventiilor la filtrele cu saci, sa se efectueze urmatoarele operatii:

a) scuturarea sacilor cu praf de poliacrilonitril cu ajutorul vacuumului realizat de suflanta;

b) deschiderea usilor compartimentelor cu saci atata timp cat suflanta mare este in functiune.

Filare

Art. 77. - Sunt interzise in timpul functionarii instalatiei de filare:

a) curatarea manuala sau prin folosirea unui cutit a infasurarilor de pe valturi;

b) deblocarea pinioanelor sau introducerea unor capuri metalice Intre acestea;

c) demontarea peretilor termocirculanti ai camerelor pompetelor;

d) curatarea solutiei reziduale din camera pompetelor;

e) contactul mainilor cu solutia de filare.

Art. 78. - Este obligatorie verificarea periodica a tubulaturii de ventilatie de la uscatoarele rotative astfel incat sa nu existe depuneri de scama, ulei, carbonat de etilena.

Vopsire in masa

Art. 79. - (1)Este obligatorie verificarea instalatiei inainte de pornire si efectuarea unei probe cu apa incalzita. In conditiile in care apa se coloreaza, se efectueaza spalarea cu apa demineralizata si se verifica valtul de stoarcere-etirare, valturile de stoarcere de la avivare, regulatorul de temperatura de la flota de vopsire si dispozitivul de reglare a debitului de compensare.

(2)Este interzisa functionarea pompelor defecte sau care prezinta neetanseitati.

Art. 80. - (1)Este obligatorie efectuarea cu atentie a operatiilor de manipulare, cantarire si distribuire a colorantilor, acestia fiind toxici, indiferent de starea lor de agregare.

(2)Este interzis contactul mainilor cu colorantii in stare pulverulenta sau sub forma de solutie.

Art. 81. - (1)Este interzisa orice fel de interventie la pompele de dozare centrifuge si la agitatorul vasului de diluare inainte de oprirea lor.

(2)Este interzisa prelevarea probelor in timpul functionarii malaxorului.

(3)Este interzisa adaugarea de substante chimice sau scoaterea de aglutinat in timpul functionarii malaxorului.

Art. 82. - Este obligatorie dotarea cazilor de vopsit cu hote pentru absorbtia noxelor si cu dispozitive de preaplin pentru prevenirea deversarii flotei.

Art. 83. - Este obligatorie respectarea retetelor de lucru pe operatii tehnologice, ordinea de introducere a substantelor chimice, temperaturile de lucru pentru evitarea degajarilor de substante toxice, inflamabile sau explozive.

Art. 84. - (1)Este interzisa depozitarea impreuna a substantelor care in contact produc reactii sau emanari de gaze toxice.

(2)Este interzisa depozitarea in acelasi loc a ambalajelor golite care nu au fost spalate. Spalarea ambalajelor golite este efectuata numai de catre personalul special instruit in acest scop, imediat dupa golirea acestora.

Spalare. Avivare

Art. 85. - Este interzisa introducerea mainilor in flota de spalare sau avivare.

Art. 86. - Este obligatorie indepartarea tuturor infasurarilor de pe galeti si a scamelor din cuve numai cu carlige din sarma de bronz sau inox.

Art. 87. - Este interzisa folosirea emulsiei de avivaj in alte scopuri decat tratarea fibrei.

Uscare. Etirare. Incretire

Art. 88. - Este obligatorie oprirea instalatiei daca se constata defectiuni mecanice, electrice sau ale aparatelor de masura si control.

Art. 89. - Este obligatorie indepartarea tuturor infasurarilor de pe tamburi si valturi numai cu carlige din bronz sau inox bine ascutite.

Art. 90. - Este interzisa atingerea cu mana a tamburilor, a traseelor de alimentare cu abur si eliminare condens, precum si a benzilor transportoare.

Art. 91. - (1)Este obligatorie verificarea, la autoclave, Inainte de inceperea lucrului, a tuturor traseelor de utilitati si a aparatelor de masura si control.

(2)Este obligatorie scoaterea de sub tensiune a instalatiei pentru golirea autoclavei.

Fixare. Depunere

Art. 92. - Sunt interzise in timpul functionarii instalatiei urmatoarele:

a) intrarea in instalatie prin usile de vizitare;

b) urcarea pe instalatie sau/si pe banda transportoare;

c) apropierea de banda transportoare;

d) inlaturarea scamelor sau a infasurarilor la banda transportoare;

e) efectuarea altor manevre decat cele prevazute in instructiunile de lucru.

Instalatii de incalzit ulei

Art. 93. - Este obligatoriu controlul emanatiilor in atmosfera incaperii in care este amplasata instalatia.

Art. 94. - (1)Este obligatorie verificarea, inaintea umplerii cu ulei, a tuturor dispozitivelor de securitate, a aparatelor de masura si control, precum si a traseelor de circulatie (ulei, gaz metan).

(2)Este obligatorie verificarea functionarii instalatiei de cel putin 4 ori/schimb de catre personalul autorizat in acest scop.

Laminare

Art. 95. - Este interzisa efectuarea urmatoarelor operatii de munca:

a) punerea in functiune a instalatiei fara verificarea campului cu ace, a cilindrilor laminori, a cilindrilor alimentatori, a cilindrilor debitori la cana, a transmisiilor si a mansoanelor flotante;

b) blocarea microintrerupatoarelor de oprire automata a instalatiei;

c) folosirea canilor cu margini rupte sau crapate;

d) scoaterea canilor pline in timpul functionarii instalatiei;

e) depozitarea canilor pe caile de acces;

f) indepartarea infasurarilor in timpul functionarii instalatiei;

g) coborarea valturilor de presiune fara dispozitive speciale.

Art. 96. - Este obligatorie oprirea instalatiei pentru indepartarea infasurarilor. Eliminarea infasurarilor se face numai cu ajutorul carligelor de bronz bine ascutite.

Taiere

Art. 97. - Sunt interzise in timpul functionarii masinii orice fel de verificari si/sau interventii.

Balotare

Art. 98. - Este obligatorie respectarea prevederilor articolelor 70, 71, 72 si 73.

Impachetare pale

Art. 99. - Este obligatoriu ca pala de melana destinata impachetarii sa fie asezata in cani care nu au marginile rupte sau deteriorate.

Art. 100. - Este obligatorie scoaterea instalatiei de sub tensiune in momentul in care se efectueaza urmatoarele operatii:

a) asezarea canii cu pala pentru presat pe placa metalica a presei;

b) legarea pachetului presat;

c) scoaterea canii goale de sub presa.

Art. 101. - Este interzisa orice interventie in timpul presarii palei.

Art. 102. - (1)Este interzis operatorului sa-si introduca capul sub pistonul presei.

(2)Este obligatoriu ca operatorul sa poarte pe langa echipamentul de lucru si ochelari de protectie.

Art. 103. - Sunt interzise aglomerarile de materiale si de cani in zona de lucru a presei pentru impachetare.

Ambalare bobine de pala

Art. 104. - Sunt interzise in timpul functionarii instalatiei urmatoarele:

a) introducerea diverselor parti ale corpului in organele masinii in miscare;

b) stationarea in fata presei, acolo unde va cadea balotul;

c) folosirea oricaror improvizatii;

d) deschiderea tabloului electric.

Art. 105. - Este obligatoriu ca pentru orice defectiune de functionare instalatia sa fie scoasa de sub tensiune.

Etichetare. Marcare

Art. 106. - Este interzis sa se depoziteze in zona de etichetare si marcare o cantitate de vopsea mai mare decat cea strict necesara pentru efectuarea operatiilor stabilite intr-un schimb de lucru.

3. Depozitarea firelor si fibrelor sintetice

Art. 107. - Este obligatorie mentinerea conditiilor climatice - temperatura maxima 200 C in depozitele de fire si fibre sintetice.

Art. 108. - Este interzisa incarcarea depozitului de fire si fibre sintetice peste capacitatea acestuia (pentru a nu impiedica supravegherea materialelor depozitate precum si interventia in caz de incendiu).

Art. 109. - (1)Este obligatoriu ca la depozitarea firelor si fibrelor sintetice sa se cunoasca caracteristicile acestora (sensibilitatea la caldura, fum sau umezeala, reactia fata de alte materiale, posibilitatea de aprindere, mijloacele adecvate pentru stingerea incendiilor datorate firelor si fibrelor sintetice etc.)

(2)Este obligatoriu ca la compartimentarea depozitului, la stabilirea cantitatilor depozitate in fiecare stiva si la stabilirea spatiilor de acces intre stive, sa se tina seama de caracteristicile firelor si fibrelor sintetice.

(3)Este obligatorie mentinerea in permanenta libera a cailor de acces la hidranti, vane si tablouri electrice.

Art. 110. - (1)Este interzisa depozitarea impreuna cu firele si fibrele sintetice de materiale si reactivi chimici inflamabili, precum si butelii sub presiune.

(2)Este interzisa depozitarea sau pastrarea diferitelor lichide combustibile destinate curateniei (motorina, petrol, petrosin etc.) in depozitele de fire si fibre sintetice.

Art. 111. - (1)Este obligatoriu ca la operatiile de descarcare, manipulare si aranjare a firelor si fibrelor sintetice ambalate sa se utilizeze mijloace mecanizate de manipulare si ridicare de tipul celor care nu produc scantei.

(2)Este obligatorie respectarea prevederilor "Normelor specifice de securitate a muncii pentru transportul intern".

Art. 112. - Este obligatorie respectarea urmatoarelor conditii de depozitare a firelor si fibrelor sintetice:

a) inaltimea stivei sa nu depaseasca de 1,5 ori latura mica a bazei;

b) rafturile sa fie confectionate din metal sau din materiale ignifugate;

c) sa se asigura distantele reglementate de P.S.I. fata de corpurile de incalzit, de iluminat si de instalatiile pentru stingerea incendiilor (sprinklere).

d) marcarea pardoselii cu o banda de vopsea alba pentru asigurarea cailor de acces.

Art. 113. - Este interzisa depozitarea firelor si fibrelor sintetice in spatiile libere de siguranta si in spatiile destinate circulatiei.

Art. 114. - (1)Este interzis in spatiul de depozitare accesul persoanelor care nu lucreaza in depozit.

(2)Este obligatoriu ca spatiul de depozitare sa fie delimitat fata de spatiul de receptie si distributie, in care este permis accesul persoanelor participante la aceste operatii.

Art. 115. - Se interzice utilizarea in depozitele de fire si fibre sintetice a flacarii deschise precum si a oricarui aparat electric portativ care poate produce scantei.

Art. 116. - Este obligatoriu ca instalatiile electrice de forta si lumina, interioare sau exterioare depozitului de fire si fibre sintetice sa fie intretinute si verificate de personal autorizat in acest scop.

Art. 117. - Este obligatoriu ca in depozitul de fire si fibre sintetice sa fie afisate instructiunile proprii de securitate a muncii pentru operatiile de munca ce se executa, planul de depozitare, planul de evacuare in caz de incendiu precum si normele de prevenire si stingere a incendiilor.

4. Transportul firelor si fibrelor sintetice

Art. 118. - Este obligatorie respectarea prevederilor urmatoarelor norme de securitate a muncii:

a) Norme specifice de securitate a muncii pentru transportul intern;

b) Norme specifice de securitate a muncii pentru transporturi rutiere;

c) Norme specifice de securitate a muncii pentru transportul pe calea ferata.

Art. 119. - Este obligatoriu ca la transportul firelor si fibrelor sintetice sa se cunoasca caracteristicile si sensibilitatea la caldura a acestora.

Mijloace de transport auto

Art. 120. - Este obligatoriu ca personalul autorizat sa verifice toate mijloacele de transport auto destinate transportului firelor si fibrelor sintetice, inainte de plecarea acestora in cursa, din punctul de vedere al starii tehnice si al dotarii corespunzatoare pentru stingerea incendiilor.

Art. 121. - Este obligatoriu ca pe timp de ceata, ploaie sau alte fenomene meteorologice care diminueaza vizibilitatea si siguranta deplasarii, viteza mijlocului de transport sa fie redusa in raport cu conditiile atmosferice respective.

Art. 122. - Conducatorilor mijloacelor de transport auto incarcate cu fire si fibre sintetice le sunt interzise urmatoarele:

a) stationarea in apropierea focurilor deschise;

b) stationarea in medii cu lichide usor inflamabile sau combustibile;

c) stationarea pe terenuri acoperite cu paioase sau langa stive de paie uscate;

d) parasirea autovehiculului;

e) conducerea autovehiculului in mod imprudent, provocandu-i socuri sau creandu-i posibilitatea de derapare, avarie etc.;

f) sa fumeze sau sa aprinda focul la stationare la o distanta mai mica de 50 m de autovehicul;

g) sa aiba in autovehicul rezerve de combustibil (in afara celor din rezervor), precum si sa admita incarcarea in autovehicul a altor materiale decat cele prevazute in documentele de transport;

h) alimentarea autovehiculului cu combustibil prin turnare libera prin furtun sau prin alte sisteme improvizate.

Mijloace de transport pe calea ferata

Art. 123. - (1)Este obligatorie verificarea, inainte de incarcare, a starii tehnice a vagoanelor destinate transportului firelor si fibrelor sintetice.

(2)Este obligatoriu ca inaintea inceperii operatiei de incarcare a firelor si fibrelor sintetice vagoanele destinate transportului sa fie asigurate impotriva deplasarilor necomandate.

Art. 124. - Vagoanele incarcate cu fire si fibre sintetice care urmeaza sa circule pe liniile electrificate este obligatoriu sa indeplineasca conditiile prevazute in reglementarile in vigoare elaborate de SNCFR pentru eliminarea pericolului de incendiu datorat liniei de contact.

Art. 125. - La formarea trenurilor este obligatorie respectarea prevederilor In vigoare elaborate de SNCFR.

5. Cerinte de conceptie - proiectare la fabricarea, depozitarea si transportul firelor si fibrelor sintetice

5.1. Cladiri

Instalatii de ventilatie mecanica

Art. 126. - Este obligatorie existenta instalatiilor de ventilatie mecanica in halele in care se fabrica fire si fibre sintetice.

Art. 127. - Gurile de evacuare a aerului viciat, aferente instalatiilor de ventilatie mecanica, trebuie amplasate, in mod obligatoriu, fata de prizele de aer curat, la o distanta de minimum 8 m pe orizontala si de minimum 5 m pe verticala (diferenta de nivel).

Art. 128. - (1)Conductele de exhaustare care traverseaza peretii despartitori ai halei este obligatoriu sa fie prevazute cu clapete de separatie (sibere) in conditii de etanseizare.

(2)Este obligatorie marcarea vizibila (si usor controlabila) a pozitiilor "Inchis-Deschis" ale clapetelor.

Art. 129. - Este obligatorie respectarea urmatoarelor conditii:

a) conductele de ventilatie mecanica, confectionate din metal, se impamanteaza. Este interzis sa se monteze tronsoane confectionate din material izolator intre tronsoanele metalice;

b) la conductele de ventilatie mecanica din material sintetic se folosesc, de regula, flanse tot din material sintetic. Este obligatoriu ca flansele din metal de la conductele de material sintetic cu un diametru mai mare de 50 mm sa fie impamantate;

c) conductele din material izolator nu se vopsesc la exterior cu vopsea buna conducatoare de electricitate si nu se infasoara cu materiale conducatoare de electricitate.

Instalatii electrice

Art. 130. - Este obligatorie existenta sistemelor de iluminat de avarie si de siguranta in halele de fabricatie a firelor si fibrelor sintetice.

Art. 131. - Tipurile de protectie ale echipamentelor electrice utilizate la fabricarea, depozitarea si transportul firelor si fibrelor sintetice vor fi corespunzatoare pentru atmosfere potential explozive.

Art. 132. - (1)Este obligatoriu ca traseele cablurilor electrice sa asigure protectia cablurilor impotriva deteriorarilor mecanice, corodarii, avarierii datorate vibratiilor si supraincalzirii.

(2)Este interzisa montarea cablurilor electrice direct pe elementele de constructie combustibile.

Art. 133. - Este obligatoriu ca la trecerea cablurilor electrice prin plansee sau pereti despartitori, acestea sa fie montate in tuburi incombustibile, rezistente la solicitari mecanice, cu un diametru interior de cel putin 1,5 ori diametrul exterior al cablului.

Art. 134. - Este obligatoriu ca in incaperile schimbatoarelor de caldura pentru difil primar si secundar instalatia electrica de forta, iluminat si comanda sa fie in constructie antiexploziva tip I.P. 55.

Art. 135. - Este obligatoriu ca la proiectarea halelor in care se fabrica si se depoziteaza fire si fibre sintetice sa se respecte normele P.S.I. in vigoare.

5.2. Echipament tehnic

Art. 136. - Este obligatorie dotarea tuturor echipamentelor tehnice care contribuie la fabricarea, depozitarea si transportul firelor si fibrelor sintetice cu sisteme de protectie si securitate (aparatori, capace etc).

Art. 137. - Este obligatoriu ca la amplasarea echipamentelor tehnice sa se respecte conditiile privind mediul de munca cuprinse in "Normele generale de protectie a muncii".

ANEXA 1

Norme de securitate a muncii complementare prezentei norme

Normele de securitate a muncii pentru fabricarea, depozitarea si transportul firelor si fibrelor sintetice vor fi completate cu prevederile din urmatoarele norme:

1. Normativ cadru de acordare si utilizare a echipamentului individual de protectie.

2. Norme specifice de securitate a muncii pentru transportul intern.

3. Norme specifice de securitate a muncii pentru prelucrari neconventionale (electroeroziuni, electrochimice, laser si ultrasunete).

4. Norme specifice de securitate a muncii pentru industria textila.

5. Norme specifice de securitate a muncii pentru fabricarea, depozitarea si transportul produselor organice (exclusiv petrochimice).

6. Norme specifice de securitate a muncii pentru transporturi rutiere.

7. Norme specifice de securitate a muncii pentru transportul pe calea ferata.

8. Norme P.S.I.

NOTA:

Intrucat in prezent sistemul national al normelor specifice de securitate a muncii este in curs de elaborare, pana la aparitia tuturor normelor specifice se vor respecta si aplica dupa caz, normele departamentale referitoare la aceste activitati.

ANEXA 2

Ghid de terminologie de securitate a muncii privind fabricarea, depozitarea si transportul firelor si fibrelor sintetice

1. Accident de munca: accident prin care se produce vatamarea violenta a organismului precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridica a contractului in baza caruia se desfasoara activitatea si care provoaca incapacitatea temporara de munca de cel putin trei zile, invaliditate ori deces.

2. Avarie: eveniment survenit in utilizarea mijloacelor de productie caracterizat prin defectarea si deteriorarea acestora.

3. Dispozitiv de protectie: dispozitiv care reduce sau elimina riscul, singur sau prin asociere cu un protector.

4. Echipament individual de protectie: totalitatea mijloacelor individuale de protectie cu care este dotat fiecare participant la procesul de munca pentru a fi protejat impotriva factorilor de risc de accidentare si imbolnavire profesionala.

5. Echipament tehnic: masinile, utilajele, instalatiile, aparatura, dispozitivele, uneltele si alte mijloace asemanatoare necesare in procesul muncii.

6. Factori de risc: factori (insusiri, stari, procese, fenomene, componente) proprii elementelor componente ale sistemului executant-sarcina de munca-mijloace de productie-mediu de munca, ce caracterizeaza pericolele proprii acestor elemente si care, conducand la o disfunctie a sistemului, pot provoca accidente de munca sau boli profesionale.

7. Indicator de securitate a muncii: mijloc de informare standardizat care, prin combinare a unei forme geometrice cu o culoare de securitate si un simbol, furnizeaza o informatie referitoare la securitatea muncii.

8. Instructiuni proprii de securitate a muncii: componente ale sistemului de reglementari in domeniul securitatii muncii, ale caror prevederi sunt valabile numai pentru activitatile desfasurate in cadrul unei unitati; elaborarea lor de catre unitati (prin efort propriu sau in colaborare cu institute specializate) este obligatorie atunci cand normele generale si specifice de securitate a muncii nu acopera totalitatea activitatilor desfasurate in unitate sau voluntara, atunci cand patronul considera necesar pentru imbunatatirea securitatii muncii, detalierea si completarea normelor cu unele prevederi specifice unitatii.

9. Noxa (sinonim = factor nociv) : agent fizic, chimic sau biologic cu actiune daunatoare asupra organismului, in mediul luat in considerare.

10. Pericol:

a) - sursa unei posibile leziuni sau afectari a sanatatii;

b) - proprietatea inerenta a unei substante, agent, surse de energie sau situatii cu potential de a cauza evenimente nedorite (accidente de munca sau boli profesionale).

NOTA: - In domeniul securitatii muncii termenul este utilizat in asociere cu alti termeni definind originea sau natura presupusa a posibilei leziuni sau afectari a sanatatii: pericol de electrocutare, pericol de strivire, pericol de taiere, pericol de intoxicare etc.

11. Persoana autorizata: persoana competenta imputernicita in scris (de catre organele de specialitate abilitate si/sau de catre patron) sa indeplineasca anumite activitati.

12. Persoana avertizata: persoana informata asupra riscului profesional si asupra comportamentului ce trebuie adoptat pentru desfasurarea unei activitati in conditii de securitate.

13. Persoana competenta: persoana care poseda cunostintele si aptitudinile necesare pentru a realiza corect anumite activitati.

14. Persoana expusa: persoana care se afla in intregime sau partial intr-o zona periculoasa.

15. Prevenire: ansamblul procedeelor si masurilor luate sau planificate la toate stadiile de lucru pentru evitarea pericolelor sau reducerea riscurilor.

16. Protectie: ansamblul de masuri care constau in utilizarea unor mijloace specifice, denumite mijloace de protectie, cu scopul protejarii executantilor fata de pericolele care nu au fost suficient evitate sau limitate prin prevenire intrinseca.

17. Proces de munca: succesiune in timp si spatiu a actiunilor conjugate ale executantului si mijloacelor de productie in sistemul de munca.

18. Securitatea muncii:

a) - Situatie, stare caracterizata prin nivel de risc mai mic sau egal cu riscul acceptabil, in sistemele de munca.

b) - Situatie, stare caracterizata prin absenta riscului inacceptabil in sistemele de munca.

c) - Activitatea de reducere a riscului la nivel necesar si posibil tinand cont de experienta generala in materie de securitate a muncii, a stiintei si tehnicii, precum si de valorile admise in comun de societate (conventiile sociale).

19. Situatie periculoasa: orice situatie in care o persoana este expusa unuia sau mai multor pericole.

20. Substanta periculoasa: o substanta care, in virtutea proprietatilor sale chimice sau fizico-chimice poate constitui un pericol.

21. Zona periculoasa: orice zona in care exista sau poate aparea un pericol.

22. Zona periculoasa a unui echipament tehnic: orice zona situata in interiorul sau in jurul echipamentului tehnic in care o persoana este expusa riscului de accidentare sau imbolnavire profesionala, de leziuni sau afectare a sanatatii.

NOTA: - Pericolul care genereaza riscul infatisat de aceasta definitie:

a) - poate fi permanent prezent pe durata functionarii prevazute a echipamentului de munca (deplasarea elementelor mobile periculoase, degajarea de substante periculoase, arc electric in timpul fazei de sudura) sau

b) - poate apare neasteptat (pornire neintentionata/neprevazuta etc.).

ANEXA 3

Standarde de referinta

1. STAS 297/1-88 Culori si indicatoare de securitate. Conditii tehnice generale.

2. STAS 297/2-92 Culori si indicatoare de securitate. Reprezentari.

3. SR EN 50014 - 95 Aparatura pentru atmosfere potential explozive. Prescriptii generale.