0723598256

NSPM 84
Norme de protectie a muncii pentru elaborarea si turnarea otelului

Preambul

Normele Specifice de Protectie a Muncii sunt reglementari cu aplicabilitate nationala, care cuprind prevederi minimal obligatorii pentru desfasurarea principalelor activitati din economia nationala in conditii de securitate a muncii.

Respectarea continutului acestor prevederi nu absolva agentii economici de raspundere pentru prevederea si asigurarea oricaror masuri de protectie a muncii, adecvate conditiilor concrete de desfasurare a activitatilor respective.

Normele specifice de protectie a muncii fac parte dintr-un sistem unitar de reglementari privind asigurarea securitatii si sanatatii in munca, sistem compus din:

- Norme generale de protectie a muncii care cuprind prevederi de protectie a muncii si de medicina a muncii, general valabile pentru orice activitate;

- Norme specifice de protectie a muncii care cuprind prevederi de securitate a muncii specifice unor anumite activitati sau grupe de activitati, detaliind prin acestea prevederile Normelor generale de protectie a muncii.

Prevederile tuturor acestor Norme specifice de protectie a muncii se aplica cumulativ si au valabilitate nationala, indiferent de forma de organizare sau proprietate in care se desfasoara activitatea pe care o reglementeaza.

Structura sistemului national de norme specifice de protectie a muncii urmareste corelarea prevederilor normative, cu pericolele specifice uneia sau mai multor activitati si reglementarea unitara a masurilor de protectie a muncii pentru activitati caracterizate prin riscuri comune.

Structura fiecarei norme specifice de protectie a muncii are la baza abordarea sistemica a aspectelor de protectie a muncii practicata in cadrul Normelor generale de protectie a muncii. Conform acestei abordari, procesul de munca este tratat ca un sistem complex structurat compus din urmatoarele elemente, care interactioneaza:

Executantul: omul implicat nemijlocit in executarea unei sarcini de munca;

Sarcina de munca: totalitatea actiunilor ce trebuie efectuate prin intermediul mijloacelor de productie si in anumite conditii de mediu, pentru realizarea scopului procesului de munca;

Mijloacele de productie: totalitatea mijloacelor de munca (instalatii, utilaje, masini, aparate, dispozitive, unelte etc.) Si a obiectelor muncii (materii prime, materiale etc.) Care se utilizeaza in procesul de munca;

Mediul de munca: ansamblul conditiilor fizice, chimice, biologice si psiho-sociale in care, unul sau mai multi executanti isi realizeaza sarcina de munca.

Reglementarea masurilor de securitate a muncii in cadrul Normelor specifice de protectie a muncii, vizand global desfasurarea uneia sau a mai multor activitati in conditii de securitate, se realizeaza prin tratarea tuturor aspectelor de asigurare a protectiei muncii la nivelul fiecarui element al sistemului: executant - sarcina de munca - mijloace de productie - mediu de munca, propriu proceselor de munca din cadrul activitatilor care fac obiect de reglementare.

Prevederile sistemului national de reglementari normative pentru asigurarea protectiei muncii constituie, alaturi de celelalte reglementari juridice referitoare la securitatea si sanatatea in munca, baza pentru :

- activitatea de conceptie a echipamentelor tehnice si a tehnologiilor;

- autorizarea functionarii unitatilor;

- instruirea salariatilor cu privire la securitatea muncii;

- cercetarea accidentelor de munca si stabilirea cauzelor si a responsabilitatilor;

- controlul realizarii masurilor de protectie a muncii;

- fundamentarea programului de protectie a muncii.

In contextul general pe care l-am prezentat, "Normele specifice de protectie a muncii pentru elaborarea si turnarea otelului" au fost elaborate tinand cont de reglementarile existente in domeniul protectiei muncii pentru aceste activitati, precum si pe baza studierii proceselor de munca si a riscurilor specifice, astfel incat, pentru fiecare pericol sa existe cel putin o masura de prevenire la nivelul fiecarei componente a procesului de munca.

Structurarea acestor prevederi este facuta astfel incat ele urmaresc o succesiune logica corespunzatoare modului de actiune al executantului in procesul de munca.

Pe langa prevederile specifice privind elaborarea si turnarea otelului, structurate pe elementele sistemului de munca, normele mai cuprind un capitol de prevederi privind proiectarea mijloacelor de productie, prevederi care raman valabile pana la acoperirea problematicii tratate, prin standarde in domeniu.

In acelasi timp, pentru terminologia de securitate a muncii utilizata in elaborare, normele mai cuprind o anexa in care sunt explicitati o serie de termeni uzuali.

Pentru ca normele specifice sa raspunda cerintelor actuale nu numai in ceea ce priveste continutul, dar si forma de prezentare, s-a procedat la utilizarea unor subtitluri care precizeaza continutul articolelor care se refera la aceeasi problematica, facilitand astfel, pentru utilizatori, intelegerea si gasirea rapida a textelor necesare.

CAPITOLUL 1
Prevederi generale

Art. 1. - : Continut - Scop

Normele specifice de protectie a muncii pentru elaborarea si turnarea otelului cuprind masuri de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale la elaborarea otelului in cuptoare Martin, cuptoare electrice - cuptoare cu inductie, in covertizoare si la turnarea acestuia in instalatii de turnare continua si in lingotiere.

Art. 2. - Masurile de prevenire cuprinse in prezentele norme au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc existenti in sistemul de munca, proprii fiecarui element component al acestuia (executant - sarcina de munca - mijloace de productie - mediu de munca) .

Art. 3. - : Domeniu de aplicare

Prezentele norme se aplica tuturor persoanelor juridice sau fizice care desfasoara activitati de elaborare si turnare a otelului, indiferent de forma de proprietate asupra capitalului social si de modul de organizare a acestora.

Art. 4. - : Relatii cu alte acte normative

Prevederile prezentelor norme se aplica cumulativ cu prevederile Normelor generale de protectie a muncii. Pentru activitatile nespecifice sau auxiliare activitatii de elaborare si turnare a otelului se vor aplica prevederile normelor prezentate in Anexa 1.

Art. 5. - In baza prezentelor norme, fiecare unitate va stabili instructiuni proprii de protectie a muncii, care vor cuprinde masuri suplimentare specifice locului de munca respectiv, responsabilitatile pe functii pentru aplicarea si urmarirea acestor instructiuni, pe toata durata desfasurarii activitatii, modalitatile de intocmire si formalizare a procedurilor (intocmire documente, semnaturi, aprobari etc.) .

Art. 6. - : Revizuirea normelor

Prezentele norme se vor revizui periodic si vor fi modificate ori de cate ori este necesar, ca urmare a schimbarilor de natura legislativa, tehnica etc., survenite la nivel national, la nivelul persoanelor juridice sau la modificarea proceselor de munca.

CAPITOLUL 2
Prevederi comune pentru activitatile de elaborare si turnare a otelului

SECTIUNEA 1
Incadrarea si repartizarea personalului pe locuri de munca

Art. 7. - Incadrarea si repartizarea personalului pe locuri de munca se va face conform prevedrilor Normelor generale de protectie a muncii.

Art. 8. - Se interzice tinerilor sub 18 ani sa lucreze in statia CIF sau la exploatarea cuptoarelor cu inductie.

SECTIUNEA 2
Instruirea personalului

Art. 9. - Instruirea in domeniul protectiei muncii, a personalului care desfasoara activitati de elaborare si turnare otel, se va face conform prevederilor Normelor generale de protectie a muncii.

Art. 10. - Toti otelarii de la convertizoare vor fi instruiti asupra cunoasterii regulilor privind utilizarea in conditii de securitate a oxigenului, a acordarii primului ajutor in caz de accidentare prin arsuri si a prevenirii aparitiei focarelor de incendii.

Art. 11. - Turnatorii de fir si de la oala vor fi instruiti periodic asupra avariilor care ar putea avea loc si asupra modului de interventie pentru prevenirea accidentelor de munca.

SECTIUNEA 3
Dotarea cu echipament individual de protectie

Art. 12. - Acordarea echipamentului individual de protectie se va face conform prevederilor Normativului - cadru de acordare si utilizare a echipamentului individual de protectie aprobat prin ordinul MMPS nr. 225 din 21 iulie 1995.

Art. 13. - La interventia pe constructia metalica a cuptorului electric, la bolta, la coloana pentru electrozi sau la alte parti ale cuptorului electric, personalul de interventie va fi dotat cu centuri de siguranta.

Art. 14. - La montarea racordului de apa sau oxigen se va folosi centura de siguranta.

SECTIUNEA 4
Repartizarea sarcinii de munca

Art. 15. - Incarcarea cuptoarelor electrice cu arc va fi efectuata si dirijata de personal instruit special in acest scop.

Art. 16. - Punerea sub tensiune a cuptoarelor electrice, conducerea regimului, manevrele de basculare si rotire a cuptorului, ridicarea si deplasarea boltii sau a cuptorului, ridicarea si coborarea coloanelor electrozilor si a usii de lucru, se executa numai de catre personal special instruit in acest scop si in privinta masurilor de prevenire a deranjamentelor, avariilor si accidentelor de munca.

Art. 17. - Este obligatoriu ca persoanele care deservesc convertizoarele sa fie atestate pe post.

Art. 18. - Personalul care indeplineste atributiile legate de ridicarea si transportul feroaliajelor in containere sau butoaie va fi instruit si atestat ca legator de sarcina, iar macaragiii (masinisti pod rulant) vor fi autorizati conform prescriptiilor tehnice ISCIR si vor respecta prevederile acestor prescriptii referitoare la exploatarea podurilor rulante.

Art. 19. - Toti lucratorii care deservesc instalatiile de incalzire cu gaze combustibile (cuptoare pentru incalzirea sau calcinarea feroaliajelor, arzatoare pentru incalzirea fontei din melanjor etc.) trebuie sa fie instruiti si autorizati pentru efectuarea lucrarilor privind aprinderea si stingerea arzatoarelor aferente acestor instalatii.

Art. 20. - Curatarea lancii pe pozitie se face de catre otelari specializati si atestati ca taietori cu teava de oxigen.

Art. 21. - Personalul care efectueaza incalzirea orificiilor si a tuburilor de imersie va fi instruit si autorizat pentru lucrul cu recipienti sub presiune, oxigen si gaz metan.

Art. 22. - Curatarea canalelor de tundar se va face de lucratori autorizati ca legatori de sarcina.

Art. 23. - Operatia de taiere a semifabricatului, in cazul nedesprinderii capului barei false, va fi executata de lucratori autorizati pentru lucrari cu oxigen si gaz natural.

Art. 24. - Deservirea masinilor si a instalatiilor de flamat va fi facuta de personal autorizat pentru lucrul cu oxigen si gaz natural.

Art. 25. - Aprinderea si stingerea arzatoarelor la incalzirea distribuitoarelor cu gaz natural se va face de catre personal instruit si atestat pentru lucrul cu gaz natural.

SECTIUNEA 5
Revizia, intretinerea, repararea si curatarea utilajelor

Art. 26. - Planul de actiune va fi intocmit de seful de instalatie, de atelier sau de sectie etc., unde se executa reparatia sau revizia respectiva, impreuna cu seful sectorului mecanic. Planul de actiune va cuprinde pe langa sarcinile ce revin fiecarei persoane in parte si masurile de protectie a muncii care trebuie luate in vederea prevenirii accidentelor, intoxicatiilor, incendiilor si exploziilor. Pentru reparatiile capitale si pentru reviziile periodice ale instalatiilor, planul de actiune va fi aprobat de conducatorul tehnic al unitatii.

Art. 27. - Este interzisa inceperea oricaror operatii de reparatii sau interventie, fara a se face in prealabil instructaj pe linie de protectie a muncii intregului personal care participa la operatia respectiva, instructaj care se va consemna in permisul de lucru.

Art. 28. - La lucrarile de reparatii si constructii - montaj care se executa in paralel cu operatiile de productie, se vor respecta atat normele si instructiunile de protectie a muncii pentru productie, cat si normele si instructiunile de lucru pentru reparatii si constructii - montaj. De asemenea, se vor aplica urmatoarele masuri:

a) pentru lucrarile de constructii - montaj si reparatii executate de terti, intreprinderile sunt obligate sa specifice, in contract, prin conventie, obligatiile ce revin ambelor parti pe linia respectarii normelor de protectie a muncii, in cazul lucrarilor ce se executa in paralel cu productia;

b) organizatorul productiei de la locul de munca unde se executa lucrarea de reparatii sau constructii - montaj, impreuna cu conducatorul lucrarilor de reparatii si constructii - montaj, sunt obligati sa colaboreze indeaproape, sa urmareasca realizarea masurilor de protectie a muncii, fiecare pe linia lui de activitate, in conditii de securitate reciproca. Ambii sunt obligati sa supravegheze personal si in mod permanent, locul de munca respectiv si ambii raspund pentru deficientele survenite si masurile luate, fiecare in domeniul sau de activitate;

c) planul de actiune pentru lucrarile de reparatii si constructii - montaj, va fi intocmit pentru intreaga lucrare, iar permisul de lucru va fi eliberat zilnic, pe tipuri de operatii, specificandu-se in aceste documente masurile suplimentare care au fost necesare pentru buna desfasurare a lucrarilor;

d) este strict interzis a se folosi lucratori de la locul de munca respectiv pentru efectuarea acestor lucrari sau pentru acordarea ajutorului la reparatii si constructii - montaj daca nu au fost instruiti in prealabil. De asemenea este interzisa folosirea lucratorilor de la constructii - montaj in procesul de productie;

e) conducatorul lucrarilor de reparatii si constructii - montaj, la sfarsitul zilei de lucru, este obligat sa verifice prezenta salariatilor, sa ia toate masurile de evacuare a resturilor si deseurilor, sa asigure deblocarea tuturor cailor de acces, sa scoata de sub tensiune toate aparatele, masinile-unelte, sa acopere toate golurile si denivelarile la care s-a lucrat, sa asigure iluminatul pe timpul noptii si in cazul cand este obligat sa depoziteze materialele, aceasta sa se faca in conformitate cu normele in vigoare;

f) ordinea de executare a operatiilor de protectie fata de lucrarile de reparatii si constructii - montaj sau invers va fi determinata cu precadere de prevenirea pericolelor de accidentare.

Art. 29. - Permisul de lucru isi pierde valabilitatea dupa semnarea pentru receptia lucrarii, prin care se certifica faptul ca lucrarea se poate da in exploatare. Orice remedieri ulterioare se vor efectua numai pe baza unui nou permis de lucru.

SUBSECTIUNEA 1
Control periodic, revizie si intretinere

Art. 30. - Pentru fiecare utilaj, masina, instalatie, aparat se vor intocmi grafice de control periodic de catre sectorul mecano - energetic de acord cu sectia de productie. Este obligatorie efectuarea controlului periodic si semnalarea deficientelor constatate, in vederea remedierii lor imediate.

Art. 31. - Curatarea utilajelor inainte si dupa efectuarea reparatiilor face parte din intretinerea lor si este obligatorie pentru fiecare salariat la locul sau de munca.

Art. 32. - Ungerea utilajelor se face de catre personalul care are in sarcina aceasta operatie si se va efectua conform graficului intocmit, in functie de caracteristicile utilajelor; este obligatorie folosirea uleiurilor echivalente, in functie de caracteristicile lor.

Art. 33. - La utilajele si masinile la care este obligatorie efectuarea ungerii din mers, se vor monta conducte speciale de ungere. De asemenea, se vor monta dispozitive de control al nivelului uleiului de la angrenajele respective.

Art. 34. - Dupa efectuarea ungerii, executantul este obligat sa stearga toate urmele de ulei sau vaselina care au ramas la locul de munca sau pe utilajul respectiv.

Art. 35. - Este interzisa ungerea manuala directa a angrenajelor utilajului in timpul functionarii lor. Pentru ungerea lor se vor folosi dispozitive adecvate si in buna stare de functionare sau utilajul va fi oprit in vederea acestei operatii.

Art. 36. - Personalul insarcinat cu ungerea este obligat sa verifice ca toate dispozitivele de ungere sa functioneze corect si sa nu piarda uleiul in timpul mersului; acolo unde constata pierderi de ulei este obligat sa ia masuri de remediere, potrivit instructiunilor de lucru de la utilajul respectiv.

Art. 37. - In cazul in care, pentru executarea ungerii este obligatorie demontarea unor aparatori sau dispozitive de protectie, se vor lua urmatoarele masuri:

a) chiar daca dispozitivele sunt interblocate cu actionarea sursei de energie, se vor scoate sigurantele si se vor bloca organele de antrenare;

b) se vor afisa tablite sau panouri avertizoare, atat la tabloul de siguranta, cat si la organul de antrenare a transmisiei si la butoanele de comanda;

c) se vor demonta dispozitivele de protectie sub supraveghere;

d) dupa efectuarea ungerii se vor monta dispozitivele de protectie si se va reveni la conditiile normale de functionare.

Art. 38. - (1) Este interzisa schimbarea garniturilor de etansare la presiune, in timpul functionarii utilajului sau a masinii respective.

(2) La schimbarea garniturii este obligatoriu sa se tina seama de caracteristicile substantelor cu care se lucreaza.

Art. 39. - Toate flansele conductelor, armaturilor, precum si capacele gurii de vizitare si ale gurilor de control vor avea toate suruburile sau dispozitivele de strangere complete si stranse normal.

Art. 40. - Se interzice intrebuintarea lampilor portative de 24 V pentru controlul tensiunii. La bancurile de lucru se interzice folosirea dispozitivelor improvizate si neizolate pentru controlul echipamentului si receptorilor de forta.

Art. 41. - Decuplarea aparatelor, recipientilor si conductelor ce urmeaza a fi supuse unui control interior sau unor operatii de curatare sau reparatie va fi facuta numai dupa izolarea acestora de aparatele si conductele in functiune.

Art. 42. - (1) Toate manevrele si operatiile de decuplare a aparatelor, recipientilor si conductelor in functiune, precum si toate lucrarile de curatare de reziduuri de produse tehnologice, purjarea cu abur si alte masuri pregatitoare vor fi executate de catre personalul de exploatare sau intretinere din sectie, instruit in acest sens.

(2) Se interzice executarea acestor lucrari de catre personalul unor unitati din afara.

Art. 43. - (1) Operatiile de control si reparatii ale utilajelor si conductelor tehnologice din cadrul uzinelor otelarii si de turnare continua vor fi efectuate la termenele prevazute in grafice. Acestea vor fi intocmite in conformitate cu normele si regulamentele de efectuare a reparatiilor planificate preventiv la utilajele tehnologice, instalatiile si mijloacele de transport ale unitatilor siderurgice si aprobate de conducatorul uzinei.

(2) La controlul si reparatiile instalatiilor mecanice sub presiune si de ridicat, se va tine seama de prescriptiile tehnice ISCIR in vigoare.

Art. 44. - (1) Toate utilajele principale prevazute in nomenclatorul unitatii, dupa reconstituirea sau modernizarea lor, vor fi repuse in functiune numai dupa receptionarea acestora de catre o comisie numita de conducerea uzinei.

(2) Receptia va contine toate probele necesare asigurarii sigurantei depline in exploatare a utilajelor.

Art. 45. - Efectuarea reparatiilor care necesita lucrari de sudura se va face numai in conditiile stabilite de reglementarile in vigoare privind executia acestor lucrari, asigurandu-se toate masurile necesare pentru evitarea oricaror pericole de incendiu sau explozie.

Art. 46. - Schimbarea becurilor la lampile antiexplozive, in zonele cu pericol de explozie sau cu degajari de praf combustibil, se va face in limita stricta a puterii marcata pe corpul de iluminat, numai de persoane instruite in acest scop. Operatiunea se executa cu scoaterea de sub tensiune a corpului de iluminat.

Art. 47. - Curatarea corpurilor de iluminat si a globurilor de sticla se va face numai dupa scoaterea lor de sub tensiune, de catre persoane instruite special in acest scop. Pentru deservirea corpurilor de iluminat se vor folosi dispozitive fixe sau mobile sigure (poduri rulante, pasarele, platforme de lucru, scari etc) .

Art. 48. - Cu ocazia schimbarii becului sau curatarii corpului de iluminat se va verifica daca sunt asigurate: legarea la nul sau legarea la pamant, strangerea presetupelor, legatura ferma la bornele de alimentare, integritatea partilor componente.

CAPITOLUL 3
Prevederi specifice activitatilor de elaborare a otelului

SECTIUNEA 1
Elaborarea otelului in cuptoare Siemens - Martin

SUBSECTIUNEA 1
Melanjoare pentru fonta

Art. 49. - Preluarea oalelor cu fonta pe vagonul transportor si transvazarea lor in melanjor vor fi asistate si dirijate de personal instruit in acest sens.

Art. 50. - In timpul turnarii fontei in melanjor si al descarcarii acesteia in oale, precum si in timpul deplasarii oalei cu fonta de la cuptorul Martin si in timpul golirii ei in cuptor, se interzice stationarea persoanelor in apropierea oalei, a melanjorului si sub platforma de lucru. Inainte de inceperea acestei operatii personalul va fi avertizat prin semnale sonore.

Art. 51. - Se interzic lasarea si sprijinirea oalelor cu fonta pe sol si pe platforma de lucru a melanjoarelor sau a cuptoarelor, cu exceptia otelariilor unde datorita procesului tehnologic este necesar transportul oalei de la melanjor la cuptor cu doua macarale.

Art. 52. - La intrarea garniturii oalelor cu fonta lichida in sectie, mecanicul de locomotiva este obligat a semnaliza acustic, iar viteza de deplasare sa nu depaseasca 3km/ora.

Art. 53. - (1) Turnarea fontei in melanjoare se va face prin inclinarea oalei, fara smucituri, cu jetul uniform fara a provoca stropiri. In acest scop gura de turnare se va mentine la dimensiunile sale initiale prin curatarea scoartelor de fonta depuse.

(2) In prealabil se controleaza si ciocul de scurgere a fontei din oala, care trebuie sa fie curatat de zgura si de scoarte de fonta. In cazul in care pe suprafata metalului iesit din oala s-a format o crusta joasa, langa ciocul oalei se taie cu oxigen un orificiu cu un diametru de cel putin 200 mm care sa permita scurgerea fontei in conditii de securitate deplina.

Art. 54. - Dispozitivele de basculare ale melanjoarelor se vor mentine cu aparatura de blocare in stare buna de functionare.

Art. 55. - Carligul, traversele si cablurile podurilor rulante de turnare a fontei, se vor controla zilnic si se vor inlocui cele necorespunzatoare.

Art. 56. - Pentru a se evita varsarea fontei din oale in timpul transportului la cuptoare, oalele se umplu numai pana la minimum 250 mm sub marginea superioara.

Art. 57. - Dupa terminarea operatiei de basculare a melanjorului, se va deconecta instalatia de comanda.

Art. 58. - (1) Transfercarele pe care se aseaza si se transporta oalele cu fonta, vor fi construite corespunzator, pentru a asigura stabilitatea oalelor.

(2) In timpul asezarii si transportului oalelor de fonta, persoanele din apropiere vor fi indepartate pentru evitarea eventualelor stropiri cu fonta lichida.

Art. 59. - Pardoseala halei melanjoarelor trebuie mentinu-ta permanent curata si in stare uscata, luandu-se masuri pentru colectarea si evacuarea apelor pluviale patrunse in hala in mod accidental.

Art. 60. - Ciocul melanjorului se va curata de scoartele de fonta si zgura depuse pe zidarie pentru ca la descarcarea fontei jetul sa curga concentrat, evitandu-se stropirea.

Art. 61. - Zgura de pe ciocul melanjorului se va curata cu rangi uscate si neruginite. Dupa golirea fontei din oale in cuptor, resturile de zgura sau scoarte se vor evacua in vana de zgura, amplasata langa melanjor, in zona de actiune a podului rulant.

Art. 62. - Scoartele lipite pe peretii sau fundul oalelor se inlatura prin demolarea zidariei sau prin taierea acestora. Dezbaterea prin lovire, batai sau alte procedee este interzisa.

SUBSECTIUNEA 2
Elaborarea otelului

Art. 63. - In timpul elaborarii otelului in cuptoare Siemens Martin se vor respecta urmatoarele:

- se interzice stationarea persoanelor neautori-zate in jurul cuptoarelor, in zona acestora montandu-se tablite avertizoare;

- in tot timpul incarcarii, macaragii vor da semnale de avertizare iar salariatii se vor indeparta din fata cuptorului.

Art. 64. - In timpul incarcarii cuptorului si a circulatiei masinilor sau macaralelor cu fier vechi se interzic:

- stationarea in apropierea lor;

- efectuarea unor lucrari pe frontonul de depla-sare a acestora;

- depozitarea unor utilaje sau materiale pe calea de acces a masinii de sarjare.

Art. 65. - Se interzice stationarea salariatilor in zona de sub jgheaburile de evacuare a otelului, atunci cand se lucreaza la jgheab sau in timpul evacuarii otelului din cuptor.

Art. 66. - (1) In timpul introducerii minereului de decarburare in perioada de afanare, se interzice stationarea persoanelor in fata usilor de lucru. Salariatii care incarca adaosuri cu lopata vor stationa lateral fata de usa.

(2) Se interzice stationarea in fata cuptoarelor Martin in timpul afanarii cu oxigen.

Art. 67. - (1) Turnarea fontei in cuptor trebuie sa se faca numai dupa inchiderea completa a orificiului de evacuare.

(2) In timpul turnarii fontei in cuptor oala se va inclina incet, astfel ca jetul sa fie continuu si fara stropiri. Se interzice turnarea fontei in cantitati care sa provoace fierberea violenta si revarsarea zgurei.

Art. 68. - Se interzice turnarea fontei din oala cu pojghita solida fixata. Perforarea sau arderea crustei cu oxigen trebuie sa se efectueze intr-un loc ingradit si dotat cu dispozitive de protectie impotriva improscarilor cu fonta si impotriva radiatiilor termice.

Art. 69. - (1) Pentru evitarea unor reactii puternice in cuptor, turnarea fontei trebuie sa se efectueze inainte de topirea incarcaturii si formarea zgurei. La turnarea fontei in cuptor, macaragiul trebuie sa incline oala lin, fara socuri si s-o conduca spre jgheab in asa fel incat inaltimea de cadere a jetului sa fie minima si debitul jetului sa nu provoace supraumplerea jgheabului.

(2) In cazul turnarii fontei in baia topita pentru a evita aruncarile de zgura si metal pe platforma de lucru, turnarea trebuie sa se efectueze in parti mici, cu intreruperi, operatia executandu-se sub dirijarea unei persoane instruite special in acest sens.

Art. 70. - (1) La luarea probelor de otel si zgura se interzice introducerea in cuptor a lingourilor de probe umede.

(2) Se interzice inversarea focului in timpul introducerii minereului pentru decarburare si luarea probelor de otel, precum si in timpul introducerii cu troaca a diferitelor materiale in spatiul de lucru al cuptorului.

(3) In timpul schimbarii oalelor de zgura orificiul de evacuare trebuie inchis.

(4) Evacuarea zgurei primare trebuie sa inceapa la maximum 30 minute dupa introducerea fontei lichide.

Art. 71. - (1) Zgura si alte materiale existente sub cuptor se vor curata numai in perioada de incarcare a cuptoarelor cu materiale solide. In acest timp se va astupa cu tabla orificiul din platforma destinat evacuarii zgurei.

(2) Se interzice lucrul sub platforma dupa introducerea fontei lichide.

(3) Se interzice tragerea scoartelor cu macaralele. Aceasta interdictie se va trece in instructiunile de lucru si se va afisa vizibil la locurile de munca.

Art. 72. - (1) Scoartele de zgura care se formeaza pe jgheab trebuie indepartate dupa fiecare sarja. In timpul curatarii acestora se interzice accesul salariatilor sub platforma de lucru.

(2) Umplerea oalelor cu zgura trebuie sa se efectueze astfel incat sa se asigure o garda de cel putin 250 mm.

(3) Scoaterea oalelor cu zgura de sub platforma de lucru a cuptorului trebuie sa se execute mecanizat.

Art. 73. - In timpul cat se lucreaza sarja si se iau probe, se interzice circulatia podurilor rulante si a masinilor de incarcare in zona cuptorului respectiv.

Art. 74. - Toate materialele care se adauga in cuptor, decarburanti, fondanti, dezoxidanti etc, vor fi uscate si, acolo unde este posibil, vor fi calcinate. Granulatia acestora va trebui sa fie cea prevazuta de instructiunile tehnologice.

Art. 75. - In timpul debordarii zgurei lichide din cuptor dupa introducerea minereului de fier, bauxitei, varului precum si in alte situatii, se interzice stropirea cu apa a acesteia sau a zgurei lichide aflate deja in oala de zgura de sub cuptor.

Art. 76. - Evacuarea zgurei din cuptor trebuie sa se efectueze in oale asezate sub platforma de lucru. In acest sens, in platforma de lucru se executa orificii prevazute cu jgheaburi, iar in sectiile unde evacuarea zgurei in oale nu este posibila, aceasta se va efectua in vane asezate in locuri special amenajate in dreptul usii.

Art. 77. - (1) La aparitia unor reactii puternice in cuptor, insuflarea oxigenului trebuie micsorata sau oprita.

(2) In cazul in care, insuflarea oxigenului se face prin bolta, se interzice schimbarea lancilor si a furtunurilor in timpul turnarii fontei si topirii incarcaturii.

Art. 78. - Este interzisa trecerea peste vagoneti. Trecerea printre vagonetii dezlegati se admite numai la distanta minima dintre ei de 5 m si dupa o asigurare prealabila ca acestia nu vor fi pusi in miscare.

Art. 79. - (1) Manevrarea vagonetilor pe platforma cuptoarelor cu masina de sarjare, se va efectua numai cu insotire in fata trenului cu troace.

(2) Legarea sau dezlegarea vagonetilor se va face numai cu cheie corespunzatoare si de catre personal instruit.

Art. 80. - Usile cuptoarelor vor fi prevazute cu lanturi de siguranta, pentru a evita caderea lor in cazul slabirii sau ruperii cablurilor de manevrare a usii.

Art. 81. - (1) Masina de sarjare trebuie sa fie dotata cu sistem acustic de semnalizare si frane electrice la sistemul de deplasare, de rotire si de oscilare, aflate permanent in stare de functionare.

(2) Inainte de inceperea deplasarii, mecanicul masinii de sarjare este obligat sa semnalizeze acustic aceasta intentie.

(3) Viteza de deplasare a masinii de sarjare nu trebuie sa depaseasca 5km/ora.

(4) Prevederile acestui articol se aplica si in cazul elaborarii otelului in cuptoare electrice cu arc.

Art. 82. - Sculele si materialele necesare in timpul lucrului se aseaza in zone care nu stanjenesc circulatia sau retragerea in caz de pericol.

Art. 83. - Jgheabul pentru introducerea fontei lichide in cuptoarele Martin se va monta la cuptor numai dupa curatarea, repararea si uscarea lui.

Art. 84. - (1) Troacele vor fi prevazute pe fund cu mai multe orificii, pentru scurgerea apei. In cazul in care se constata ca peste materialul din troace, este zapada sau gheata, acestea vor fi mentinute, pe platforma cuptorului pana la topirea zapezii sau ghetii si evacuarea apei, astfel incat materialul introdus in cuptor sa nu contina umiditate.

(2) Materialele incarcate in cuptor trebuie uniform distribuite pe intreaga vatra.

Art. 85. - La oalele de fonta aduse de la furnal la melanjor se va controla, inainte de prindere in macara, starea butonilor, a gulerului de siguranta, a bulonului de prindere pentru basculare si a mantalei metalice. Acelasi control se va face si la oala cu care se transporta fonta de la melanjor la cuptor. Controlul oalelor se va face inainte de evacuarea fontei, la sectia de furnale si nu in otelarie.

Art. 86. - (1) La folosirea jgheaburilor suspendate, inainte de turnarea fontei in cuptor, trebuie verificate carligele de suspendare a jgheaburilor si siguranta fixarii lor.

(2) Dupa retragerea jgheaburilor de introducere a fontei lichide, se interzice stropirea lor cu apa inainte ca fonta lichida, eventual ramasa in jgheab, sa se solidifice.

Art. 87. - (1) Inainte de evacuarea sarjei se verifica starea rinelor de evacuare a otelului, se controleaza existenta in hala a oalelor de otel si de zgura precum si existenta trenului de turnare.

(2) Dupa ruperea rinei mici de otel, dupa evacuarea sarjei din cuptor si in timpul scurgerii zgurei lichide, se interzice stropirea cu apa a acesteia si a zgurei aflate in oala de zgura de sub orificiul de evacuare a cuptorului.

Art. 88. - (1) Oalele de zgura trebuie sa fie curate, uscate si acoperite cu var. Se interzice evacuarea zgurei in oale in care exista materiale umede, uleiuri sau alte grasimi.

(2) Orificiul de evacuare a otelului, in timpul evacuarii, trebuie sa fie deschis, uscat si curat.

(3) Oalele de turnare trebuie sa fie curate si uscate.

Art. 89. - Sistemul automat de inversare a focului va fi astfel conceput incat sa dea semnale acustice inainte de inceperea acestei operatii si pana la terminarea ei. Se interzice introducerea bratului macaralei de incarcare in cuptor in perioada cat se emite semnalul acustic de inversare a focului.

Art. 90. - (1) Pentru insuflarea oxigenului prin bolta se vor folosi lanci racite cu apa.

(2) Constructiile racitoarelor din orificiile din bolta, prin care se introduc lancile de insuflat oxigen, trebuie sa asigure posibilitatea unei schimbari rapide in cazul arderii lor. Pentru schimbarea lancilor trebuie prevazute dispozitive de ridicare si transport.

Art. 91. - (1) Platforma de lucru din spatele cuptoarelor va fi prevazuta cu balustrada iar zona montarii jgheabului de evacuare va fi ingradita cu lanturi cand jgheabul nu este la cuptor.

(2) Deasupra boltilor cuptoarelor se vor prevedea platforme de circulatie a salariatilor.

Art. 92. - (1) Accesul pe partea superioara a cuptorului, se va face pe o scara special construita. Se va circula numai pe platforme si pasarele. Se interzic urcarea si circulatia pe constructia metalica a cuptorului sau a boltilor.

(2) Spatiile de sub platforma cuptoarelor vor fi iluminate iar caile de acces vor fi pastrate libere.

(3) Caile de acces la locurile de munca si de trecere vor fi delimitate si degajate de orice obstacole. Acestea vor fi fara denivelari sau gauri si vor fi mentinute curate.

Art. 93. - In toate locurile de acces al salariatilor unde exista goluri sau taluzuri cu diferente de nivel mai mari de 1 m, ca si in toate zonele de acces a mijloacelor autopropulsate unde sunt gabarite de trecere reduse, se vor monta balustrade care sa preintampine caderea sau accesul in zonele periculoase.

Art. 94. - Constructia standurilor trebuie sa asigure stabilitatea jgheaburilor. Pentru deservirea jgheaburilor stationare trebuie construite platforme cu balustrade.

Art. 95. - Pardoseala cuptoarelor si, in special, zona de sub platforma de lucru unde se evacueaza metalul lichid, trebuie mentinuta permanent in stare uscata si curata.

SECTIUNEA 2
Elaborarea otelului in cuptoare electrice cu arc

Art. 96. - La exploatarea cuptoarelor electrice cu arc, se vor respecta urmatoarele:

a) se interzice stationarea persoanelor straine in jurul cuptoarelor. La baza scarilor de acces aferente acestui sector, se vor monta placute avertizoare;

b) in timpul incarcarii cuptorului si circulatiei masinilor sau macaralelor cu fier vechi, se interzic: stationarea in apropierea lor, efectuarea unor lucrari pe frontul de deplasare a acestora precum si depozitarea de utilaje sau materiale pe calea de acces a masinii de sarjare;

c) se interzice stationarea salariatilor in zona de sub jgheaburile de evacuare a otelului, atunci cand se lucreaza sau in timpul evacuarii otelului din cuptor;

d) in timpul ridicarii si transportarii benei spre cuptor, persoana cu atributii conform functiei, va semnaliza sonor aceasta.

Art. 97. - In toate cazurile in care se executa bascularea cuptorului sau rabatarea boltii, persoana care coordoneaza aceasta activitate va asigura indepartarea tuturor persoanelor de pe platforma mobila a cuptorului si de sub platforma din jurul cuptorului.

Art. 98. - In timpul introducerii minereului de decarburare in perioada de afanare, se interzice stationarea persoanelor in fata usilor de lucru.Salariatii care incarca adaosuri cu lopata, vor stationa lateral fata de usa.

Art. 99. - Inainte de cuplarea actionarii platformei mobile a cuptorului persoana care coordoneaza si supravegheaza aceasta activitate este obligata sa se asigure ca toti salariatii s-au indepartat de cuptor si, numai dupa semnalizarea optica si acustica, se va efectua manevra.

Art. 100. - Accesul salariatilor sub platforma de lucru, in zona de evacuare a otelului si a zgurei, este permis numai dupa ce a fost instiintata persoana care coordoneaza si supravegheaza desfasurarea activitatii.

Art. 101. - (1) Inlocuirea si montarea coloanelor de electrozi se executa sub supravegherea persoanei cu atributii in acest sens, care va indeparta totisalariatii din zona de actiune a macaralei si din jurul cuptorului la o distanta de minimum 6 m. Se interzice prinderea coloanelor de electrozi montate la cuptor, in carligul macaralei, Inainte de decuplarea curentului electric.

(2) Nu este permis accesul salariatilor in zona retelei scurte decat dupa decuplarea cuptorului de catre operator si verificarea cheii de contact.

Art. 102. - Masurarea temperaturii in cuptor se va face de catre persoana cu atributii in acest sens numai cand electrozii sunt ridicati si cand alimentarea cu curent electric este intrerupta.

Art. 103. - (1) Reparatia vetrei cuptorului la cald se va face numai dupa evacuarea completa a otelului lichid. In cazul existentei unor gropi in vatra, otelul se va scoate prin introducerea unor maselotiere manipulate cu podul rulant.

(2) Operatiile se executa sub supraveghere.

Art. 104. - (1) Torcretarea mecanizata a cuptorului se face sub directa indrumare a persoanei care coordoneaza activitatea.

(2) Lucrarile de intretinere si de revizie a constructiei metalice si a mecanismelor cuptoarelor electrice se vor face numai dupa instiintarea si cu avizul coordonatorului lucrarii.

Art. 105. - Accesul pe partea superioara a constructiei cuptorului este permis numai pe scarile si platformele de acces de pe constructia metalica a cuptorului si numai dupa ce s-au scos de sub tensiune instalatiile electrice si reteaua de putere a cuptorului.

Art. 106. - In timpul transportului benei, tot personalul va fi indepartat la cel putin 6 m. Bena se va transporta la o inaltime de maximum 1 m deasupra obstacolelor. In momentul legarii dispozitivului de deschidere la carligul macaralei, bena se coboara la 20 cm de platforma.

Art. 107. - (1) Materialele incarcate in cuptor trebuie uniform distribuite pe intreaga vatra.

(2) Pentru evitarea deteriorarii vetrei si caderii unor bucati de material din sarja, se permite deschiderea mecanismului benei numai dupa ce aceasta va fi coborata in pozitia inferioara iar usa de vizitare a cuptorului a fost in prealabil inchisa.

(3) Sunt interzise interventiile la lacatul benei, chiar din pozitie laterala, atat timp cat ea se incarca.

Art. 108. - Daca incarcarea cuptorului se face din doua bene, cea de-a doua se introduce in cuptor numai dupa ce incarcatura s-a tasat. Ea nu trebuie sa cada pe metal topit.

Art. 109. - Taierea lacatului benei se face din pozitie laterala cu o teava de oxigen mai lunga de 4 m. In timpul operatiei de taiere, usa cuptorului va fi deschisa in asa fel incat sa protejeze salariatii care executa operatia si sa ofere vizibilitate asupra fundului benei.

Art. 110. - Se interzice tasarea incarcaturilor in cuptor cu ajutorul benei de incarcare sau cu ajutorul unei greutati prinsa in carligul podului rulant.

Art. 111. - Efectuarea lucrarilor de curatare sub cuptoare este permisa numai pana la topirea a cca 50% din incarcatura si numai cu acordul persoanei cu functie de coordonare a activitatii sectorului. Aceste lucrari se pot efectua si in timpul opririi cuptorului pentru reparatii, cu luarea masurilor de protectie pe platforma de deasupra.

Art. 112. - (1) La luarea probelor de otel si zgura se interzice introducerea in cuptor a lingourilor de probe, umede.

(2) Orificiul de evacuare a otelului trebuie sa fie bine deschis, uscat si curat.

Art. 113. - Inainte de evacuarea sarjei, se verifica starea jgheabului de evacuare a otelului, starea oalelor de otel, a oalelor de zgura, precum si a trenului de turnare.

Art. 114. - In cazul in care este necesara prezenta salariatilor sub portelectrozi sau sub contragreutatile mecanismelor de ridicare a electrozilor, trebuie verificat sistemul de fixare a acestora si numai dupa aceea se va incepe lucrul.

Art. 115. - La cuptoarele electrice, partile usor accesibile aflate sub tensiune, cum sunt cablurile electrice si bratele care sustin instalatia de ridicat si coborat electrozi, se vor prevedea cu tablite de avertizare iar inductoarele electrice se vor ingradi.

Art. 116. - (1) Izolatia electrica a dispozitivelor de strangere a electrozilor se va verifica periodic.

(2) Corpul cuptorului si placile platformei de lucru se vor lega la pamant, conform standardelor in vigoare.

(3) Manerul pentru reglarea manuala a electrozilor se va lega la pamant si se va acoperi cu un material izolant; manipularea lui se va face de pe o platforma izolata

(4) Pentru bascularea cuptorului electric vor fi in functiune doua intrerupatoare de curent, unul la masa de comanda si altul in spatele cuptorului.

Art. 117. - La efectuarea lucrarilor de reparatii, in vederea unui acces fara pericol, la subansamblele cuptorului, trebuie sa se foloseasca scari metalice usoare, dotate cu dispozitive care impiedica caderea lor.

Art. 118. - La rabatarea sau reparatia la cald a boltii cuptorului trebuie luate masuri pentru evitarea accidentelor ce s-ar putea datora desprinderii caramizilor din bolta.

Art. 119. - (1) Se interzic interventiile de intretinere si reparatie la instalatiile si la constructia cuptorului, pe o perioada mai mare de 30 minute, fara scoaterea de sub tensiune a retelei de putere a cuptorului si a transformato-rului de putere.

(2) Scoaterea de sub tensiune a transformato-rului de putere si a retelei de alimentare este obligatorie, in cazul reviziilor, verificarilor si interventiilor la transforma-torul de putere.

Art. 120. - (1) Reparatia la cald a cuptorului este permisa numai dupa evacuarea otelului si zgurei, dupa ridicarea electrozilor, rabatarea boltii si deconectarea de la reteaua electrica.

(2) Reparatiile la partea superioara a cuvei se vor face numai cu masina de torcretat suspendata de bratul macaralei.

Art. 121. - (1) Reparatia la rece a cuptorului este permisa numai dupa ce captuseala refractara si instalatiile de racire au temperaturi ce nu pot provoca arsuri salariatilor desemnati.

(2) Inainte de inceperea reparatiilor la rece, cuptorul trebuie sa fie decuplat de la reteau electrica de putere.

Art. 122. - Spatiul de sub platforma de lucru, in zona cuptorului aflat in reparatie, se va ingradi si se vor monta tablite avertizoare.

Art. 123. - In timpul reparatiilor la rece a cuptorului se vor face revizia si controlul instalatiei electrice de racire, de basculare, de rotire a cuvei si de rabatare a boltii.

Art. 124. - Demolarea zidariei se face succesiv, pentru evitarea prabusirii iar, in cazul in care demolarea se executa mecanizat, aceasta operatie va fi condusa de o persoana cu atributii in acest sens pentru a se evita deteriorarea elementelor de racire si a constructiei metalice.

Art. 125. - (1) La elaborarea otelului in cuptoare electrice cu arc, se va verifica existenta lanturilor de siguranta de la usile cuptoarelor, pentru a se evita caderea lor in cazul slabirii sau ruperii cablurilor de manevrare.

(2) Inainte de inceperea deplasarii masinii de sarjare, mecanicul este obligat sa semnalizeze acustic aceasta intentie.

(3) Sculele si materialele necesare in timpul lucrului, se aseaza in acele zone care nu stanjenesc circulatia sau retragerea in caz de pericol.

(4) Toate limitatoarele de cursa si blocajele prevazute prin proiectare, pentru instalatiile si mecanismele cuptoarelor electrice, vor fi mentinute permanent in stare de functionare.

Art. 126. - La incarcarea cuptoarelor electrice cu ajutorul benelor, acestea se vor verifica inainte de fiecare folosire pentru buna functionare a sistemului de inchidere la partea inferioara. Lantul sau cablul se vor verifica si se vor schimba in cazul cand nu prezinta siguranta in exploatare (deteriorari la lant sau ruperi de fire la cablu) . In cazul folosirii lanturilor, acestea se vor schimba dupa maximum 7 zile de functionare chiar daca nu prezinta urme de slabire a rezistentei.

Art. 127. - Troacele vor fi prevazute cu mai multe orificii pentru scurgerea apei. In cazul in care se constata ca peste materialul din troace este zapada sau gheata, troacele vor fi lasate (mentinute) pe platforma de lucru pana la topirea zapezii sau ghetii si pana la evacuarea apei, astfel incat materialul introdus in cuptor sa nu contina umiditate.

Art. 128. - Toate materialele care se adauga in cuptor vor fi bine uscate si acolo unde este posibil, vor fi calcinate. Granulatia acestora trebuie sa fie cea prevazuta de instructiunile tehnologice.

Art. 129. - In timpul elaborarii otelului se vor respecta urmatoarele:

a) In timpul operatiei de insuflare a oxigenului prin usa cuptorului se vor folosi paravane de protectie contra radiatiilor termice si a stropilor de otel si zgura, plasate in fata usii de lucru.

b) Oalele de turnare trebuie sa fie curate, uscate si pregatite, astfel incat, sa asigure un regim al turnarii otelului controlabil.

c) Este interzisa circulatia deasupra boltilor cuptoarelor in afara platformelor de circulatie special prevazute.

d) Accesul pe partea superioara a cuptorului se va face pe o scara special construita.

e) Spatiile de sub platformele cuptoarelor vor fi iluminate, iar caile de acces lipsite de obstacole si protejate impotriva scurgerilor de apa.

f) Caile de acces la locurile de munca si de trecere, vor fi delimitate si degajate de orice obstacol. Acestea trebuie mentinute curate si nu vor avea denivelari sau gauri.

g) Locurile de acces ale salariatilor unde exista goluri sau taluzuri cu diferente de nivel mai mari de 1 m ca si toate zonele de acces ale mijloacelor autopropulsate, unde sunt gabarite de trecere reduse, vor fi prevazute cu balustrade care sa preintampine caderea in gol.

h) Este interzisa activitatea pe platforma de lucru a cuptoarelor fara balustrade de protectie.

i) Pe platforma de lucru de langa cuptor se permite pastrarea in depozite speciale (containere, buncare, silozuri etc) a unei rezerve de materiale folosite la elaborare pentru 2-3 schimburi.

SUBSECTIUNEA 1
Actionari electrice la cuptoarele electrice cu arc

Art. 130. - (1) Este interzisa modificarea ferestrelor de trecere a retelei scurte de la transformator la cuptor, precum si folosirea armaturilor metalice pentru a se evita aparitia curentilor de inductie in armatura.

(2) Se interzice schimbarea cablurilor flexibile la reteaua scurta prin ridicarea salariatilor cu nacela prinsa in carligul macaralei.

(3) Nu se pot pastra in functiune, cablurile de la reteaua scurta flexibila racite cu apa, daca curg.

(4) Cablurile flexibile ce alimenteaza electrozii se izoleaza si trebuie sa fie situate la cel putin 1,5 m deasupra platformei de lucru.

(5) Se permite trecerea in zona retelei scurte numai dupa decuplarea cuptorului si numai in prezenta persoanei coordonatoare.

(6) Pe platforma de lucru a cuptorului se va prevedea semnalizarea optica a prezentei tensiunii in instalatie.

(7) Circuitele de forta si cele de masura ale cuptorului vor fi montate independent (fara legaturi comune pe traseu) .

Art. 131. - La darea in exploatare a cuptorului electric cu arc, furnizorul instalatiei va preda beneficiarului in mod obligatoriu:

a) desenele de executie si de montaj, schemele electrice de alimentare, de protectie, de comanda si de semnalizare;

b) descrierea tehnica a cuptorului si a anexelor sale, cu indicarea parametrilor principali de constructie si de exploatare a instalatiei;

c) documentatie tehnica completa, pentru instalatia de alimentare cu energie electrica, pentru instalatia hidraulica si reglarea automata a electrozilor;

d) buletinul masuratorilor reactantelor pe faze a retelei scurte (verificarea gradului de alimentare) a masuratorilor izolatiei partilor electrice de pe cuptor si a prizei de legare la pamant.

Art. 132. - (1) Este interzisa functionarea cuptoarelor electrice cu arc cu puterea transformatorului de 500 KW sau mai mare, fara reglarea automata a electrozilor.

(2) Reglarea, supravegherea si intretinerea regulatorului automat al electrozilor cuptorului electric cu arc, se vor face in stricta conformitate cu instructiunile fabricii furnizoare.

Art. 133. - (1) Pentru functionarea normala a regulatoarelor automate a electrozilor cuptorului trebuie sa se asigure o rezistenta electrica minima a vetrei pentru ca la coborarea unui electrod pe incarcatura si in lipsa de curent in aceasta faza, releul de tensiune sa aduca regulatorul in pozitia neutra.

(2) Conductibilitatea vetrei se va verifica dupa fiecare operatie a ei, conform instructiunilor de exploatare si intretinere a regulatorului automat.

Art. 134. - Pentru exploatarea in siguranta a cuptoarelor cu arc, trebuie sa se asigure functionarea dispozitivelor de blocare, care sa faca imposibila efectuarea urmatoarelor operatii:

a) comutarea treptelor de tensiune a transformatorului cand intrerupatorul cuptorului este conectat (daca comutatorul de trepte nu este construit pentru functionarea sub sarcina) ;

b) conectarea motorului electric sau hidraulic de inclinare a cuptorului, cand intrerupatorul cuptorului este conectat;

c) inclinarea cuptorului (in cazul inclinarii lui mecanizate pe la partea superioara) , cand comutatorul mecanismului de deplasare a boltii sau a corpului nu este inchis (pentru evitarea umplerii partii mobile a cuptorului in timpul inclinarii) ;

d) retragerea si rotirea boltii sau a cuptorului, cand bolta cuptorului nu este ridicata;

e) deconectarea instalatiei de inclinare a cuptorului inainte ca acesta sa ajunga la unghiul limita de inclinare a ciocului de turnare (prin intrerupatorul de fine de cursa ce declanseaza inaintea limitatorului mecanic al inclinarii) .

Art. 135. - (1) Se va verifica pozitia corecta de montaj a cablurilor flexibile pentru a nu se deteriora sub actiunea fortelor de inductie.

(2) Operatorii de la cuptor trebuie sa inspecteze zilnic distantierii de izolare a cablurilor de cupru.

Art. 136. - (1) Temperaturile in diferitele puncte ale cuptorului vor fi permanent controlate, depasirea valorilor admisibile determinand deconectarea cuptorului de la retea.

(2) Se interzice functionarea cuptorului fara a fi in functiune termocuplele pentru masurarea temperaturii pe vatra cuptorului sau fara aparatul de inregistrare pe banda a temperaturilor in diferite puncte de pe vatra cuptorului.

Art. 137. - (1) Instrumentele de masura montate in cabina de comanda trebuie mentinute curate, protejate contra umezelii si contra loviturilor mecanice.

(2) In cazul defectarii voltmetrelor sau ampermetrelor pe partea de joasa tensiune, functionarea cuptorului nu este admisa.

Art. 138. - (1) Legaturile de contact de la conductele de curent mare trebuie sa fie expuse reviziei periodice pentru asigurarea presiunilor si temperaturilor normale de contact.

(2) Cuplarea cuptorului electric la topire se va face numai la comanda persoanei care coordoneaza activitatea.

(3) Personalul care deserveste cuptorul electric cu arc trebuie sa aiba echipament de protectie uscat.

Art. 139. - (1) Bascularea cuptorului pentru turnare se va face numai dupa decuplarea de la tabloul de comanda.

(2) Suprafetele de contact ale portelectrozilor de la cuptoarele electrice cu arc, trebuie sa se curete de tundar ori de cate ori se constata depuneri.

3.3. Elaborarea otelului in cuptoare electrice cu inductie

Art. 140. - (1) Se interzice stationarea persoanelor straine in apropierea cuptoarelor cu inductie. In jurul cuptoarelor si statiilor CIF aferente, se vor monta tablite avertizoare.

(2) Se interzice accesul persoanelor straine in sala generatoarelor sau in incaperile de alimentare electrica a cuptoarelor de inductie. Usile vor fi tinute in permanenta inchise.

(3) Se interzice atingerea bobinei inductoare a cuptorului, in timpul elaborarii sau cand aceasta este conectata la sursa de tensiune.

Art. 141. - (1) Este interzisa functionarea fara dispozitive de scoatere automata de sub tensiune, in momentul deschiderii usilor de acces la instalatiile electrice.

(2) Se interzice punerea in functiune a statiei CIF, a generatoarelor rotative sau statice, a dulapurilor de comanda si de reglaj cat si a agregatului de elaborare propriu-zisa, fara a se face legatura la priza de pamant.

(3) Se interzice punerea in functiune a cuptoarelor de elaborare prin inductie daca acestea nu sunt prevazute cu echipamente electrice de automatizare pentru semnalizarea strapungerii creuzetului.

(4) Se interzice bascularea cuptorului fara a se deconecta de la sursa de tensiune.

(5) Se interzice luarea probelor sau atingerea metalului topit, la cuptoarele de inalta si medie frecventa, cu scule neizolate si fara manusi electroizolante.

Art. 142. - Capetele de legatura a barelor si cablurilor de alimentare (reteaua scurta) vor fi protejate prin aparatori de protectie.

Art. 143. - Reglarea frecventei in timpul topirii este permisa numai prin separatori comandati de la distanta. Se interzice deconectarea condensatoarelor cand bobina inductoare a cuptorului este sub tensiune.

Art. 144. - (1) Se interzice efectuarea oricaror reparatii fara deconectarea intregii instalatii CIF de la retea.

(2) In cazul unor defectiuni la bateria de condensatoare, remedierea se va face dupa deconectarea statiei si dupa descarcarea bateriilor de condensatoare, cu ajutorul unei rezistente de descarcare.

(3) Se interzice descarcarea bateriilor de condensatoare cu bucati de sarma sau bare metalice.

Art. 145. - (1) Periodic se va verifica gradul de ecranare a generatoarelor de inalta frecventa prin masurarea intensitatii campului magnetic in zona de lucru a salariatilor.

(2) Se interzice continuarea lucrului la agrega-tele de elaborare prin inductie la care s-au constatat cresteri ale valorii campului magnetic peste cel stabilit de Normele generale de protectie a muncii.

(3) Este obligatorie mentinerea sub cuptor in stare de curatenie, a gropii pentru colectarea materialului topit, in cazul perforarii creuzetului. Groapa pentru colectarea metalului topit va fi captusita cu materiale refractare.

SECTIUNEA 4
Elaborarea otelului in convertizoare cu insuflare prin lance

Art. 146. - (1) Se interzice circulatia salariatilor la cota zero a halei in timpul manevrelor de descarcare a vagoanelor cu fier vechi si fonta solida.

(2) Orice interventie care necesita prezenta salariatilor la cota zero se va face numai sub supravegherea persoanei cu atributii de coordonare.

Art. 147. - Se interzice efectuarea de operatii de legare si de dezlegare a vagoanelor ca si a altor operatii de manevra a acestora, de catre personalul din hala de incarcaturi metalice. Aceste operatii se vor executa numai de personalul CFU.

Art. 148. - La prinderea troacelor in cadrul cu carlige al macaralei, macaragiul este obligat sa verifice daca a prins toate cele patru carlige. Este interzisa ridicarea troacelor (pline sau goale) numai cu prinderea a trei carlige.

Art. 149. - (1) Incarcarea convertizorului va fi dirijata si supravegheata de o singura persoana, care va asigura indepartarea lucratorilor din zona periculoasa. Cel care dirijeaza incarcarea convertizoarelor trebuie sa se situeze lateral fata de gura de incarcare a convertizorului, in afara zonei periculoase.

(2) Se interzice prezenta salariatilor la cota zero sub convertizoare, in timpul incarcarii.

Art. 150. - Manevrarea masinii de sarjare se face, in mod obligatoriu, de la postul aflat in directia de mers a masinii. Este interzisa conducerea masinii fara ca masinistul sa aiba vizibilitate perfecta pe directia de deplasare.

Art. 151. - (1) Este interzisa circulatia personalului printre liniile masinilor de sarjare. Pe pasarelele de legatura circulatia se va face numai pe calea de acces special amenajata.

(2) Este interzisa urcarea pe masina de sarjare pentru ajustarea manuala a incarcaturii troacei sau pentru desprinderea unor fasii de banda metalica.

(3) In caz de necesitate, urcarea pe masina de sarjare se va face sub supraveghere si cu asigurarea impotriva caderii de la inaltime.

(4) Este interzisa trecerea printre cele doua masini de sarjare atunci cand se afla la o distanta mai mica de 5 m una de alta.

Art. 152. - (1) Asezarea sau ridicarea troacelor de pe masina se vor face sub supravegherea operatorului masinii de sarjare, care are obligatia sa indeparteze persoanele din preajma si sa dirijeze macaraua cu carlig de la distanta de minimum 5 m de masina de sarjare.

(2) Se interzice pastrarea de materiale inflamabile in cabina masinii de sarjare.

Art. 153. - Depozitarea fierului vechi si a fontei solide se va face, astfel incat, sa se asigure gabaritul necesar circulatiei vagoanelor CFU si a personalului de manevra. Aceste cai vor fi mentinute in permanenta stare de curatenie si degajate de orice fel materiale metalice.

Art. 154. - Descarcarea din autovehicule a materialelor metalice care nu pot fi preluate cu magnetul se va face prin prindere cu cabluri, care corespund prevederilor ISCIR, de catre un salariat autorizat ca legator de sarcina, sub supravegherea operatorului de la cabina de comanda.

Art. 155. - Intreaga cantitate de fier vechi va fi receptionata pe masura ce se descarca din vagoane. Se vor indeparta toate materialele care prezinta pericol de explozie, care degaja vapori nocivi sau care pot avaria captuseala convertizorului (plumb, zinc etc) .

Art. 156. - (1) Deseurile metalice vor fi pregatite inainte de a fi introduse in hala de incarcari metalice.

(2) Este interzisa punerea pe masinile de sarjare a troacelor in care fierul vechi este asezat in echilibru instabil sau a troacelor din care atarna fasii de banda metalica.

(3) In troace nu se vor introduce bucati de brame sau sutaje de table care depasesc gabaritul troacei sau care prezinta pericolul de blocare in troaca, la introducerea in convertizor.

(4) Se interzice incarcarea in troace a materialelor explozive, a deseurilor cu cavitati inchise sau care contin apa, a celor umede sau amestecate cu zapada sau gheata.

(5) Este interzisa introducerea fierului vechi de dimensiuni diferite de cele stabilite prin instructiunile de lucru.

Art. 157. - Este interzisa trecerea cu troaca plina prinsa in carligele macaralei, peste macaralele cu magnet.

Art. 158. - Inceperea incarcarii convertizorului va fi precedata de un semnal sonor pentru avertizarea personalului de la cota zero si de pe platforma de lucru.

Art. 159. - (1) Se interzice golirea troacei prin diferite manevre de "scuturare" a acesteia in pozitia basculanta sau prin sprijinirea incarcaturii in gura de incarcare a convertizorului.

(2) In cazul blocarii incarcaturii in troaca, aceasta se returneaza la hala de incarcaturi metalice si se reaseaza incarcatura.

Art. 160. - In timpul deplasarii masinii de sarjare se vor emite semnale sonore pentru avertizarea persoanelor aflate pe platforma de lucru.

Art. 161. - Trecerea pe calea de acces care intersecteaza calea de rulare a masinii de sarjare, se va face numai la lumina permisa a semaforului.

Art. 162. - Circulatia autostivuitoarelor pe pasarelele de legatura a halei de elaborare cu hala de incarcaturi metalice se va face sub supravegherea operatorului din hala de incarcaturi metalice, care va lua masuri de blocare a circulatiei masinilor de sarjare in acest interval de timp.

Art. 163. - La masinile de sarjare a fierului vechi sau la vagonetii de sarjare pe sine, distanta de protectie fata de elementele stationare trebuie sa fie de minimum 0,5 m in zona de circulatie si de lucru.

Art. 164. - Troacele vor fi prevazute cu orificii pentru scurgerea apei. Periodic se vor verifica si se vor desfunda orificiile infundate, pentru evitarea acumularii apei in troace.

Art. 165. - Incarcarea fierului vechi in convertizor se efectueaza numai cu ajutorul masinii de sarjare pe care se transporta doua troace al caror volum corespunde cantitatii de deseuri metalice pentru o sarja, in conditiile folosirii sutajelor cu greutate specifica corespunzatoare.

Art. 166. - Masinile de sarjare vor fi prevazute cu plase de protectie metalice robuste la geamul dinspre partea de incarcare, care sa preia socul termic de la gura de incarcare a convertizorului.

Art. 167. - Depozitarea si pregatirea fierului vechi si a fontei solide necesare incarcarii din convertizoare se va face pe teren plat sau in gropi special amenajate, in interiorul halei de incarcaturi metalice.

Art. 168. - Cabina de comanda a masinii de sarjare va avea pe podea covor electroizolant verificat.

Art. 169. - Pentru activitatile de preluare a fontei lichide de la furnale si incarcarea acesteia in convertizor se vor respecta prevederile subcapitolului 3.1. referitoare la aceste activitati.

SUBSECTIUNEA 1
Elaborarea otelului

Art. 170. - In timpul elaborarii otelului se vor respecta urmatoarele:

a) se vor supraveghea in permanenta aspectul flacarii la gura convertizorului, prezenta stropilor si modul de raspandire a scanteilor, pentru a preveni perturbatiile in mersul normal al elaborarii.

b) se va urmari starea mantalei metalice a convertizorului in scopul observarii inrosirii neasteptate a acesteia, aparitiei unor defectiuni exterioare a hotei si a altor instalatii din zona de lucru a convertizorului.

Art. 171. - Salariatii care lucreaza la convertizor sunt obligati sa cunoasca in amanunt toate instalatiile pe care le deservesc, cu particularitatile lor constructive. Ei trebuie sa urmareasca starea captuselii, a mantalei metalice si a instalatiilor anexe. Deservirea convertizoarelor se face sub supraveghere.

Art. 172. - (1) Se interzice stationarea in fata convertizorului in perioada de insuflare la o distanta mai mica de 10 m, zona care va fi marcata prin inscriptionari vizibile.

(2) Se interzice stationarea sub convertizor pe toata durata de insuflare a sarjei.

Art. 173. - (1) Se interzice scoaterea din functiune sau anularea interblocajelor de orice fel. Inainte de incarcarea convertizorului se va efectua verificarea functionarii acestora si in cazul constatarii unor defectiuni se vor lua imediat masuri de remediere.

(2) Incarcarea convertizorului inainte de remedierea defectiunii este interzisa.

Art. 174. - (1) Se interzice functionarea convertizorului in conditiile scurgerii apei din cazan, lance sau din alte elemente de racire din zona convertizorului sau daca lancea este necuratata de scoarte.

(2) In conditii exceptionale, cand este necesar sa se continue insuflarea, iar apa se scurge pe gurile de incarcare sau pe orificiul de evacuare si exista pericolul infiltrarii apei in "ursul" de la gura convertizorului, in timpul bascularii pentru luarea probei sau evacuarii sarjei, se vor indeparta persoanele din preajma.

Art. 175. - In situatia in care se produc improscari intense de otel si zgura din convertizor, se vor lua urmatoarele masuri:

a) se va coborI lancea la nivelul minim admis de diagrama de insuflare;

b) se va verifica daca lancea cu care se insufla nu prezinta sparturi, procedandu-se la schimbarea acesteia daca se constata scurgeri de apa;

c) se va verifica daca nu se introduce o cantitate mare de umiditate in convertizor cu materialele de adaos sau daca nu s-au desprins de pe peretii cazanului scoarte imbibate cu apa, luandu-se masurile corespunzatoare.

Daca dupa realizarea masurii de la punctul "a" debordarea nu inceteaza, se scoate lancea din convertizor, se asteapta sa se linisteasca zgura si se trece la realizarea masurilor de la punctele "b" si "c".

Art. 176. - (1) Dupa insuflarea sarjei se vor indeparta de pe corpul convertizorului scoartele cazute din hota, pe/sau din cazan, pentru a evita caderea acestora in perioada de evacuare a sarjei.

(2) Pentru prevenirea debordarilor, se va verifica periodic nivelul baii in convertizor, facandu-se corectiile corespunzatoare.

Art. 177. - (1) Instalatia de actionare a lancilor va fi prevazuta cu interblocaje care sa nu permita introducerea acestora in convertizor, daca instalatia de racire nu functioneaza.

(2) Instalatia de basculare a convertizorului va fi prevazuta cu interblocaje care sa nu permita bascularea acestuia cand lancea se afla in convertizor.

Art. 178. - (1) La convertizoarele cu insuflare prin fund trebuie sa existe instalatii de avertizare care sa semnalizeze miscarile convertizorului.

(2) La convertizoarele cu insuflare prin fund este interzisa anularea instalatiilor de semnalizare care avertizeaza scaderile presiunii fluidelor termoenergetice sub valorile minime admisibile stabilite de tehnologie.

Art. 179. - La orice constatare de perturbatii a regimului de lucru al oricarui parametru, se va intrerupe imediat insuflarea pana la remedierea perturbatiei constatate.

Art. 180. - (1) La sfarsitul insuflarii se va curata lancea prin taierea scoartelor cu teava de oxigen. Se interzice inceperea unei noi suflari cu o lance incarcata datorita depunerilor, existand pericolul avariei hotei sau ruperii cablurilor de sustinere a lancii si caderii acesteia in convertizor.

(2) Taierea scoartei de pe lance se va face numai cand convertizorul este in pozitie verticala si numai de sus in jos.

Art. 181. - Se interzice functionarea convertizorului cu perdeaua de aer de la orificiul de intrare a lancii, decuplata sau defecta.

Art. 182. - (1) Parametrii energetici ai traseului conductelor de gaze vor fi controlati de la pupitre de comanda separate.

(2) Semnalizarea de la aceste pupitre va fi dublata la pupitrele de comanda de la convertizoare.

Art. 183. - La convertizoarele prevazute cu instalatii de captare a gazelor cu ardere partiala sau fara ardere de CO, se vor urmari compozitia gazelor care se degaja si presiunea la gura convertizorului.

Art. 184. - In sectiile dotate cu instalatii de tip cu ardere completa a oxidului de carbon la gura convertizorului se vor urmari urmatorii parametrii:

- limita de explozie: 12,6 - 15 % CO pentru un continut de O2>5,6 %;

- limita de detonatie: 34 - 52 % CO la un continut de 9,7 - 13,8 % O2.

Prezenta hidrogenului in gaze largeste considerabil aceste limite. Temperatura de aprindere a amestecului este de 610 - 660 oC.

Art. 185. - Pentru prevenirea aglomerarii oxidului de carbon in zone stationare si formarea amestecului, se vor lua urmatoarele masuri:

- verificarea etanseitatii instalatiei pe intregul traseu de deviere a gazelor;

- prevenirea patrunderii apei in convertizor;

- controlarea compozitiei gazelor evacuate;

- urmarirea intreruperilor pe traseu si a gradului de asimilare a oxigenului in baia de otel.

Art. 186. - Toate aparatele de masura si control, de semnalizare si de avertizare din cabina de comanda principala, precum si sistemul de interblocaje care asigura functionarea fara avarii a convertizorului, a lancii pentru insuflarea oxigenului, a instalatiei de racire si epurare a gazelor si a instalatiilor pentru materiale de adaos, trebuie sa fie in stare de functionare in timpul insuflarii sarjei.

Art. 187. - Pentru prevenirea caderii lancii in convertizor, instalatia va fi prevazuta cu opritori care sa limiteze inaltimea de cadere a lancii.

SUBSECTIUNEA 2
Luarea probelor si masurarea temperaturii

Art. 188. - Este interzisa circulatia persoanelor straine, altele decat cele care deservesc convertizoarele respective, prin fata gurii convertizorului, cand acesta este in pozitie de luare de probe.

Art. 189. - Circulatia persoanelor pe partea dinspre evacuarea otelului in dreptul convertizorului aflat la probe, se va face numai prin zonele marcate.

Art. 190. - La luarea probei este interzisa scurgerea impreuna cu zgura si a unei parti de otel. Pentru aceasta, inclinarea convertizorului se face atent, sub supraveghere.

Art. 191. - Se interzic circulatia si stationarea salariatilor sub convertizor in timpul luarii probei sau masurarii temperaturii.

Art. 192. - Dupa terminarea insuflarii, bascularea se va face cu atentie, iar personalul de deservire va fi indepartat din zona.

Art. 193. - (1) Luarea probei si masurarea temperaturii otelului se vor face numai dupa constatarea ca zgura nu spumeaza puternic si ca nu exista tendinta de deversare a acesteia din convertizor (indiferent de utilizarea mijloacelor de protectie la luarea probelor) .

(2) Daca zgura prezinta semne de agitatie sau spumare, aceasta va fi linistita printr-o insuflare suplimentara sau prin alt procedeu care se va stabili prin instructiuni proprii.

Art. 194. - Paravanul sau carucioarele pentru protectia otelarilor la luarea probelor, vor fi asigurate impotriva caderii, cu caramizi refractare, azbest sau vor fi racite cu apa.

Art. 195. - Este interzisa functionarea instalatiei de actionare pentru bascularea convertizoarelor fara ca pedala de "om mort" sa fie in functiune. La incetarea apasarii pe pedala, bascularea trebuie sa se opreasca automat.

Art. 196. - Se interzice utilizarea lingourilor, cochiliilor, termocuplurilor si in general a tuturor uneltelor de lucru ale otelarilor, care vin in contact cu zgura lichida, daca nu sunt bine uscate.

Art. 197. - Ecranele sau paravanele racite cu apa, nu se vor utiliza fara dispozitive de siguranta pentru prevenirea distrugerii acestora in situatia formarii "dopurilor" la instalatia de racire. Racordul supapei de protectie se va orienta in directia zonei in care nu circula oameni.

Art. 198. - Golul platformei de lucru din jurul convertizorului trebuie imprejmuit. Imprejmuirea trebuie sa fie robusta si verificata periodic.

SUBSECTIUNEA 3
Evacuarea, dezoxidarea si alierea

Art. 199. - Se interzice stationarea in apropierea palniei pentru introducerea diverselor materiale in oala, in timpul introducerii prafurilor de acoperire, a cenusii de termocentrala sau a varului.

Art. 200. - In timpul evacuarii otelului este interzisa circulatia persoanelor pe platforma convertizorului in partea dinspre evacuare (prin dreptul gurii) si in apropierea transfercarului pe care se afla oala pentru evacuarea otelului (cota zero) .

Art. 201. - Este interzisa introducerea intregii cantitati de feroaliaje pentru dezoxidarea otelului, inainte de inceperea evacuarii otelului.

Art. 202. - (1) La elaborarea otelului aliat sau slab aliat, elementele de aliere care practic nu se oxideaza (Ni, Cu etc) , se pot incarca in convertizor odata cu fierul vechi.

(2) In toate cazurile, adaosurile de aliere si dezoxidantii trebuie sa fie calcinati sau bine uscati.

(3) Se interzice introducerea in oala a feroaliajelor ambalate in butoaie inchise.

Art. 203. - Pentru evacuarea otelului, in oala de turnare, convertizorul va fi in asa fel inclinat incat sa se excluda deversarea zgurii peste gura convertizorului sau prin orificiul de evacuare.

Art. 204. - Supravegherea evacuarii sarjei se va face din posturile locale special amenajate, cate unul de fiecare parte a convertizorului, care sa asigure protejarea topitorului de actiunea stropilor de metal si zgura, de radiatii si de scoartele care cad de pe peretii cazanului sau ai hotei.

Art. 205. - Evacuarea otelului se va intrerupe prin bascularea convertizorului pe verticala in momentul aparitiei zgurei la nivelul orificiului de evacuare sau cand oala s-a umplut cu otel.

Art. 206. - Daca la evacuarea otelului supraoxidat sau la contactul zgurei cu otelul din oala, la inceputul sau in timpul evacuarii se observa o spumare puternica insotita de improscari a otelului in oala, se calmeaza otelul cu bucati de aluminiu uscat sau feromangan. Comportarea otelului in oala se va supraveghea pana la predarea acestuia in hala de turnare.

Art. 207. - (1) Este obligatorie evacuarea intregii cantitati de otel din convertizor. Pentru aceasta este necesara dozarea corecta a sarjei, ceea ce impune mentinerea in permanenta in stare de functionare a cantarelor din hala de incarcaturi metalice si de la podul rulant pentru oalele cu fonta.

(2) La deplasarea transfercarelor cu otel se vor emite semnale avertizoare.

Art. 208. - (1) Se interzice evacuarea otelului din convertizor cand in canalul dintre caile de rulare ale transfercarului se gaseste apa.

(2) Trecerea autostivuitorului prin fata convertizorului in momentul evacuarii sarjei este interzisa.

Art. 209. - Toate operatiunile legate de aducerea si introducerea feroaliajelor, materialelor de adaos si prafurilor de acoperire se vor face mecanizat.

Art. 210. - Oala se considera plina cand intre planul otelului si marginea superioara a oalei de turnare ramane o distanta de 250 mm. Este interzisa umplerea oalei peste aceasta limita.

SUBSECTIUNEA 4
Intretinerea la cald

Art. 211. - Ruperea depunerilor ("ursului") de la gura convertorului se va efectua de o persoana desemnata special pentru aceasta operatie.

Art. 212. - In timpul campaniei de lucru, persoana desemnata cu coordonarea activitatii, va urmari starea corpului convertizorului, a inelului de sprijin, a suportilor, rigidizarilor, a segmentilor de la gura convertizorului etc si va comunica personalului de intretinere de pe platforma de elaborare, neregulile observate.

Art. 213. - Reparatia din exterior a perforarilor, se va face sub directa supraveghere a persoanei care coordoneaza activitatea, de catre echipa specializata in reparatii la cald, folosindu-se centura de siguranta, cand perforarea se produce in locuri greu accesibile.

Art. 214. - Este obligatorie efectuarea controlului preventiv al captuselii convertizorului, dupa terminarea insuflarii, inainte de evacuarea otelului si a zgurei.

Art. 215. - (1) Perforarea convertizorului poate avea loc in timpul insuflarii, evacuarii sarjei sau in timpul spalarii convertizorului in vederea demolarii. Pentru prevenirea acestei avarii se va asigura supravegherea convertizorului in aceste faze.

(2) La aparitia primelor semne de perforare a convertizorului se va intrerupe imediat insuflarea si se va inclina convertizorul in partea opusa zonei susceptibile perforarii, sub un unghi care sa permita scurgerea zgurei prin gura convertizorului si se vor indeparta salariatii din zona.

Art. 216. - (1) Locul perforarii se astupa cu masa refractara si bucati de caramida din exterior, apoi se cerceteaza locul avariei din interior pentru a se stabili proportiile perforarii.

(2) Daca sarja nu poate fi suflata in continuare (din cauza proportiei mari a perforarii) , se va proceda la evacuarea acesteia si la repararea zonei perforate.

Art. 217. - (1) Pana la remedierea defectiunilor, convertizorul se va opri din functiune, pentru evitarea agravarii avariei.

(2) Este interzisa functionarea convertizorului daca pozitia defectiunii este in structura de rezistenta sau de rigidizare sau la instalatiile auxiliare ale acestora.

Art. 218. - In cazul constatarii existentei unor uzuri, in special in zona imbinarii fundului cu corpul convertizorului, dupa evacuarea otelului se retine in convertizor o parte din zgura cu care se glazureaza portiunile uzate iar, in zona fusurilor, reparatia la cald se efectueaza prin torcretare.

Art. 219. - Dupa evacuarea zgurei se efectueaza un nou control pentru a se verifica daca nu au ramas portiuni cu uzuri avansate, altele decat cele constatate inainte de evacuarea completa a zgurei, dupa care se poate incepe un nou ciclu.

Art. 220. - Daca reparatia la cald s-a efectuat cu o mare cantitate de zgura lichida se va asigura un timp de racire corespunzator solidificarii pe intreaga grosime; in caz contrar, in timpul bascularii se poate rupe pojghita iar zgura reactionand cu fonta poate determina improscari sau explozii.

SUBSECTIUNEA 5
Ajustarea orificiului

Art. 221. - In otelariile unde se lucreaza cu astuparea orificiului de evacuare, inainte de astupare, acesta se curata de scoarta si zgura si se ajusteaza astfel incat dupa astupare sa asigure o etanseitate perfecta la luarea probelor.

Art. 222. - (1) Orificiul de evacuare va fi verificat periodic.

(2) Repararea orificiului se va face prin ajustarea din exterior cu masa refractara speciala, iar cand acesta se scurteaza se va reface pe teava, denivelarea din interior umplandu-se cu acelasi material, utilizand masina de torcretat.

Art. 223. - (1) La destuparea orificiului de evacuare se indeparteaza crusta metalica, deseurile de fier si masa refractara de prisos.

(2) Dupa repararea orificiului, inainte de evacuarea sarjei se va verifica daca materialul introdus s-a uscat.

Art. 224. - In timpul operatiilor de ajustare a orificiului, de torcretare a zidariei convertizorului sau de rupere a "ursului" de la gura convertizorului, este interzisa curatarea lancilor pe pozitie. Aceasta operatie se va face numai dupa terminarea suflarii oxigenului, cand convertizorul este in pozitie de asteptare a probei sau in timpul evacuarii sarjei.

SUBSECTIUNEA 6
Ruperea depunerilor de otel si zgura

Art. 225. - (1) Indepartarea depunerilor de otel si zgura de la gura convertizorului se efectueaza prin taiere cu teava de oxigen sau prin rupere cu un dispozitiv special.

(2) In timpul deblocarii gurii convertizorului , se va decupla tensiunea de alimentare a masinii de sarjare. Inceperea operatiunii se va face numai dupa primirea confirmarii privind decuplarea tensiunii.

Art. 226. - (1) Se interzice ruperea "ursului" de la gura convertizorului cu ajutorul mecanismului de basculare.

(2) Dispozitivele uzuale pentru indepartarea "ursului" sunt de tip "ancora" si de tip cutit cu contragreutati.

Art. 227. - La dispozitivele de tip "ancora", elementele de legatura dintre dispozitiv si carligul macaralei vor fi dimensionate la capacitatea maxima a carligului de prindere.

Art. 228. - In cazul utilizarii dispozitivului de tipul cutit cu contragreutate se interzic:

a) actionarea bascularii convertizorului, daca partea cadrului care sustine cutitul atinge platforma de lucru;

b) ruperea "ursului" cand convertizorul este incarcat cu fier vechi sau fonta;

c) ruperea "ursilor" mai mari care inchid practic gura convertizorului. In aceasta situatie conglomeratul se va taia in prealabil cu teava cu oxigen.

SUBSECTIUNEA 7
Torcretarea

Art. 229. - (1) Inainte de inceperea lucrului se va verifica corectitudinea imbinarii dintre furtun si inelele de prindere rapida.

(2) In timpul torcretarii se interzice stationarea in apropierea racordului dintre furtun si masina de torcretat.

Art. 230. - Se va controla periodic starea garniturilor de etansare a rotorului dozator, a racordarilor si a gradului de umiditate a materialului. Periodicitatea controalelor se va stabili prin instructiuni.

Art. 231. - (1) Se interzice punerea in functiune a masinii de torcretat cu capota demontata.

(2) Este interzisa pornirea masinii de torcretat daca lancea este orientata asupra lucratorilor din preajma.

(3) Este interzisa demontarea furtunurilor inainte ca presiunea in aparat sa fi scazut la presiunea atmosferica.

Art. 232. - La masina de torcretat care functioneaza cu aer comprimat se vor respecta urmatoarele:

a) la introducerea materialului in buncarul masinii, admisia aerului comprimat trebuie sa fie inchisa si sa fie pus in functiune vibratorul;

b) capacul buncarului masinii se va asigura in pozitia complet deschis;

c) se va verifica starea garniturii de etansare a capacului;

d) dupa introducerea materialului de torcretat in buncarul masinii se vor respecta instructiunile de lucru; e) la introducerea aerului comprimat in buncarul masinii, varful lancii de torcretat trebuie sa fie indreptat spre cavitatea ce se torcreteaza;

f) in timpul functionarii masinii de torcretat se interzice deschiderea capacului buncarului acesteia;

g) la oprirea din functionare a masinii de torcretat se va inchide aerul comprimat la intrarea in buncar si se va deschide ventilul de purjare a buncarului.

SUBSECTIUNEA 8
Gospodaria de feroaliaje

Art. 233. - Se interzice supraincarcarea containerelor, a buncarelor sau benzilor transportoare (prin reglarea incorecta a deschiderii alimentatoarelor) cu feroaliaje.

Art. 234. - Se interzice transportul containerelor cu macaraua daca acestea nu au fost agatate corect in carligul macaralei sau daca cablurile sunt incrucisate.

Art. 235. - In timpul deplasarii podului rulant cu sarcina in carlig, macaragiul va fi dirijat de operatorul de la gospodaria de feroaliaje si va emite semnale de avertizare.

Art. 236. - Materialele transportate paletizat se vor depozita in stive, care vor fi asigurate impotriva prabusirii. Inaltimea maxima a stivei se va stabili astfel incat sa se excluda posibilitatea prabusirii acesteia.

Art. 237. - Se interzice sprijinirea sau asezarea containerelor cu feroaliaje pe cuptoare sau pe elemntele acestora, pentru uscare sau calcinare.

Art. 238. - Se interzice sprijinirea sau dirijarea manuala a containerului cu feroaliaje, in vederea pozitionarii acestuia, atata timp cat se afla in carligul macaralei sau in furca autostivuitorului.

Art. 239. - Depozitarea diferitelor materiale se face in asa fel incat sa nu blocheze caile de acces.

Art. 240. - Ridicarea sarcinilor va fi supravegheata de legatorul de sarcina pana la depozitarea acestora la locul stabilit.

Art. 241. - Este interzisa depozitarea butoaielor cu motorina, benzina si ulei pe platforma gospodariei de feroaliaje, in apropierea cuptoarelor de calcinare.

Art. 242. - Este interzisa prezenta scurgerilor de ulei sau a altor materiale imbibate cu substante inflamabile, sub platforma cuptoarelor basculante.

Art. 243. - Deschiderea butoaielor cu feroaliaje se va face cu ajutorul unui dispozitiv mecanizat sau prin taiere cu flacara, de catre operatorul de la cabina de feroaliaje, care va fi instruit si autorizat si ca taietor cu flacara oxigaz.

Art. 244. - Containerul cu feroaliaje va fi transportat la convertizor cu ajutorul autostivuitorului. Acesta nu va circula pe platforma de lucru cu o viteza mai mare de 5 Km/h.

Art. 245. - In spatiul de pe platforma de elaborare, afectat gospodariei de feroaliaje se vor marca caile de acces si se vor delimita spatiile de depozitare.

SUBSECTIUNEA 9
Calcinarea feroaliajelor

Art. 246. - Se interzice accesul persoanelor neautorizate in zonele din apropierea arzatorului cu gaz, a armaturilor retelelor de alimentare sau sub platformele cuptoarelor unde se pot produce scapari de gaze si se pot forma amestecuri explozive sau medii toxice.

Art. 247. - (1) Se interzice accesul persoanelor straine la instaltiile la care exista pericolul acumularii de gaze.

(2) Zona cuptoarelor pentru feroaliaje unde exista pericolul acumularii de gaze se va marca cu tablite avertizoare.

Art. 248. - Aprinderea arzatoarelor cuptoarelor se va face cu un aprinzator de la distanta si la o presiune mica de admisie a gazului. Inainte de aprindere se va aerisi bine cuptorul.

Art. 249. - La fiecare instalatie de gaze este obligatorie afisarea schemei instalatiei, a instructiunilor de deservire. Toate armaturile instalatiilor interioare si exterioare vor fi notate pe tablite vopsite cu aceleasi numere ca cele din schema functionala a instalatiei, indicandu-se sensul de inchidere si deschidere a vanelor. In cazul organelor de inchidere de dimensiuni mari, numerotarea se va face direct pe corpul acestora.

Art. 250. - Fiecare sectie trebuie sa aiba o schema clara a instalatiilor de gaz din dotare. Aceste scheme vor fi pastrate si urmarite de organul tehnic de specialitate al sectiei respective.

Art. 251. - In caz de incendiu la instalatiile de gaze, se procedeaza la stingerea acestuia prin scoaterea din circuit a instalatiei.

Art. 252. - Deficientele constatate in instalatiile de gaze, vor fi consemnate intr-un document scris si prezentat organului tehnic de specialitate.

Art. 253. - (1) Toate orificiile descoperite in conducte, se vor inchide prin sudare de catre personalul de specialitate.

(2) Astuparea cu argila sau dopuri de lemn a locurilor neetanse este interzisa.

Art. 254. - Punerea in functiune si oprirea cuptoarelor industriale si a cazanelor care folosesc gaze naturale se vor face in baza unei foi de manevra intocmite de seful sectiei.

Art. 255. - (1) Gazul se va inchide si la stingerea flacarii datorita scaderii presiunii de gaz sub 60 mm C.A.

(2) Este interzis a se astepta revenirea gazului cu arzatoarele deschise.

Art. 256. - Retelele si armaturile de gaz metan pentru alimentarea cuptoarelor pentru feroaliaje si a arzatoarelor melanjoarelor se vor verifica periodic si se va interzice utilizarea instalatiilor defecte.

Art. 257. - Se interzice utilizarea cuptoarelor pentru feroaliaje daca acestea prezinta scapari de gaze pe traseul conductelor de aductie, la armaturi sau arzatoare.

Art. 258. - Daca la instalatiile de incalzire a cuptoarelor pentru uscarea sau calcinarea feroaliajelor, se constata scapari de gaze, se inchide admisia combustibilului si se anunta personalul de intretinere.

Art. 259. - Langa punctele cu pericol de scapari de gaze trebuie sa existe, intr-un loc usor accesibil, echipamentul necesar pentru stingerea incendiilor.

Art. 260. - Toate aparatele de control ale instalatiilor de gaze trebuie intretinute in stare de functionare. Ele trebuie sa poarte sigiliul de verificare metrologica. Interventia la aparate sau la panouri este permisa numai personalului autorizat.

Art. 261. - Toate inchizatoarele (vane, robinete) si aparatele de masura termotehnica, montate atat in interiorul cat si in exteriorul cladirilor, vor fi usor accesibile pentru manevrarea lor in orice moment.

SUBSECTIUNEA 10
Evacuarea zgurei

Art. 262. - Se interzice stationarea sau trecerea prin apropierea oalei cu zgura lichida daca aceasta prezinta efervescenta.

Art. 263. - Evacuarea zgurei in vanele cu "ursi" se va face numai dupa verificarea acestora de catre persoana cu atributii in acest sens si cu supravegherea acesteia.

Art. 264. - In hala de zgura este interzis accesul persoanelor neautorizate. In categoria persoanelor autorizate intra: personalul sectiei elaborare, instruit special in acest scop, personalul de manevra CFU, lacatusii de revizie CFU si sudorul care asigura intretinerea vanelor de zgura (in situatia cand asigurarea vanelor se face in hala) .

Art. 265. - Traversarea liniilor transfercarelor de zgura, cu autostivuitorul sau incarcatorul, se va face numai dupa ce mecanicii conducatori ai acestora s-au asigurat ca transfercarele nu sunt in miscare.

Art. 266. - (1) La deplasarea transfercarului de zgura va functiona obligatoriu semnalizarea acustica si optica.

(2) Manevrarea transfercarelor de zgura se va face din cabina de comanda de la convertizoare, cu pilotare, atat timp cat transfercarul se gaseste sub platforma de elaborare.

Art. 267. - Deplasarea transfercarului de zgura, precum si manevrarea acestuia in hala de zgura, se vor face de la posturile de comanda amplasate la cota zero, de catre operatorul din hala de zgura, special instruit in acest scop.

Art. 268. - Solul halei de zgura si spatiul de sub platforma convertizoarelor trebuie sa fie perfect uscat, curatat de scoarte sau moloz. De asemenea, liniile transfercarelor trebuie sa fie curate, fara scoarte, praf sau moloz pe ele.

SUBSECTIUNEA 11
Materialele de adaos

Art. 269. - (1) Introducerea vagoanelor in hala pentru materiale de adaos in scopul descarcarii materialelor se va face numai sub supravegherea persoanei cu atributii in acest sens.

(2) Se interzice trecerea cu sarcina in macara, peste vagoanele aflate la frontul de descarcare, in care se lucreaza

(3) Este interzisa depozitarea materialelor peste parapetii buncarelor.

Art. 270. - In situatii speciale, cand este necesara interventia echipelor de lacatusi sau electricieni, aceasta se va face numai dupa anuntarea prealabila a persoanei cu atributii in acest sens sau la solicitarea si cu supravegherea acesteia.

Art. 271. - (1) Zgura din convertizor se va evacua in vane de zgura, care trebuie sa fie varuite si uscate.

(2) Se interzice aducerea vanei pentru zgura sub convertizor inainte de inceperea evacuarii zgurei, daca din hota sau cazan curge apa.

Art. 272. - Se interzice asezarea oalei de zgura pe transfecar, prin socuri sau lovituri cu macaraua.

Art. 273. - (1) Se interzice evacuarea zgurei in vane (oale) din care zgura de la sarjele precedente nu a fost evacuata in totalitate (oale blocate cu otel si zgura) si daca contin umiditate.

(2) Se interzice evacuarea restului de otel din convertizor in vana de zgura.

Art. 274. - La evacuarea zgurei, vana se va umple in asa fel incat sa ramana o garda libera la partea superioara de minimum 250 mm.

Art. 275. - Retinerea zgurei in convertizor, daca nu este facuta in scopul glazurarii captuselii refractare, este interzisa.

Art. 276. - Coborarea in buncar trebuie sa se faca numai pe scarile prevazute pentru coborare, sub supravegherea unei persoane din exterior.

Art. 277. - Buncarele de depozitare a materialelor vor fi imprejmuite cu balustrade de protectie din bara sau din lanturi.

Art. 278. - Buncarele din halele pentru materialele de adaos, precum si cele de la cotele superioare ale halei de elaborare vor fi prevazute la partea superioara cu capace sau gratar.

SUBSECTIUNEA 12
Concasoare

Art. 279. - Inainte de inceperea lucrului, gura concasorului trebuie sa fie acoperita cu panouri sau gratare.

Art. 280. - Inainte de punerea in functiune a concasorului se va controla ca intre falcile acestuia sa nu se afle materiale sau corpuri straine.

Art. 281. - (1) Pornirea concasorului se face numai dupa o verificare prealabila a starii tehnice si dupa constatarea ca acesta nu prezinta defectiuni.

(2) Functionarea concasorului este permisa numai dupa montarea bolturilor de siguranta la usa volantului.

Art. 282. - Alimentarea concasorului se va face numai dupa pornirea acestuia si numai la turatia de regim.

Art. 283. - In timpul functionarii concasorului se vor respecta urmatoarele:

a) In caz de avarie a unei piese componente, acesta va fi oprit imediat;

b) este interzisa deschiderea gurilor de vizitare;

c) stationarea pe gratarul de alimentare a concasorului este interzisa;

d) nu se vor executa din mers reglaje si reparatii, precum si operatii de intretinere ori scoatere cu mana a bucatilor de material ramase in gura de alimentare a concasorului;

e) in cazul deteriorarii arcurilor de intindere se va opri concasorul;

f) In caz de blocare a concasorului acesta se va opri pentru deblocare;

g) este interzis ca instalatiile de concasare sa functioneze fara semnalizare si blocaj electric;

h) instalatia de captare a prafului trebuie sa fie in stare de functionare.

Art. 284. - In afara cazurilor de accidente sau avarii, concasorul se poate opri numai dupa ce a fost prelucrata intreaga cantitate de material cu care a fost alimentat.

Art. 285. - In cazul opririi accidentale a unuia dintre agregatele care compun instalatia de concasare, se intrerupe automat functionarea tuturor utilajelor de pe fluxul tehnologic de dinaintea acestuia.

Art. 286. - Se interzice functionarea concasorului cand sunt slabite penele de fixare a volantilor si a rotilor dintate pe arborii respectivi, cand sunt slabite buloanele de fundatii si cele de fixare a diferitelor parti ale utilajului (lagare, capace, carcase) , cand nu functioneaza instalatia de ventilatie.

Art. 287. - Pentru evitarea socurilor, volantii concasorului se vor echilibra .

Art. 288. - Concasoarele pentru feroaliaje vor fi inchise ermetic cu ajutorul carcaselor metalice prevazute cu guri de vizitare, care la randul lor trebuie ermetizate.

Art. 289. - Concasoarele se vor alimenta mecanizat. Palniile si jgheaburile de alimentare vor avea o panta suficienta pentru a asigura trecerea materialelor fara aglomerari si infundari, iar transportoarele cu benzi si elevatoarele vor fi comandate electric impreuna cu concasorul, astfel incat, oprirea in caz de defectare, sa se faca automat, in ordinea procesului tehnologic.

SUBSECTIUNEA 13
Utilizarea oxigenului si a gazului natural

Art. 290. - Operatorii de la convertizoare si ajutoarele acestora sunt obligati sa verifice functionarea corecta a ventilelor de oxigen, a furtunurilor, a colierelor, sa evite contactul substantelor grase cu armaturile conductelor de oxigen si sa previna scaparile de oxigen pe la ventile, racorduri sau baterii, sa verifice etanseitatea robinetilor si presiunea oxigenului in teava.

Art. 291. - In cazul aparitiei fenomenului de "intoarcere a flacarii" in timpul taierii cu teava sau scaparii de oxigen fierbinte la imbinarea tevii cu furtunul, se va intrerupe imediat alimentarea cu oxigen prin inchiderea robinetului.

Art. 292. - (1) Este interzisa folosirea apei pentru stingerea hainelor aprinse.

(2) Se interzice, de asemenea, incercarea de a stinge imbracamintea aprinsa a victimei, de catre persoanele care au lucrat in imediata apropierea a sursei de oxigen sau cu obiecte (paturi, haine etc. ) imbibate cu oxigen.

Art. 293. - (1) In timpul desfundarii orificiului de evacuare de la convertizor, taietorul va stationa lateral sufland oxigenul cu teava indoita la 900.

(2) Stationarea nemijlocita in fata orificiului in aceasta situatie este interzisa.

(3) Se interzice controlul armaturilor instalatiei de oxigen cu substante grase.

(4) Se interzice folosirea improvizatiilor pentru legarea furtunurilor la stutul bateriei de oxigen sau la teava. Legarea se va face numai cu coliere sau cu dispozitive special confectionate in acest scop.

Art. 294. - In timpul taierii cu teava de oxigen se vor lua urmatoarele masuri:

a) taietorii nu vor stationa in zona periculoasa;

b) se interzice trecerea salariatilor prin fata jetului sau in zona in care se efectueaza taierea cu teava;

c) taierea se va efectua de catre doua persoane, din care una va efectua deschiderea sau inchiderea robinetului pentru reglarea debitului de oxigen;

d) se interzice dirijarea jetului sau intoarcerea cu teava arzanda in directii cu o vizibilitate redusa sau mascate de diferite obiecte. Schimbarea directiei jetului se va face numai dupa o asigurare prealabila ca pe directia si in zona respectiva nu sunt persoane.

Art. 295. - (1) Se interzice utilizarea tevilor sau furtunurilor pentru taiere cu teava cu oxigen daca acestea sunt murdare de unsori sau grasimi.

(2) Se interzice utilizarea tevilor infundate sau deteriorate.

(3) Se interzice taierea cu teava cu oxigen in locuri in care sunt depozitate obiecte sau materiale inflamabile.

Art. 296. - Se interzice folosirea instalatiilor de oxigen daca armaturile acestora se manevreaza greu (sunt intepenite sau deformate) . In astfel de cazuri se va anunta instalatorul pentru efectuarea remedierilor.

Art. 297. - Este interzis a se folosi oxigenul in scopul suflarii hainelor pentru desprafuire.

Art. 298. - Este interzis a se taia cu teava cu oxigen in spatii inchise, in cavitati lipsite de ventilatie sau in care exista curenti de aer.

Art. 299. - In spatiile de munca in care concentratia oxigenului in atmosfera poate creste peste 22% se vor respecta urmatoarele:

a) vor fi marcate prin tablite avertizoare;

b) vor fi prevazute cu sistem de ventilare;

c) se interzic fumatul si folosirea focului deschis;

d) se interzice depozitarea materialelor organice, cu exceptia celor strict necesare pentru activitatea curenta;

e) se va evita orice apropiere de o sursa de aprindere si se vor aerisi hainele si parul, cel putin 30 minute, pana la indepartarea completa a oxigenului.

SUBSECTIUNEA 14
Efectuarea curateniei sub convertizor

Art. 300. - In zona de sub convertizor se vor respecta urmatoarele:

a) prezenta salariatilor sub convertizor nu este permisa;

b) curatenia sub convertizor se face folosind mijloace mecanizate;

c) in perimetrul convertizorului se vor instala paravane (panouri) de protectie care sa dirijeze deseurile care cad din hota si zgura in canalul de sub convertizor, in vagoane basculante sau in vane de zgura.

Art. 301. - Cand se impune prezenta salariatilor sub convertizor pentru repararea cailor de rulare, indepartarea crustelor, deblocarea transfercarului de otel sau zgura, repararea panourilor sau a paravanelor de protectie etc, se vor lua urmatoarele masuri:

a) se va avertiza personalul de la cotele superioare asupra lucrarilor ce urmeaza sa se efectueze;

b) se va opri din functionare convertizorul;

c) se vor indeparta scoartele de pe corpul convertizorului si se vor acoperi golurile din platforma tuturor buncarelor sub supravegherea topitorului sef si a maistrului;

d) se vor folosi pentru adapostire, tablele de deviere ale corpului convertizorului.

Art. 302. - In timpul curateniei sub convertizor, conducatorul autoincarcatorului va fi dirijat de un otelar din formatia de la convertizor.

Art. 303. - Este interzisa efectuarea curateniei sub convertizor in timpul insuflarii, luarii probelor sau evacuarii sarjei.

Art. 304. - In timpul efectuarii curateniei in canalul de sub convertizor cu autoincarcatorul cu apa, conducatorul acestuia va fi supravegheat si dirijat de otelarul din hala de zgura.

Art. 305. - Lada cu deseuri din hala de zgura se va descarca in vagonul basculant sub supravegherea otelarilor din hala de zgura, care vor dirija macaragiul de pe podul rulant si vor indeparta orice persoana din preajma vagonului basculant.

Art. 306. - Se interzice stationarea, trecerea sau efectuarea unor lucrari in apropierea oalei (vanei) cu zgura, mai ales daca aceasta prezinta tendinta de efervescenta ca urmare a scurgerii accidentale a otelului sau a caderii unei cruste reci in oala, in timpul evacuarii zgurei.

Art. 307. - In cazul interventiilor la cota zero, cand sarja este in convertizor, acesta se va inclina in partea opusa orificiului de evacuare, in zona in care otelul nu este in contact cu fundul demontabil al convertizorului.

Art. 308. - In sectiile unde lipsesc mijloacele mecanice se poate interveni sub convertizor in primele momente ale insuflarii in caz de stricta necesitate.

Art. 309. - Pentru asigurarea conditiilor nepericuloase de lucru sub convertizor va fi prevazut un mijloc de evacuare rapida a apei scurse intamplator din hota sau din cazan.

Art. 310. - Se vor verifica paravanele si fundatiile convertizorului si se vor indeparta scoartele, astfel incat sa fie asigurate gabaritele corespunzatoare la trecerea transfercarului de otel si zgura.

SUBSECTIUNEA 15
Intretinerea lancilor pentru insuflarea oxigenului

Art. 311. - Demontarea, montarea si repararea lancilor se executa de catre lacatusii instalatori. Transportul si rabatarea din pozitie verticala in pozitie orizontala si invers se executa mecanizat.

Art. 312. - La operatia de curatare a lancii vor participa in mod obligatoriu doua persoane, otelarul taietor cu teava si un sudor din cadrul atelierului intretinere lanci.

Art. 313. - (1) In cazul formarii pe lance a unui "urs" masiv, la operatiunea de scoatere prin orificiul din hota, va asista persoana cu atributii de coordonare.

(2) In cazul in care lancea nu poate fi scoasa din convertizor (nu trece prin orificiul din hota) , se vor lua urmatoarele masuri:

a) se va interzice bascularea convertizorului;

b) se va intrerupe insuflarea sarjei si se va anunta persoana cu atributii de coordonare care va lua masurile corespunzatoare pentru deblocarea lancii.

Art. 314. - In timpul taierii "ursului" de pe lance cu teava cu oxigen se va instala paza pe platforma de lucru si la cota zero, pentru a nu permite accesul lucratorilor in zona periculoasa.

Art. 315. - Schimbarea lancilor la convertizor se va face la cererea persoanei cu atributii de coordonare sau la cererea lacatusilor de intretinere.

Art. 316. - Daca in timpul operatiei de montare sau de demontare a lancii se efectueaza incarcarea convertizorului respectiv sau evacuarea otelului, nu se va interveni la instalatia lancii, personalul de intretinere retragandu-se in spatiile de siguranta.

Art. 317. - In cazul depunerilor de otel si zgura pe partea inferioara a lancii, adica a formarii scoartei in timpul insuflarii, taierea acestora se va face imediat dupa terminarea insuflarii.

Art. 318. - In cazul arderii capului lancii se va face translatia caruciorului port lance si se va continua insuflarea cu lancea de pe cealalta cale. Lancea avariata se scoate dupa evacuarea sarjei.

Art. 319. - Curatarea lancilor de cruste, cand acestea se afla in pozitie de lucru, se va face numai sub rezerva luarii unor masuri suplimentare care sa previna posibilitatea producerii accidentelor de munca.

Art. 320. - (1) Scoartele provenite de la curatarea lancii se vor indeparta de pe platforma de lucru a taietorului cu teava.

(2) Este interzisa supraaglomerarea platformei cu scoarte taiate sau alte materiale.

Art. 321. - La operatiunile de taiere cu teava cu oxigen a scoartei de pe lancea aflata pe pozitie se vor respecta urmatoarele reguli:

a) curatarea scoartei de pe lanci se va face intotdeauna de sus in jos, degajandu-se scoarta de pe lance pe masura decuparii;

b) degajarea se va face cand convertizorul este in pozitie verticala si in preajma lui nu se afla nici un salariat;

c) in timpul curatarii lancii, taietorul cu teava va mentine permanent legatura prin semnale sonore cu operatorul din cabina de comanda pentru ridicarea sau coborarea lancii;

d) se vor verifica racordurile dintre furtunurile de apa si oxigen si corpul lancii. In caz de scapari de oxigen sau pierderi de apa se va anunta imediat persoana cu atributii de coordonare si personalul de intretinere.

Art. 322. - Transportul lancii pe dispozitiv se va face prin impingere manuala. Se interzice transportul lancii cu dispozitivul, daca calea de acces sau calea de rulare este blocata cu materiale sau deseuri.

Art. 323. - Ridicarea lancii in pozitia verticala se va face numai dupa verificarea dispozitivului de franare a instalatiei de ridicat precum si a limitatoarelor de sfarsit de cursa.

Art. 324. - Prinderea lancii in dispozitivul de ridicat trebuie verificata intotdeauna, astfel incat, ambele brate ale dispozitivului sa intre pe bolturile lancii.

Art. 325. - La montarea racordului de oxigen se va verifica daca pe suprafata interioara a curbei, a lancii si a furtunului de oxigen nu sunt urme de substante grase.

Art. 326. - Operatiunea de fixare si de strangere a furtunului de apa pentru racirea lancii se face de pe podestul instalatiei si de pe platforma mobila.

Art. 327. - Se va verifica periodic starea de uzura a cablurilor instalatiei lancilor, luandu-se masuri de inlocuire cand se constata orice deteriorare a acestora.

Art. 328. - Lancea se schimba numai pe pozitia de rezerva si introdusa in blocaj. Introducerea lancii in blocaj se va face cu ajutorul instalatiei pneumatice de catre doi lacatusi: unul comanda instalatia si celalalt urmareste deplasarea saniei in sus, comunicand celui ce comanda instalatia cand sania a ajuns in pozitia de blocaj.

Art. 329. - (1) Scoaterea lancii din atelier se va face cu ajutorul dispozitivului de verticalizare.

(2) Lancea probata la presiune se va aseza pe dispozitiv cu ajutorul macaralei. Deplasarea lancii se va face fara bruscari.

(3) Asezarea pe dispozitiv se va face, astfel incat, lancea sa aiba o pozitie stabila in timpul verticalizarii.

Art. 330. - Dispozitivele pentru preluarea lancii de pe dispozitivul de verticalizare, vor fi verificate daca lucreaza corect si daca raspund corect la comenzi.

Art. 331. - Ridicarea lancii de pe dispozitivul de verticalizare se va face astfel incat sa nu se produca socuri si balansari.

Art. 332. - Asezarea lancii pe sanie se face astfel incat sa intre corect pe bolturile de centrare.

Art. 333. - Pentru efectuarea schimbarii lancii se va verifica functionarea instalatiei de deplasare a platformei mobile. Pe aceasta platforma se vor monta proiectoare care sa lumineze spatiul de lucru pentru montarea si demontarea lancii.

SUBSECTIUNEA 16
Refacerea captuselii refractare

Art. 334. - La oprirea convertizorului pentru inzidire se va face inventarul tuturor lucrarilor de intretinere si reparatii la utilajele si instalatiile aferente convertizorului. Persoana cu atributii de coordonare va intocmi o fisa privind situatia lucrarilor de reparatii si va stabili persoanele raspunzatoare de realizarea lucrarilor, precum si masurile de protectie a muncii, aferente lucrarilor.

Art. 335. - Dupa efectuarea tuturor lucrarilor pregatitoare, marcile de restrictie se predau sefului lucrarilor de reparatii fara permisiunea caruia nu este admisa punerea in functiune a instalatiilor oprite pentru revizii sau reparatii.

Art. 336. - La oprirea convertizorului dupa spalarea si racirea libera a acestuia se va monta dispozitivul de racire a convertizorului pe pozitie. Punerea in functiune si verificarea sensului de rotatie a acestuia se vor efectua de catre personalul pentru intretinerea electrica.

Art. 337. - Dupa demontarea fundului, se spala captuseala convertizorului cu aer sau cu apa, apoi se demoleaza zidaria cu ajutorul unei masini speciale. In acest caz se vor lua masuri pentru:

a) prevenirea tamponarilor masinilor care circula pe platforma de lucru cu masina de demolare;

b) prevenirea deteriorarii furtunului de aer de alimentare a masinii de demolare;

c) indepartarea salariatilor din zona pericu-loasa.

Art. 338. - In timpul reparatiei, toate instalatiile aferente convertizorului se opresc. Circuitele electrice se verifica si se consemneaza in jurnalele de reparatii, constatarile si remedierile efectuate. Constatarile se comunica si personalului de exploatare. Marcile de restrictie se pastreaza la mecanicul sef al sectiei sau la loctiitorul acestuia din schimbul respectiv.

Art. 339. - (1) In cazul in care este necesar sa se puna in functiune o instalatie oarecare, se consemneaza aceasta in jurnalul de tura corespunzator, se ridica sub semnatura marca de restrictie si se cupleaza instalatia cu aprobarea scrisa a mecanicului sef sau a loctiitorului acestuia.

(2) Raspunderea pentru desfasurarea lucrarilor in conditii lipsite de pericol revine celui care a preluat marca de restrictii de la conducatorul lucrarilor de reparatii.

Art. 340. - In cazul in care lucrarile de reparatii se continua in mai multe schimburi, coordonatorul lucrarilor de reparatii inmaneaza marcile de restrictie, spre pastrare, reprezentantului sau din schimbul respectiv, care are obligatia sa impuna respectarea regulilor de securitate a muncii la lucrarile de reparatii, acesta transmitand marcile de restrictie omologului sau din schimbul urmator.

Art. 341. - (1) Curatarea plartformelor cotelor superioare, de praf si deseuri, se efectueaza de personalul de exploatare cu acordul sefului lucrarilor de reparatii din zona (sau al loctiitorului sau) si sub coordonarea unei persoane competente.

(2) Cei doi sefi de formatii se vor informa reciproc asupra pericolelor ce decurg din activitatea proprie, luand masuri de corelare a celor doua activitati, astfel incat sa se asigure securitatea mutuala pentru ambele formatii.

Art. 342. - La inceperea demolarii se indeparteaza dispozi-tivul de racire. Scoaterea dispozitivului de racire si decuplarea de la reteaua de alimentare cu tensiune electrica se vor face de catre personal specializat pentru astfel de lucrari.

Art. 343. - Bascularea convertizorului pentru demolare se va face de catre persoane competente. Se va verifica functionarea corecta a instalatiei de franare.

Art. 344. - In timpul demolarii convertizorului este interzisa intrarea personalului in interiorul convertizorului.

Art. 345. - In timpul descarcarii molozului din convertizor este interzisa trecerea prin fata acestuia, ca si stationarea la cota zero, in apropierea vanei de descarcare, existand pericolul autoaprinderii gazelor.

Art. 346. - Intrarea zidarilor in convertizor se va face numai prin orificiul de evacuare.

Art. 347. - La efectuarea lucrarilor de inzidire a convertizorului cu fund nedemontabil se va verifica compozitia chimica a aerului din interiorul acestuia, iar intrarea zidarilor in convertizor se va permite numai dupa constatarea absentei acumularilor de oxigen, gaze toxice sau inflamabile.

Art. 348. - La convertizoarele cu insuflare de oxigen si gaze inerte (azot, argon) pe la partea inferioara, intrarea in convertizor se va face dupa verificarea compozitiei aerului si dupa asigurarea ca acesta nu este diluat sub concentratia admisa. Se vor lua masuri pentru a preveni scaparile de gaze in convertizor pe toata durata lucrarilor.

Art. 349. - In cazul constatarii prezentei gazelor enumerate la articolele precedente sau a diluarii atmosferei din interiorul convertizorului, recipientului sau cavitatii cu gaze inerte (azot, argon) , spatiile mentionate se vor aerisi pana la eliminarea completa a gazelor periculoase sau pana la imbogatirea aerului cu oxigen pana la cel putin 19% , in cazul prezentei gazelor inerte.

Art. 350. - Refacerea captuselii refractare (zidariei) se va efectua pe baza unui grafic aprobat de seful sectiei.

Art. 351. - Lucrarile de revizie si reparatii ale instalatiilor de racire si epurare a gazelor (cazan) se vor efectua in corelare cu lucrarile de inzidire a convertizorului. In acest sens:

a) sectia cazane va fi informata asupra termenului de oprire a convertizorului, graficului de rezidire si termenului de incepere a incalzirii;

b) sectia cazane va intocmi un grafic al lucrarilor simultane si pe baza acestuia se vor intocmi conventii care vor reglementa acceptul sau interdictia efectuarii anumitor lucrari, in anumite situatii, masurile mutuale de securitate a muncii precum si obligativitatea informarii reciproce asupra efectuarii operatiunilor care comporta necesitatea luarii unor masuri speciale de protectie a muncii.

Art. 352. - La spalarea convertizorului se va respecta tehnologia stabilita pentru aceasta operatie, pentru a se preveni perforarea acestuia sau topirea incompleta a crustelor de la fundul si de pe peretii captuselii refractare, ceea ce determina ingreunarea demolarii stratului de zgura.

Art. 353. - Inainte de oprirea convertizorului in vederea refacerii zidariei se vor goli buncarele si transportoarele cu banda de materiale prafoase, pentru excluderea posibilitatilor accidentarii zidarilor cu bucati de materiale ramase pe flux si in scopul efectuarii verificarilor la buncare si transportoare.

Art. 354. - (1) La convertizoarele cu fund demontabil, care se zidesc pe la partea inferioara, dupa scoaterea lancii din pozitia de lucru se vor acoperi orificiul de trecere a lancii precum si gura convertizorului pentru a preveni posibilitatea caderii de la inaltime a unor materiale peste cei care lucreaza la cotele inferioare sau peste zidarii din convertizor.

(2) Se vor ingradi zonele aflate in reparatii la toate cotele.

Art. 355. - Zgura rezultata de la spalarea convertizorului se va evacua intr-o vana de zgura, stropita cu lapte de var, care sa nu prezinte crapaturi sau "ursi" de la sarjele precedente. Evacuarea zgurei se va face cu jet redus, pentru prevenirea stropilor sau perforarii vanei.

Art. 356. - Este interzisa introducerea apei in convertizor pentru urgentarea racirii acestuia, daca zgura nu a fost evacuata in intregime.

Art. 357. - La convertizoarele cu fund demontabil, Inainte de inceperea demolarii fundului se vor acoperi golurile platformei de lucru.

Art. 358. - Pe caile de rulare ale transfercarelor de otel si zgura se instaleaza opritori de cale de siguranta pe intreaga perioada a reparatiilor.

Art. 359. - Inainte de inceperea inzidirii se vor lua masuri de indepartare a zgurei de pe hota pentru prevenirea caderii acesteia in timpul lucrului si se va verifica corectitudinea montarii schelei de acces in convertizor.

Art. 360. - Este interzisa bascularea caramizilor rezultate din demolare, din convertizor, in vane care contin zgura lichida sau daca in cazan se efectueaza lucrari de reparatii. Aceasta operatiune se va efectua dupa evacuarea personalului care lucreaza la cotele superioare in interiorul sau in exteriorul cazanului.

Art. 361. - Dupa demolarea completa a stratului de uzura se va decupla bascularea convertizorului din cabina si din statia de alimentare si se va asigura suplimentar impotriva bascularii necomandate, dupa ce a fost pus in prealabil in pozitie verticala, pentru inceperea inzidirii.

Art. 362. - Se interzice depozitarea oricarui material pe schela de acces in convertizor.

Art. 363. - In cazul lucrului suprapus, se va monta, la cotele superioare, o plasa de protectie.

Art. 364. - Reflectorul pentru iluminarea interiorului convertizorului va fi legat la centura de impamantare. Schimbarea pozitiei reflectorului se va face folosind manusi electroizolante.

Art. 365. - Prin instructiuni se vor stabili modalitatile de evacuare a accidentatilor din convertizor, in conformitate cu specificul fiecarei otelarii.

Art. 366. - (1) Dupa spalarea convertizorului se vor efectua demontarea si deplasarea ghidajului mobil al lancii, aparatorilor si capacului hotei. Totodata se vor demonta lancea sau lancile, dupa caz.

(2) Dupa demontarea lancilor, furtunurile de apa si de oxigen, se vor blinda pentru a nu patrunde apa sau oxigen in convertizor, in cazul unei manevre gresite si pentru a nu patrunde corpuri straine in furtunul de oxigen.

Art. 367. - Dispozitivul pentru inzidire se va pune in functiune numai dupa o revizie prealabila.

Art. 368. - Se interzice inceperea lucrului in convertizor daca nu au fost desprinse toate caramizile de uzura de pe partea tronconica.

Art. 369. - Prinderea paletelor pentru caramizi, cu barele de ridicare se va face numai de catre personalul autorizat.

Art. 370. - (1) Este interzisa circulatia pe sub electropalanul pentru inzidire in timpul ridicarii paletelor cu caramizi sau la coborarea paletelor.

(2) In timpul coborarii paletelor cu caramizi a lazilor cu masa de stampe sau al ridicarii paletelor golite, salariatii desemnati pentru activitatea de zidire din convertizor se vor retrage catre peretii convertizorului.

Art. 371. - La convertizoarele cu fundul demontabil se va prevedea o scara de acces in convertizor care va fi asigurata impotriva caderii.

Art. 372. - Platforma de lucru de unde se manevreaza electropalanul va fi imprejmuita cu balustrada de protectie.

Art. 373. - Montarea si demontarea schelei si a scarilor de acces in convertizor se vor face de catre personalul de intretinere sub supravegherea maistrului sau sefului de echipa. Folosirea acestora se va face numai cu avizul acestora.

Art. 374. - (1) Se interzice salariatilor accesul pe platforma de inzidire in timpul manevrelor de ridicarea si coborare. Aceste manevre se vor executa numai dupa ce zidarii au parasit convertizorul.

(2) Operatorul de la electropalan va fi obligatoriu legat cu centura de siguranta.

(3) La inzidirea ultimelor trei randuri, toti zidarii de pe platforma de inzidire vor fi legati cu centuri de siguranta de cablurile platformei.

Art. 375. - Operatiunea de punere si luare a prelatei de pe gura convertizorului se va executa numai sub supravegherea maistrului sau a sefului de formatie de la zidari si nu va fi executata decat de salariati care au avizul medical pentru lucrul la inaltime.

Art. 376. - Desprinderea din carlig a paletei cu blocuri dolomitice sau cu masa de stampare se va face numai dupa indepartarea salariatilor din preajma.

Art. 377. - (1) Este interzis accesul persoanelor straine in convertizor pe timpul inzidirii.

(2) Este interzisa aruncarea diferitelor obiecte sau materiale din convertizor.

Art. 378. - (1) Pilotarea stivuitorului de la cota zero se va face de catre legatorul de sarcina.

(2) Se interzice stationarea in apropierea stivelor de materiale pentru inzidirea convertizorului.

(3) In timpul ridicarii paletelor cu blocuri dolomitice se interzice stationarea oricarei persoane in zona periculoasa.

Art. 379. - In timpul evacuarii zgurei la convertizoarele invecinate, personalul formatiei de zidari si salariatii care lucreaza la cota zero se vor adaposti in spatele stalpilor de sustinere a platformei de lucru.

Art. 380. - Sunt interzise oprirea si stationarea stivuitorului in perimetrul de lucru al transfercarelor de zgura aflate in functiune sau apropierea de acesta la o distanta mai mica de 5 m cand circula cu vana plina cu zgura.

Art. 381. - Deschiderea in platforma de elaborare in vederea ridicarii paletelor va fi imprejmuita cu balustrade de protectie.

Art. 382. - In cazul ridicarii materialelor pentru inzidire cu liftul, se va avea in vedere ca greutatea sarcinii sa nu depaseasca capacitatea de ridicare a liftului. Materialele paletizate, se ridica cu platforma ridicatoare.

Art. 383. - La otelariile in care materialele pentru inzidire se ridica cu liftul se interzic:

a) utilizarea lifturilor defecte;

b) urcarea persoanelor cu liftul pentru materiale.

Art. 384. - (1) In cazul platformelor ridicatoare cu dubla comanda - de la sol si de la inaltime - se va prevedea un sistem de semnalizare care sa avertizeze asupra preluarii comenzii intr-un sens sau celalalt.

(2) Operatiile de ridicare si coborare a materialelor in convertizor vor fi obligatoriu insotite de semnale sonore.

Art. 385. - Toate blocurile folosite la inzidirea convertizorului vor fi astfel dimensionate incat sa nu depaseasca greutatea de 35 kg/buc., pentru usurinta manipularii inzidirii.

Art. 386. - Cand paletele cu materiale se ridica de la cota zero, instalatia de ridicat se va pune in functiune numai cand carligul este perpendicular pe planul sarcinii, pentru a se evita balansul sau rasucirile.

Art. 387. - Comanda pentru ridicarea paletelor se va da prin semnale sonore conventionale specifice acestei operatii.

Art. 388. - Este interzis transportul sau descarcarea masei de stampare la cota zero in timpul evacuarii sarjei (otel sau zgura) .

Art. 389. - Demontarea si montarea placii de la orificiul de evacuare, precum si inlocuirea segmentilor uzati se vor efectua sub supravegherea sefului formatiei de lacatusi.

Art. 390. - (1) Se interzice actionarea mecanismului de basculare a convertizorului din momentul pregatirii pentru inceperea inzidirii convertizorului pana la terminarea incalzirii zidariei dupa inzidire.

(2) Se interzice manevrarea lancii in timpul inzidirii convertizorului.

(3) Se interzice punerea in functiune a jgheaburilor vibratoarelor de sub buncarele-cantar, inainte de a se monta la loc hota si inainte ca zidarii sa paraseasca convertizorul.

Art. 391. - Este interzisa pornirea exhaustorului cand in interiorul convertizorului se lucreaza pentru inzidire sau pentru alte reparatii la mantaua metalica a acestuia.

Art. 392. - Autostivuitorul nu va trece peste calea de rulare a transfercarelor in functiune atata timp cat acestea sunt in miscare sau convertizorul evacueaza zgura.

Art. 393. - In timpul inzidirii se vor sufla de praf instalatiile lancilor, se vor efectua ungerea, verificarea si revizia tehnica a tuturor mecanismelor si se vor inlocui piesele defecte. Se va verifica in special daca dispozitivul de dezechilibrat cablul lucreaza normal, daca se face impanarea sinei pe ghidaj, daca instalatia pneumatica functioneaza precum si starea ghidajului mobil si a celui fix al lancii etc.

SUBSECTIUNEA 17
Punerea in functiune a convertizorului

Art. 394. - Dupa terminarea lucrarilor de reparatii, marcile de restrictii de la toate instalatiile se predau personalului de exploatare, seful lucrarilor de reparatii consemnand in jurnal ca se poate incepe exploatarea convertizorului.

Art. 395. - Personalul tehnologic are obligatia ca la primirea convertizorului dupa inzidire sa verifice:

a) daca in convertizor nu mai exista lucratori;

b) daca s-au indepartat schelele ce au fost folosite la inzidirea convertizorului sau repararea hotei;

c) daca orificiul de intrare a lancii in hota nu este obturat.

Art. 396. - (1) Electricienii vor cupla alimentarea cu energie electrica a transfercarelor de otel si de zgura si vor verifica functionarea acestora.

(2) Punerea in functiune a convertizorului dupa inzidire se va face sub supravegherea maistrului de la elaborare, care va lua toate masurile pentru ca incalzirea sa se faca in conditii lipsite de pericol pentru salariati si utilaje.

Art. 397. - Personalul tehnologic are obligatia sa anunte lacatusii de la atelierul de lanci despre punerea in functiune a instalatiei lancilor si sa verifice daca ambele lanci sunt pregatite.

Art. 398. - (1) Sfarsitul reparatiei convertizorului se considera din momentul terminarii lucrarilor la toate instalatiile, mecanismele, constructiile metalice, instalatiile de actionare si telecomanda, la aparatele de masura si control, la toate agregatele care apartin convertizorului sau se afla in zona sa de influenta.

(2) Orice omisiune se va aduce la cunostinta persoanei cu atributii de conducere, care va stabili si masurile ce se impun in functie de consecintele posibile si stadiul reparatiilor la agregatul de baza.

Art. 399. - Inainte de inceperea incalzirii se va verifica functionarea tuturor instalatiilor anexe.

Art. 400. - Cand se constata, dupa incalzire, semne evidente de surpare a captuselii refractare, se interzice incarcarea fontei lichide. In aceasta situatie se procedeaza la demolarea si reincalzirea convertizorului.

Art. 401. - Pentru inceperea incalzirii este obligatoriu:

a) sa fie verificata la presiune lancea cu care urmeaza sa se faca insuflarea;

b) sa fie montata placa de la orificiu avand toate bolturile si penele de asigurare;

c) sa fie montate capacul hotei si aparatorile la cazanul recuperator;

d) sa fie efectuate probe de deplasare a ghida-jului mobil;

e) sa fie facuta verificarea functionarii transfer-carelor pe toata calea de rulare;

f) dupa punerea sub tensiune, sa se urmareasca functionarea pompei de ungere a reductorului central si sistemul de semnalizare a acesteia;

g) se interzice inceperea incalzirii daca sunt scapari de apa din lance.

Art. 402. - Dupa incalzirea convertizorului , bascularile se vor executa numai cu viteza minima si numai in limitele strict necesare incarcarii.

Art. 403. - Inainte de incarcarea primei sarje se vor efectua verificarile privind functionarea corecta a tuturor mecanis-melor si se vor supraveghea toate sectoarele de la toate cotele pentru remedierea eventualelor deficiente.

Art. 404. - Fonta pentru prima sarja se va turna in jet subtire pentru a preveni improscarile sau exploziile.

Art. 405. - Inainte de inceperea probelor de insuflare se va scoate lancea din blocaj. Inceperea insuflarii nu este permisa inainte de primirea confirmarii scoaterii lancii din blocaj.

Art. 406. - Dupa inceperea probelor de insuflare se va face blocarea translatiei caruciorului de transport lance.

Art. 407. - Montarea lancii de pe cealalta cale se va face numai dupa verificarea prealabila ca apa este inchisa.

Art. 408. - Este interzisa inceperea insuflarii primei sarje fara efectuarea corectiei privind pozitia lancii deasupra nivelului baii.

Art. 409. - In timpul insuflarii primei sarje se va supraveghea partea inferioara a convertizorului, la imbinarea fundului cu corpul.

Art. 410. - La prima basculare se va verifica starea captuselii convertizorului la inclinarea completa si in special partea inferioara a orificiului de evacuare. In caz de necesitate se va repara la cald partea deteriorata.

Art. 411. - Se va verifica instalatia materialelor de adaos prin extragerea unor cantitati mici (sub 50 kg) din fiecare buncar (cantar) .

Art. 412. - Se va verifica daca convertizorul revine la pozitia verticala la apasarea butonului de avarie.

SUBSECTIUNEA 18
Lucrari de reparatii si intretinere

Art. 413. - Pentru lucratorii sectiilor si serviciilor auxiliare se vor stabili locuri cu potential de accidentare scazut. Zonele in care se desfasoara lucrari auxiliare vor fi strict delimitate, stabilindu-se si intervalele de timp sau fazele tehnologice in care se poate interveni pentru efectuarea lucrarilor respective.

Art. 414. - Orice interventie pentru remedierea defectiuni-lor aparute accidental in timpul elaborarii sarjei, determinate de blocarea ventilelor de apa sau oxigen, la instalatia de comanda a lancii, la sistemul de buncare pentru alimentarea cu materiale de adaos, la aparatele lancilor sau ale elementelor de racire a gazelor si de epurare a prafului, se va face numai la cererea operatorului de la panoul central de comanda.

Art. 415. - Daca la remedierea deranjamentelor sau avarii-lor participa simultan lucratorii mai multor sectii, servicii si formatii, coordonarea si corelarea intregii activitati revine unei persoane instruite special pentru astfel de activitati.

Art. 416. - (1) Scoaterea de sub tensiune, Intreruperea presiunii etc. se vor face din statia de alimentare, la cererea operatorului de la postul central de comanda a utilajului sau a instalatiei unde se face interventia. La intrarea in instalatie, personalul de interventie va ridica marca de restrictie de la postul central de comanda, iar in statie si la posturile locale de comanda se vor afisa inscriptii de avertizare.

(2) Daca operatorul de la postul central de comanda trebuie sa paraseasca statia, el va trebui sa se asigure impotriva punerii in functiune a instalatiei de catre alte persoane, prin incuierea statiei, blocarea comenzii si afisarea inscriptiei de avertizare corespunzatoare.

Art. 417. - Punerea sub tensiune, cuplarea presiunii etc. se vor face la comanda persoanei care a cerut scoaterea de sub tensiune, presiune (operatorul de la panoul central de comanda) .

Art. 418. - Este interzisa efectuarea cererii de punere sub tensiune inainte de primirea marcii de restrictie de la personalul care a efectuat interventia. Seful formatiei de interventii sau coordonatorul intregii activitati nu va depune marca de restrictie decat dupa ce s-a asigurat ca nu a ramas nici un om in instalatie.

Art. 419. - Este interzisa executarea oricarui fel de reglaj in timpul exploatarii. Aceste operatii se vor face numai in cazul in care, la ivirea unui deranjament, lucrarea respectiva reclama reglaje si se executa in prezenta persoanei cu atributii de coordonare.

Art. 420. - Interventiile la convertizor sau la instalatiile conexe acestuia se vor face in timpul fazelor nepericuloase, cu acordul si cu supravegherea persoanei cu atributii conform functiei de pe schimbul respectiv.

Art. 421. - In timpul interventiilor la convertizor este interzisa bascularea acestuia. In aceasta situatie orice manevrare a convertizorului se va face numai la cererea sefului formatiei care efectueaza interventia.

Art. 422. - Zilnic, seful de formatie sau inlocuitorul lui va verifica sistemul de actionare pneumatica a convertizorului si a lancilor pentru caz de avarie. Totodata va verifica reglajul franelor, mentinand convertizorul timp de 1 minut in pozitia orizontala.

Art. 423. - In cazul in care se produc deranjamente in instalatia electrica de actionare si la aparatele de masura si control, se interzice interventia operatorului, orice deranjament fiind remediat de personalul de specialitate.

Art. 424. - Lacatusii sau instalatorii care efectueaza interventii in cazan vor fi autorizati pentru lucrul la inaltime si vor fi dotati cu centuri de siguranta.

Art. 425. - La efectuarea interventiilor la benzile transportoare comandate de la pupitru de comanda se va asigura coordonarea activitatii de intretinere - reparatii cu activitatea operatorului de la pupitrele de comanda, in sensul excluderii inoportunitatii interventiei operatorului pe timpul efectuarii reviziei sau reparatiei in instalatia respectiva.

Art. 426. - Se interzice stationarea persoanelor care nu au sarcini nemijlocit legate de efectuarea interventiilor sau pentru lichidarea avariei, in locuri cu potential ridicat de accidentare. Se va urmari ca la aceste lucrari sa participe un numar minim de lucratori strict necesari pentru efectuarea in bune conditii a interventiilor.

Art. 427. - Pe perioada cat nu exista tensiune, se interzice executarea de manevre asupra vanelor pneumatice din circuitele de racire.

Art. 428. - La efectuarea lucrarilor de revizii si reparatii precum si in timpul interventiilor pentru inlaturarea accidentelor sau avariilor, se va delimita zona in care se efectueaza lucrarea si se vor planta tablite avertizoare si de interdictie.

Art. 429. - Pentru efectuarea lucrarilor la inaltime se vor utiliza schele si podeste corespunzatoare, precum si centuri de siguranta.

Art. 430. - (1) Lucrarile la instalatiile electrice vor fi executate cu intreruperea tensiunii. La inalta tensiune, precum si la instalatiile de distribuire de joasa tensiune, unde exista posibilitatea, se monteaza scurtcircuitoare. Verificarea lipsei sau prezentei tensiunii se face cu indicatorii de tensiune.

(2) Formatia minima de lucru este de doua persoane.

(3) In locurile unde nu se pot monta scurtcircuitoare se executa blocari si se afiseaza placute avertizoare de culoare rosie.

Art. 431. - In timpul lucrarilor de intretinere sau revizie tehnica la transfercar se va verifica obligatoriu, de la panou, marca de restrictie pentru sectorul respectiv.

Art. 432. - Lucrarile de revizie sau intretinere la transfer-care se vor efectua numai la capatul caii de rulare opusa convertizorului.

Art. 433. - La interventiile efectuate la convertizor, la nivelul platformei de lucru sau sub convertizor, se vor lua masuri de prevenire a accidentelor prin caderea crustelor de la partea superioara a cazanului sau din hota.

Art. 434. - Se interzice efectuarea lucrarilor in interiorul cazanului recuperator aferent convertizorului daca nu s-a efectuat in prealabil ventilarea acestuia.

Art. 435. - Interventiile in cazan, in caz de avarie, se vor efectua numai dupa ce convertizorul a fost imobilizat, cu gura in jos si asigurat impotriva bascularii, iar lancea a fost blocata in pozitie ridicata.

Art. 436. - (1) Interventiile in hota si in cazan se vor face utilizand elementele de sustinere realizate numai pe baza unei documentatii aprobate de organele competente, potrivit legii.

(2) Este interzisa sprijinirea esafoadelor pe partea exterioara a fundului convertizorului sau a platformei fixate pe caruciorul de deplasare a hotei.

Art. 437. - Elementele mentionate la articolul precedent pot fi folosite pentru sprijinirea platformelor de lucru numai in conditii deosebite, cu luarea unor masuri suplimentare si cu aprobarea organului competent care raspunde de intretinerea si exploatarea acestora.

Art. 438. - Nacela pentru interventii in cazan va fi verificata tehnic inaintea fiecarei interventii si va fi autorizata corespunzator instalatiilor pentru ridicarea persoanelor (lifturi de persoane) .

Art. 439. - Se interzice operatiunea de golire a fontei in melanjor in timpul interventiilor la melanjor sau la instalatiile din vecinatatea acestuia.

Art. 440. - (1) In cazul disparitiei tensiunii de alimentare pentru aparatele de masura si control, se va cere la gospodaria de apa oprirea tuturor pompelor de pe circuitele de racire si se va anunta echipa de interventii.

(2) Dupa revenirea tensiunii se va anunta gospodaria de apa pentru repunerea pompelor in functiune. Dupa cresterea debitului pana la valorile prescrise se va anunta echipa de lucru ca circuitele de apa au revenit la conditiile normale.

Art. 441. - In caz de avarie se va actiona butonul de avarie pentru scoaterea postului de sub tensiune.

Art. 442. - Este interzisa punerea in functiune a transfercarelor de otel si zgura daca franele nu sunt corect reglate sau daca sabotii sunt uzati.

Art. 443. - Se interzice punerea in functiune a utilajelor in cazul cand lipsesc marcile de restrictie.

Art. 444. - In locurile cu temperaturi ridicate, lucrarile de interventie se vor organiza in reprize scurte, cu asigurarea unor locuri de refacere si de repaos, cu microclima normala.

Art. 445. - Partea exterioara a fundului convertizorului nu va putea sluji ca platforma de lucru sau ca suport de sprijin al acesteia, daca nivelul radiatiilor termice depaseste valorile maxime admisibile, daca din convertizor se degaja gaze toxice sau daca in atmosfera mediului de munca continutul de oxigen nu corespunde limitelor normale.

Art. 446. - Pe toata durata efecturarii interventiilor, in hala materialelor de adaos sau in galeriile de benzi transportoare si in zonele cu mari degajari de praf, se va opri intregul flux.

3.5. Elaborarea otelului in convertizoare cu insuflare de oxigen si gaze inerte prin vatra

Art. 447. - Incarcarea otelului lichid, preluat de la cuptorul electric, in convertizorul AOD se face numai cu ajutorul oalei de otel cu cioc.

Art. 448. - In timpul transvazarii otelului in convertizor, precum si in timpul evacuarii, personalului ii este interzis sa stea pe platformele laterale la o distanta mai mica de 10 m in jurul convertizorului.

Art. 449. - Golirea oalei in convertizor va fi dirijata in mod obligatoriu de doua persoane. O persoana dirijeaza macaragiul folosind codul de semnalizare iar cealalta persoana basculeaza convertizorul corelat cu inclinarea oalei.

Art. 450. - Este interzisa golirea oalei in convertizor fara permisiunea operatorului din cabina de comanda care supravegheaza presiunea pe duzele de barbotare ale convertizorului.

Art. 451. - Toate manevrele cu convertizorul AOD, din pozitie verticala in pozitia de incarcare cu skipul, se vor face numai de la postul de comanda din cabina de comanda.

Art. 452. - Este obligatorie scoaterea de sub tensiune a motoarelor de actionare si basculare a troacei in perioadele de reparatii ale convertizorului.

Art. 453. - Inainte de inceperea inzidirii este obligatorie efectuarea unor determinarii care sa indice gradul de viciere a atmosferei din interior.

Art. 454. - Este interzisa intrarea salariatilor in vasul convertizorului inainte de primirea rezultatelor probelor care sa confirme lipsa de periculozitate a locului de munca.

Art. 455. - Inainte de predarea la inzidire a vasului se vor decupla retelele de alimentare cu gaze (argon, azot) a duzelor de barbotare.

Art. 456. - Este obligatorie afisarea la loc vizibil in cabina de comanda si la postul de comanda locala, a unor placute care sa aiba inscriptionat "ATENTIE PERSOANE IN CONVERTIZOR".

Art. 457. - Curatarea vasului de scoarte sau agatari de metal se va face numai de catre personal autorizat si cu luarea masurilor corespunzatoare pentru lucrul la inaltime si in incinte inchise.

Art. 458. - In timpul introducerii consolelor dispozitivului de inzidire, toate persoanele trebuie evacuate din convertizor.

Art. 459. - (1) Este interzisa intrarea in interiorul desprafuitorului fara masca de gaze si fara functionarea instalatiei de insuflare continua a aerului proaspat.

(2) Este obligatorie deconectarea de la fluxul de gaze si tinerea deschisa a usilor de vizitare.

Art. 460. - (1) Inainte de intrarea personalului in incinta filtrului trebuie facuta o analiza a gazelor in vederea stabilirii existentei compusilor toxici (CO) .

(2) Accesul in filtru este permis numai persoanelor autorizate (minimum doua persoane) .

Art. 461. - Amestecul de hidrazina in apa se face numai de catre personalul unui laborator specializat.

SECTIUNEA 6
Tratamente metalurgice in oala

SUBSECTIUNEA 1
Instalatii de degazare si de decarburare a otelului in oala de tratament

Art. 462. - In timpul tratamentului, a manevrelor de intretinere, a reparatiilor, a demontarilor - remontarilor, accesul persoanelelor, care nu fac parte din echipa de deservire, pe platformele de lucru, la cabina de comanda, la instalatia de incalzire cu electrod a recipientului, a lancii de oxigen etc. este strict interzis .

Art. 463. - Miscarea de introducere sau scoatere a transfercarului de sub instalatie se va executa de personal calificat si desemnat sa faca aceste operatii.

Art. 464. - Este strict interzisa, prezenta salariatilor in groapa transfercarului, in timpul tratamentului sub vid si la orice alta manevra, cu exceptia celor cu atributii de intretinere si de control.

Art. 465. - Este interzisa efectuarea tratamentului sub vid, implicit prezenta oalei de turnare pe transfercar in momentul in care, atat in groapa de avarie, cat si in cuva transfercarului se semnaleaza prezenta apei.

Art. 466. - Este interzisa aducerea la degazare a oalelor de turnare care nu asigura etansarea perfecta a sistemului de inchidere (cu dop sau cu sertar) sau care, depasesc limita de incarcare prevazuta de proiectant, pentru sarja maxima.

Art. 467. - Este strict interzisa prezenta salariatilor in timpul tratamentului, pe platformele de lucru din jurul recipientului de degazare si pe platforma cadrului mobil.

Art. 468. - Este interzisa inlocuirea instalatiei de incalzire inainte de asigurarea cadrului mobil prin blocare cu opritori mecanici superiori.

Art. 469. - In cazul unui deranjament in tratamentul VOD la o presiune de peste 200 torr, daca este necesara aerisirea instalatiei pentru aceasta intrerupere (datorita concentratiei mari de CO) , este necesara coborarea presiunii sub 100 torr.

Art. 470. - (1) Inaltimea libera a oalei trebuie sa fie de cel putin 1 m. Pentru a impiedica stropirea cu otel si zgura a capacului instalatiei si a obturatorului rabatabil, pentru a proteja garniturile de la ecluzele de aliere precum si pentru micsorarea pierderilor de caldura, pe oala de tratament se va aseza in mod obligatoriu capacul de protectie inainte de introducerea recipientului sub instalatie.

(2) Este interzisa efectuarea oricarui tratament pe postul VOD fara capacul de protectie asezat pe oala.

Art. 471. - Se impune urmarirea permanenta a tratamentului de decarburare. Daca reactia este foarte puternica se reduce debitul de insuflare a oxigenului si daca este cazul si debitul de barbotare cu argon.

Art. 472. - Este necesar ca instalatia hidraulica sa se gaseasca sub supraveghere permanenta in timpul functionarii, iar exploatarea ei sa se faca numai de catre persoane specializate.

Art. 473. - Este strict interzisa folosirea unor butelii cu alt agent sub presiune decat aer comprimat, necesar functionarii instalatiei hidropneumatice.

Art. 474. - Comutarea treptelor de tensiune se face cu instalatia de incalzire (transformatorul) scoasa de sub tensiune (comutare fara sarcina) .

Art. 475. - Personalul operativ de la tablourile de aparate de masura si control din cabina de comanda trebuie sa posede o autorizatie obtinuta prin examen si a carei valabilitate este de 5 ani.

Art. 476. - Pentru exploatarea si intretinerea instalatiilor si aparatelor de masura si control se va desemna numai personal specializat, care efectueaza:

- intretinere preventiva periodica in scopul prevenirii defectiunilor;

- intretinere curativa pentru inlaturarea defectiunilor;

- modificari ale valorilor parametrilor aparatelor de masura si control, conform instructiunilor din prospectele acestora.

Art. 477. - Este interzisa continuarea tratamentului, in momentul intreruperii accidentale a barbotarii cu argon.

Art. 478. - Se vor monta placute avertizoare si de interdictie in zona furtunurilor de oxigen.

Art. 479. - Interventiile la ejectoarele mari se vor face numai dupa o functionare timp de 10 minute in gol a pompei de vid.

SUBSECTIUNEA 2
Instalatia de desulfurare a fontei in oala

Art. 480. - Este strict interzisa punerea in contact cu mediul exterior a materialului sulfurat.

Art. 481. - In cazul contaminarii cu materiale sulfurate se vor lua urmatoarele masuri de prim ajutor:

- in cazul inhalarii: se va scoate victima la aer curat sau in cazuri mai grave se va administra oxigen sau se va face respiratie artificiala, sub asistenta medicala;

- in cazul contactului cu pielea: se vor scoate imediat toate hainele contaminate si se va spala imediat cu multa apa;

- In cazul contactului cu ochii: se vor spala cu multa apa timp de cel putin 15 minute in jet ascendent si apoi se va consulta un medic;

- in cazul ingerarii: se va spala bine gura si se vor bea unul, doua pahare cu apa, dupa care va fi consultat imediat medicul.

Art. 482. - Manipularea si deschiderea containerelor care contin material sulfurat se vor face astfel incat sa se evite formarea prafului. Se va prevedea ventilarea locurilor respective.

Art. 483. - (1) Stocarea materialului sulfurat se va face in containere sau recipienti bine inchisi, intr-un loc uscat, rece si bine ventilat.

(2) Nu se va stoca impreuna cu apa, acizi, gaze si agenti de oxidare.

(3) Este interzisa depozitarea materialului sulfurat langa o sursa de foc.

Art. 484. - (1) In caz de incendiu se va interveni numai echipat cu costum de protectie si aparat de respirat.

(2) Materialele de stingere adecvate sunt: nisipul uscat, pulberea uscata. ESTE INTERZISA FOLO-SIREA APEI SAU A SPUMEI.

(3) Fumatul in preajma materialului desulfurant este interzis.

Art. 485. - Descarcarea materialului din mijlocul de transport se va face respectand prescriptiile de manipulare ale fabricantului.

Art. 486. - Este interzisa stationarea pe platforma capacului instalatiei de desulfurare in perioada cand capacul este pe pozitia translat si coborat, pana la revenirea lui pe platforma.

Art. 487. - Este interzisa urcarea pe capac pentru efectuarea remedierilor in perioada cand oala cu fonta lichida este pe basculator si capacul pe oala.

Art. 488. - Este interzisa trecerea prin zona de lucru a bratului masinii de tras zgura ( zona este delimitata) .

Art. 489. - Este interzisa stationarea in zona de lucru a bratelor standului basculator, cand este oala pe stand.

Art. 490. - (1) In perioada tratamentului metalurgic sau a reglajelor este obligatorie verificarea zonei adiacente standului basculator, pentru a nu se permite trecerea salariatilor sau existenta unor utilaje sau material rulant in zona.

(2) Zona de lucru va fi semnalizata corespunzator cu placute avertizoare si lampi palpaitoare.

Art. 491. - Este interzisa desfacerea tuburilor de transport daca contin resturi de material desulfurant, operatiunea putandu-se efectua numai dupa purjarea cu azot uscat.

Art. 492. - Accesul pentru remedieri, la cupla rapida va fi permis numai cu acceptul sefului punctului de lucru, cu luarea masurilor prevazute la articolul anterior.

Art. 493. - Este interzis accesul pe rezervorul de depozitare exterior, fara echipament de protectie adecvat.

Art. 494. - Este interzisa blocarea sau ingreunarea clapei de siguranta, precum si functionarea acesteia, fara lantul de siguranta in partea interioara.

CAPITOLUL 4
Prevederi specifice activitatilor de turnare a otelului

SECTIUNEA 1
Turnarea otelului in lingotiere

Art. 495. - Podurile de turnare de toate tipurile, inainte sau dupa asezarea lor pe vagoanele de turnare, vor fi curatate de scoarte, stropi de metal, de resturi de caramizi, de murdarie si se va verifica starea suprafetei fiecarui pod, modul de montare a refractarelor in reteaua de turnare precum si obturarea cu dopuri de lemn a orificiilor caramizilor centrale.

Art. 496. - Se interzice urcarea salariatilor pe utilajul de turnare, in afara situatiilor in care procesul tehnologic de pregatire a acestuia o impune, luandu-se masuri de asigurare a personalului impotriva caderilor.

Art. 497. - Dupa fiecare turnare se indeparteaza resturile de otel si zgura, se curata orificiul dopului sau sertarului. Persoanele cu atributii de coordonare a activitatii vor verifica starea zidariei si vor lua hotararea de a scoate sau nu oala din circulatie, in functie de starea tehnica a acesteia.

Art. 498. - Inaintea fiecarei turnari, seful de echipa va controla modul de montare, de etansare si de functionare a dopului de inchidere sau a sertarului.

Art. 499. - (1) In timpul turnarii, pe vagoanele de turnare se interzice stationarea personalului in partea opusa platformei de turnare pe o distanta mai mica de 5 m, exceptand lucratorul de la parghia dopului sau de la comanda inchizatorului cu sertar.

(2) Se interzice stationarea sau circulatia salariatilor sub platforma de turnare.

(3) In tot timpul turnarii este obligatorie prezenta in apropierea macaralei sau a oalelor, a unui electrician si a unui lacatus din echipele de intretinere.

(4) Se interzice trecerea pe sub oalele de turnare sustinute de macara.

Art. 500. - Deschiderea orificiului, in cazul nefunctionarii mecanismului de deschidere-inchidere a oalei de turnare, se va face cu teava de oxigen. In acest scop operatia se executa de catre seful de echipa si de catre personalul muncitor de la manevrarea mecanismului, dar nu inainte de indepartarea tuturor persoanelor din zona la o distanta de minimum 10 m. Lungimea tevii de oxigen cu care se lucreaza trebuie sa fie de cel putin 5 m. In acest timp se interzic miscarile oalei.

Art. 501. - (1) Operatiile de stripare se vor executa cu instalatii speciale (poduri rulante de stripare) de personal muncitor calificat, instruit special si autorizat ISCIR.

(2) In timpul striparii si manevrarii lingourilor si a altor piese se interzice stationarea persoanelor pe o raza mai mica de 10 m.

Art. 502. - In timpul stivuirii lingourilor, a incarcarii si descarcarii lor din vagoane, trecerea si stationarea persoanelor se interzic pe o raza de 10 m.

Art. 503. - (1) Personalul care efectueaza curatarea cu flacara a lingourilor va respecta Normele specifice de securitate a muncii pentru sudarea si taierea metalelor. Se interzice curatarea lingourilor asezate in stive.

(2) Lingourile se vor curata in incaperi speciale. Atunci cand lipseste aceasta posibilitate, lucrarile se vor executa intr-o parte separata a halei, utilizandu-se paravane de protectie contra aschiilor de metal sau scanteilor ce sar in timpul curatarii.

Art. 504. - Liniile ferate din hale trebuie sa fie orizontale, fara denivelari, evitandu-se formarea oricaror pante.

Art. 505. - Pentru a evita deplasarea trenurilor de turnare in timpul turnarii, inaintea inceperii operatiei de turnare, acestea se vor asigura cu saboti de franare.

Art. 506. - Inainte de montarea placilor, este obligatoriu a se verifica fiecare lingotiera. In cazul in care acestea prezinta crapaturi, fisuri, arsuri sau rupturi, se vor scoate din circuit.

Art. 507. - Rostul dintre lingotiera si podul de turnare se va etansa cu span de fonta sau snur de azbest uscat, in situatia in care nu depaseste 5 mm, in caz contrar se schimba podul de turnare sau lingotiera, in functie de uzura acestora.

Art. 508. - Depozitarea in hala a utilajului de turnare se va face pe teren plan cu axa cea mai lunga in pozitia orizontala. La stivuirea utilajului de turnare in hala se vor realiza stive cu inaltimea maxima de 1,5 m ori cu baza mica. In jurul stivelor se vor lasa spatii de circulatie de minimum 1,2 m.

Art. 509. - Fiecare stand de turnare va fi aprovizionat cu nisip, span, aluminiu granule, bare de aluminiu, cochile si linguri de probe, tevi de oxigen, furtunuri de oxigen cu dispozitive de fixat teava la furtun, furtun de apa si rangi.

Art. 510. - Dupa terminarea turnarii se va spala in mod obligatoriu orificiul de turnare. Spalarea cu oxigen in timpul turnarii nu este admisa.

Art. 511. - In timpul scurgerii din oalele de turnare in oalele sau vanele de zgura ca si dupa aceea, se interzice, pana la solidificarea completa, sa se arunce peste zgura materiale umede sau apa.

Art. 512. - Se interzice asezarea oalelor de zgura pe solul halei inainte de solidificarea zgurei. Dupa solidificare, oalele pot fi asezate pe sol numai daca li se poate asigura stabilitatea.

Art. 513. - Inainte de asezarea oalelor de zgura pe postamente (standuri) , pe transfercare sau pe vagoanele de transport se vor controla locurile de asezare pentru asigurarea stabilitatii.

Art. 514. - Turnarea otelului nu se va incepe pana cand orificiul oalei nu este perfect centrat deasupra palniei sau lingotierei, balansul fiind complet interzis.

Art. 515. - Adaosul de aluminiu se va face de la o distanta de minimum 2 m avandu-se in vedere evitarea stropilor de otel lichid.

Art. 516. - Deblocarea palniilor turnate se va face cu o ranga de metal de minimum 2 m lungime. Palniile care nu se pot debloca cu usurinta se vor debloca prin taiere cu oxigen.

Art. 517. - (1) Buteliile de oxigen se vor proteja, astfel incat, sa se evite stropirea lor cu otel sau zgura precum si expunerea lor la temperaturi ridicate.

(2) Se interzice deschiderea robinetelor cu mainile murdare de unsoare, uleiuri sau alte grasimi.

(3) In cazul aparitiei defectelor la instalatiile de gaz, oxigen, aer etc. acestea vor fi remediate numai de catre personal calificat si instruit in acest scop.

(4) Conductele de oxigen aflate pe standurile de turnare vor fi protejate contra radiatiilor calorice si a stropilor de otel lichid.

Art. 518. - (1) Adaosul de apa pe capul lingoului turnat se va face de la distanta de minimum 4 m si din pozitii din care sa fie posibila retragerea imediata in caz de pericol.

(2) La inceputul stropirii, jetul de apa va fi proiectat pe peretii lingotierei pentru a se evita spargerea crustei formate pe capul lingoului, dupa calmarea acestuia.

Art. 519. - Interventiile cu macaraua, la deblocarea lingou-rilor, se vor face numai in cazul in care macaraua de stripare nu poate satisface aceasta operatie. In acest caz se vor asigura cai si zone de refugiu.

Art. 520. - Lingourile se vor incarca pe vagoane astfel incat sa se asigure stabilitatea incarcaturii in timpul transportului, sa nu depaseasca capacitatea inscrisa pe mijlocul de transport, iar sarcina pe osii sa fie, pe cat posibil, uniform repartizata.

Art. 521. - Vagoanele de turnare, inainte de a fi introduse in hala pentru alcatuirea unui ansamblu de turnare, se vor verifica si indeparta eventualele defectiuni. Vagoanele trebuie sa fie in stare de functionare, neadmitandu-se vagoane cu platforme denivelate si degradate, cu suspensiile blocate sau deformate si care nu sunt in conformitate cu instructiunile de exploatare.

Art. 522. - Vagoanele de turnare trebuie sa aiba pe platforma lor un strat de tunder sau nisip de 40-50 mm, uniform distribuit pe toata suprafata, pentru asigurarea unei orizontalitati perfecte a podurilor ce se aseaza pe vagon si pentru asigurarea securitatii vagonului impotriva neinchiderii de dop sau sertar, pentru protejarea impotriva stropilor de otel sau scurgerii otelului din lingotiera in anumite situatii accidentale.

Art. 523. - Se interzice folosirea podurilor de turnare care prezinta crapaturi, arsuri si eroziuni ale canalului in care se monteaza refractarele, mai mari decat cele admise de instructiunile tehnologice specifice.

Art. 524. - Ansamblurile de turnare se vor pregati folosind scule si dispozitive (lanturi, carlige, clesti etc.) care au fost verificate inainte de fiecare utilizare. Dispozitivele auxiliare vor fi corespunzatoare prescriptiilor ISCIR.

Art. 525. - (1) Se interzice asezarea lingotierelor, podurilor sau palniilor in pozitie inclinata.

(2) Utilajele de turnare se vor prinde in macara obligatoriu din ambele parti.

(3) Se interzice prinderea, in acelasi cleste de ridicat a doua sau mai multe obiecte.

Art. 526. - Apropierea de palnii si de lingotiere este admisa numai atunci cand acestea se gasesc la 200 mm deasupra podului de turnare sau de un teren plat orizontal (cand acest lucru nu se poate evita in procesul tehnologic) .

Art. 527. - Palniile de turnare, oalele si dopurile se vor folosi numai uscate.

Art. 528. - Ansamblul de turnare va fi astfel asezat incat sa se realizeze o repartitie echilibrata a fortelor pe osiile vagonului de turnare.

Art. 529. - Lingotierele, maselotierele, palniile si podurile de turnare trebuie prevazute cu dispozitive de prindere in stare corespunzatoare. Nu se vor folosi utilaje de turnare care nu au dispozitive de prindere (urechi, bolturi etc) .

Art. 530. - Este interzisa orice modificare la oalele pentru turnarea otelului fara avizul proiectantului utilajului.

Art. 531. - Inaintea fiecarei inzidiri a oalei de turnare se va controla partea metalica (mantaua, butoanele, suruburile de fixare) .

Art. 532. - Oalele nou inzidite vor fi uscate. Incalzirea lor se face in mod progresiv pana la o temperatura de 800-9000 C cu ajutorul unor instalatii speciale de uscare.

Art. 533. - Nu se admite montarea orificiului de turnare intr-un suport necorespunzator care prezinta fisuri, crapaturi sau uzuri accentuate.

Art. 534. - Pregatirea si montarea oalelor sunt permise numai pe standurile de basculare special amenajate in acest scop.

Art. 535. - (1) Nu este permis a se deschide dopul sau sertarul oalei de turnare cand oala se afla deasupra sistemelor de cuplare a vagoanelor.

(2) Este interzis a se interveni la mecanismul de actionare a sertarului sau dopului oalei stand sub aceasta.

(3) Dupa terminarea turnarii, oalele vor fi curatate de zgura prin basculare.

Art. 536. - La turnarea otelului necalmat, in cazul folosirii capacelor metalice, greutatea capacelor va fi calculata in functie de marimea lingoului, astfel incat sa nu poata fi aruncate de gazele ce se dezvolta la solidificare.

Art. 537. - Capacele se vor aseza numai dupa ce pe marginea lingourilor turnate s-a format, la partea superioara, o crusta solidificata suficient de groasa pentru a le sustine. Grosimea crustei se va stabili separat pentru fiecare format de lingotiera. Capacele trebuie sa fie uscate.

Art. 538. - (1) Deblocarea oalelelor de turnare de scoartele de otel solidificat, a dispozitivului de inchidere a barelor dop blocate in mecanismul de inchidere se va executa dupa racirea oalei prin taierea cu flacara oxigaz.

(2) In timpul executarii acestor operatii oala de turnare va fi asezata in pozitie orizontala stabila.

(3) Deblocarea oalelor de otel solidificat, imediat dupa turnare, se poate executa si la cald prin taierea cu lanci cu oxigen gazos.

Art. 539. - Caile de acces si de trecere la/si spre locurile de munca vor fi precis delimitate, curate si degajate de orice obstacol. Scarile trebuie prevazute cu balustrade. Platformele de turnare si pardoseala acestora trebuie mentinute curate, fara denivelari sau gauri.

SECTIUNEA 2
Turnarea continua a otelului

SUBSECTIUNEA 1
Hala de primire a otelului

Art. 540. - Se interzice efectuarea lucrarilor de curatenie in timpul transportului oalei cu otel lichid cu transfercarul sau podul rulant ori in timpul barbotarii, daca prin aceasta exista posibilitatea producerii accidentelor.

Art. 541. - (1) In timpul deplasarilor la rampa de descarcare, conducatorul mijlocului de transport va instiinta despre aceasta operatorul de la punctul de comanda al transfercarului de otel.

(2) La trecerile peste liniile transfercarului se vor emite semnale sonore.

Art. 542. - Se interzice stationarea sau circulatia persoanelor in zona de lucru a podului rulant, in timpul ridicarii si incarcarii scoartelor.

Art. 543. - Zonele, din hala in care se efectueaza curatenia, vor fi delimitate de restul halei prin inscriptii sau imprejmuiri. In aceasta zona se interzice:

a) accesul persoanelor straine;

b) vehicularea otelului sau zgurei in stare lichida;

c) deplasarea transfercarului pentru transportul otelului. Actionarea acestuia in interiorul halei se va face de catre tehnologul care supravegheaza efectuarea curateniei si care a fost instruit asupra modului de actionare a acestuia.

Art. 544. - Daca evacuarea deseurilor din hala de primire se face direct din autoincarcatorul cu cupa in vagoane basculante garate in exteriorul halei, rampele de descarcare vor fi prevazute cu borduri pe flancuri sau vor fi accesibile pentru autoincarcatoare atat frontal, cat si pe cele doua flancuri (plane inclinate) .

Art. 545. - (1) La introducerea garniturilor de tren in hala se vor emite semnale sonore de avertizare.

(2) Caile de rulare ale transfercarului si trenurilor vor fi mentinute curate.

Deblocarea oalei de avarie

Art. 546. - Formatiile de lucru care efectueaza deblocarea oalei de avarie vor fi dotate cu mijloace necesare masurarii temperaturii otelului in curs de solidificare din oala de turnare stationata la racire.

Art. 547. - Se interzice stationarea sau circulatia persoanelor in zona din apropierea oalei de zgura in timpul descarcarii acesteia din oala de turnare.

Art. 548. - Pentru cunoasterea exacta a starii oalei de avarie se va organiza o evidenta privind circulatia acestor oale cu mentionarea numarului oalei, a masinii la care a fost repartizata, a cantitatii si starii otelului din oala.

Art. 549. - Se interzice depozitarea bramei de racire in pozitie necorespunzatoare, simplu rezemata, in pozitie verticala cu stabilitatea neasigurata. In vederea preluarii fara dificultate, in carligul macaralei, aceasta va fi asezata pe un suport special.

Art. 550. - La efectuarea operatiei de racire cu brama se va evita lovirea fundului sau a peretilor oalei precum si scaparea acesteia din carligul macaralei.

Art. 551. - Oala de avarie se va aseza numai in locul amenajat in acest scop si in pozitie perfect verticala, pentru a se evita scurgerea otelului.

Art. 552. - Brama de racire va fi corect fixata in dispozitivul de prindere in carligul macaralei, care va fi verificat periodic.

Art. 553. - Zonele in care se efectueaza bascularea oalelor in vederea deblocarii sau extragerii otelului solidificat vor fi marcate si semnalizate cu placute de avertizare.

Art. 554. - Spalarea orificiului oalei cu teava de oxigen se va face intr-un loc special amenajat. Protectia impotriva radiatiilor calorice si a stropilor se va face cu un paravan.

SUBSECTIUNEA 2
Transportul otelului lichid de la hala de elaborare la hala de turnare

Art. 555. - Dirijarea macaralei de la otelarie se va face dintr-o pozitie care sa nu expuna operatorul la accidentare prin stropire cu otel sau zgura lichida si care sa-i asigure vizibilitatea la ambele reazeme in timpul asezarii oalei cu otel pe vagonul cu care se transporta la turnare.

Art. 556. - (1) La ridicarea oalei cu otel lichid de pe transfercar sau vagon, macaragiul va fi dirijat intr-un loc care sa asigure vizibilitatea asupra modului in care carligele macaralei au fost prinse in urechile oalei.

(2) Ridicarea oalei se va face numai dupa o asigurare prealabila cu privire la fixarea corespunzatoare a carligelor in urechile oalei.

Art. 557. - Circulatia sau stationarea salariatilor in hala de primire a otelului, in timpul ridicarii si transportarii cu macaraua a oalei de otel lichid, este interzisa.

Art. 558. - Asezarea oalei cu otel lichid pe instalatia de barbotare se va face numai in conditiile dirijarii macaragiului dintr-un loc care sa asigure vizibilitatea lacasurilor pentru asezarea oalei si numai dupa ce s-a constatat ca aceasta poate fi asezata vertical pentru a se evita deversarea otelului.

Art. 559. - Nivelul otelului in oala de turnare se va stabili prin instructiuni, astfel incat, sa nu deverseze pe timpul transportului, manipularilor si al barbotarii.

Art. 560. - Inainte de evacuarea otelului din convertizor se va verifica starea dipozitivului de inchidere a oalei. Se interzice utilizarea dopurilor, sertarelor defecte sau cu functionare defectuoasa.

Art. 561. - Inainte de expedierea la turnare se vor indeparta scoartele lipite de mantaua metalica a oalelor de turnare, care s-ar putea desprinde in timpul manipularilor sau ar putea stanjeni asezarea pe masa de barbotare sau turnul rotitor.

Art. 562. - Oalele cu otel lichid, inchise cu dop, vor fi asigurate impotriva deschiderii necomandate pe toata durata evacuarii sarjei, transportului, barbotarii si asezarii pe turnul rotitor.

Art. 563. - In timpul deplasarii transfercarului sau a vagonului special cu oala cu otel lichid se interzice transportul diverselor materiale pe acestea. Transportul persoanelor este interzis chiar daca pe transfercar nu se afla oala cu otel lichid.

Art. 564. - (1) Pornirea sau oprirea transfercarului sau a vagonului special cand se transporta oala cu otel lichid se va face fara socuri, pentru evitarea debordarilor de otel si zgura.

(2) Atat la pornire cat si in timpul deplasarii mijloacelor de transport ale oalei cu otel lichid se vor emite semnale sonore pentru avertizarea persoanelor din preajma.

Art. 565. - Se interzice asezarea, in vederea transportului, oalei cu otel lichid pe transfercar sau vagon, daca aceasta prezinta scurgeri de otel de la orificii sau nu a fost asigurata impotriva deschiderii necomandate.

Art. 566. - Liniile din hala de primire, din zona destinata circulatiei mijloacelor de transport a oalelor cu otel, vor fi fara denivelari, inclinatii sau pozitii care sa pericliteze stabilitatea mijlocului de transport pe timpul deplasarilor.

SUBSECTIUNEA 3
Barbotarea otelului

Art. 567. - Barbotarea otelului va fi efectuata numai de persoane instruite care cunosc constructia, modul de exploatare si parametrii de lucru ai instalatiei, instruiti si atestati pe post.

Art. 568. - Se interzice stationarea sau circulatia in raza de lucru a bratului instalatiei de barbotare, in timpul functionarii acesteia sau in timpul efectuarii reparatiilor.

Art. 569. - Schimbarea dopului instalatiei de barbotare trebuie efectuata, astfel incat, sa se evite posibilitatea caderii de la inaltime.

Art. 570. - Barbotarea se va incepe numai dupa ce se constata ca oala este asezata corect pe suportii mesei de barbotare.

Art. 571. - (1) Inainte de inceperea barbotarii se va verifica starea tehnica a instalatiei referitor la:

- circulatia gazelor inerte prin conducte si furtunuri;

- functionarea mecanismului de antrenare pe verticala si a limitatoarelor de cursa ridicare - coborare;

- functionarea manometrelor, regulatoarelor de presiune si a robinetilor;

- etanseitatea imbinarilor dintre teava si furtun;

(2) Racordul dintre tub si furtun se va face numai prin intermediul unui regulator de presiune.

Art. 572. - Masurarea temperaturii otelului se va face la adapostul unui paravan de protectie, cu lanci de lungime corespunzatoare.

Art. 573. - Depozitarea recipientilor cu gaze inerte pentru barbotare se va face in conformitate cu prevederile normelor privind transportul, manipularea si depozitarea recipientilor sub presiune.

Art. 574. - Standul de barbotare va fi prevazut cu post interfonic cuplat cu cel existent in cabina aparatelor de masura si control.

Art. 575. - Prafurile de acoperire termoizolante trebuie sa fie uscate si ambalate in saci de maximum 35 kg.

Art. 576. - In cazul formarii unei cruste de zgura pe suprafata otelului din oala de turnare inainte de masurarea temperaturii, aceasta se va sparge cu scule uscate si incalzite. La fel se va proceda si pentru spargerea zgurei in jurul tijei dopului in cazul utilizarii oalelor cu dop.

Art. 577. - Se interzice utilizarea lancilor de barbotare care prezinta uzura avansata, neetanseitati intre elementele refractare sau nu au verticalitatea asigurata.

SUBSECTIUNEA 4
Turnarea otelului

Art. 578. - Asezarea si centrarea oalei cu otel pe bratele turnului vor fi comandate de catre persoana cu atributii in acest sens.

Art. 579. - Ridicarea oalei de pe masa de barbotare si asezarea ei in vederea turnarii se vor face numai prin dirijarea macaralei de pe platforma de turnare de catre o persoana special instruita. Se interzice transmiterea semnalelor de catre doua sau mai multe persoane simultan.

Art. 580. - (1) Persoana care dirijeaza transportul oalei cu otel lichid se va situa intr-o pozitie cu vizibilitate maxima, in afara zonei periculoase.

(2) Se interzice asezarea sau ridicarea oalei cu otel lichid, pe sau de pe turn fara ca macaragiul sa fie dirijat.

Art. 581. - Toti turnatorii vor fi autorizati ca legatori de sarcina si vor fi instruiti pentru taiere cu teava de oxigen.

Art. 582. - (1) In timpul scoaterii dopului de lemn si a nisipului din orificiul de scurgere se interzice stationarea in zona din apropierea oalei de turnare.

(2) Deschiderea sertarului sau a dopului se va efectua sub supravegherea turnatorului sef, care va asigura indepartarea persoanelor din preajma.

Art. 583. - (1) In timpul turnarii se interzice circulatia sau stationarea persoanelor in raza de actiune a turnului rotitor sau in zona oalei de avarie.

(2) Operatia va fi executata de persoane special instruite, asigurandu-se conditii pentru retragerea nestingherita a turnatorului in momentul aparitiei jetului si a impactului cu fundul distribuitorului.

(3) Se interzice prezenta altor persoane pe platforma de turnare de unde se comanda turnul rotitor, in afara de turnatorul si ajutorul acestuia.

Art. 584. - (1) Administrarea prafurilor de acoperire a otelului din distribuitor se va face, astfel incat, sa se evite stropirea celor de pe platforma superioara de turnare si a turnatorilor de la fire.

(2) Prafurile de acoperire vor fi lipsite de umiditate.

Art. 585. - Inceperea turnarii pe fiecare fir in parte se va comanda de catre o persoana cu atributii in acest sens, dupa ce operatorul din cabina de comanda confirma starea buna de functionare a masinii de turnare.

Art. 586. - Se interzice accesul in spatele distribuitorului in zona vanei de preaplin pentru efectuarea diverselor lucrari in timpul turnarii.

Art. 587. - In cazul intreruperii accidentale a turnarii (perforari ale sertarului sau defectari ale mecanismului de actionare a sertarului si deplasarea turnului spre oala de avarie) , personalul va parasi zona de lucru pentru a nu fi surprins de improscarile de stropi de otel sau zgura lichida.

Art. 588. - Se interzice interventia turnatorilor pentru remedierea defectiunilor aparute la mecanismul inchidere - deschidere a sertarului, in timpul turnarii.

Art. 589. - Luarea probei de otel se va face cu o lingura incalzita intr-un cuptor de uscat probe. In timpul acestei operatiuni turnatorul care comanda inchizatorul oalei cu otel va reduce debitul jetului de otel.

Art. 590. - La executarea operatiei de curatare din cristalizator se vor utiliza scule uscate si curatate de grasimi.

Art. 591. - In cazul perforarii cristalizatorului, se va retrage jgheabul de avarie, iar turnatorii se vor retrage in locuri de refugiu dinainte stabilite.

Art. 592. - In cazul perforarii firului, muncitorii care efectueaza interventia in vederea eliminarii avariei vor fi instruiti in prealabil asupra lucrarilor ce urmeaza sa le efectueze.

Art. 593. - (1) In cazul turnarilor secventiale, turnatorii de la fire vor lucra in reprize pentru evitarea efectelor radiatiilor si a instalarii starii de oboseala prematura.

(2) Duratele pauzelor si timpul de lucru intre pauze se vor stabili prin instructiuni care vor fi avizate de organele medicale.

Art. 594. - In cazul perforarii duzei la unul din firele in turnare, turnatorul va avertiza pe turnatorul de la pupitrele invecinate de tragerea jgheabului de avarie pentru a se evita accidentarea acestora prin stropirea cu otel.

Art. 595. - Inlocuirea distribuitorului in timpul turnarii se va face la comanda persoanei cu atributii de coordonare a activitatii, care va asigura indepartarea persoanelor din zona periculoasa.

Art. 596. - Nu se va lucra etajat pe firul curb, fiind pericol de accidentare in timpul interventiilor.

Art. 597. - In cazul cresterii temperaturii pe returul cristalizatorului peste limita admisa tehnologic, va fi anuntata persoana cu atributii de coordonare a activitatii care va hotari intreruperea turnarii la firul respectiv sau va dispune alta interventie adecvata situatiei.

Art. 598. - (1) Pe toata durata turnarii, operatorul din cabina de comanda va supraveghea permanent aparatele de masura si control.

(2) In timpul turnarii, parasirea cabinei de comanda de catre operator este interzisa.

(3) In timpul turnarii prezenta persoanelor in camera de racire si deschiderea usilor, sunt interzise.

Art. 599. - (1) Se interzice asezarea oalei cu otel pe suportii bratului turnului rotitor, daca acestia nu sunt curatati de scoarte de otel sau zgura.

(2) Deplasarea turnului rotitor va fi insotita de semnale de avertizare sonore si luminoase.

Art. 600. - Inainte de turnare se va verifica starea tehnica a oalei de avarie sau preaplin, a urechilor de prindere si a instalatiei de racire, parametrii agentilor de racire si ungere, modul de asezare pe fundatie a masinii si jgheaburile carucioarelor.

Art. 601. - Se interzice ca in oala de avarie, in vanele de zgura si de preaplin sa fie depozitate moloz, gunoaie etc. Daca sunt pline peste 50% din volum, vor fi inlocuite (golite) .

Art. 602. - Nu este permisa inceperea turnarii daca nu este asigurata apa de racire de avarie si daca nu functioneaza comanda automata a instalatiei.

Art. 603. - Inainte de aducerea oalei cu otel se va asigura functionarea corecta a intregii instalatii electrice, mecanice, hidraulice precum si a aparaturii de comanda (pupitre suspendate, pupitre de comanda) , a cajei de extractie si a masinilor de taiere.

Art. 604. - Inainte de inceperea turnarii se vor verifica sistemele de semnalizare optica si acustica si sistemul de comunicatii prin interfon.

Art. 605. - Protectia turnului rotitor se va asigura prin zidire cu caramida refractara a 3/4 din inaltime.

Art. 606. - La toate aparatele telefonice vor fi afisate vizibil principalele numere de telefon (salvare, pompieri, politie, dispecerat) .

Art. 607. - Toate amenajarile instalatiei si dispozitivele de siguranta vor fi verificate zilnic.

Art. 608. - Inainte de turnarea otelului se vor respecta urmatoarele:

a) se vor indeparta din preajma persoanele care nu au sarcini legate nemijlocit de turnare;

b) vor fi verificate sculele tehnologice necesare (rangi, dopuri de cupru, furtunuri stropitoare, aparat de taiere cu oxigen, clemele de prindere etc) ;

c) se va verifica existenta echipamentului individual de protectie, sistemul de protectie fata de distribuitor, functionarea exhaustoarelor camerei de racire, prezenta perdelei de aer pentru racire de protectie etc.

Art. 609. - Deschiderea oalei de turnare se va face cand distribuitorul este pe carucior in pozitie de turnare. Se

interzice deschiderea oalei de turnare daca aceasta nu este perfect verticala si pozitionata corect pe distribuitor.

Art. 610. - Inainte de inceperea turnarii se va verifica starea de functionare a instalatiei hidraulice de actionare a mecanismului de inchidere - deschidere.

Art. 611. - (1) Inainte de indepartarea dopului de siguranta din orificiul oalei de turnare (in cazul oalelor cu dop) este necesara verificarea prealabila a dispozitivului de inchidere.

(2) Daca una din tije este retezata (la oale cu doua orificii) , dopul de siguranta de la acestea nu se scoate iar turnarea se va efectua printr-un orificiu.

(3) In cazul retezarii ambelor tije portdop se scoate dopul de siguranta. Turnarea in acest caz se va face pe un singur orificiu, transvazandu-se otelul in alta oala (oala de avarie) cu jet plin.

Art. 612. - Scoaterea dopului de lemn si a nisipului din orificiul de scurgere a otelului se va face numai de pe platforma pe care se afla pupitrul de comnada al turnului rotitor si cu un dispozitiv care sa asigure o distanta de protectie intre orificiul de scurgere si lucratorul ce executa operatia.

Art. 613. - In timpul turnarii se interzice stationarea podului rulant deasupra distribuitorului si a oalei de turnare.

Art. 614. - Daca dupa deschiderea sertarului se constata ca orificiul este blocat cu crusta din otel solidificat sau nisip, se va practica deblocarea prin insuflare cu teava cu oxigen.

Art. 615. - Se interzice utilizarea instalatiei de taiat cu teava in stare tehnica necorespunzatoare (lipsa coliere la imbinarea dintre furtun si teava, robineti cu scapari de oxigen) si cu echipament de protectie imbibat cu grasimi.

Art. 616. - Deschiderea prin insuflare cu oxigen se va face numai de pe platforma pupitrului de comanda al turnului rotitor si a instalatiei hidraulice de actionare a sertarului.

Art. 617. - Se interzice umplerea distribuitorului peste nivelul de garda, volumul de otel fiind reglat prin inchizatorul oalei. Daca otelul iese din distribuitor prin preaplin, se va urmari ca nivelul otelului in vana sa nu depaseasca 2/3 din volum, cand sertarul se inchide complet.

Art. 618. - (1) Inchiderea accidentala a firului se va executa fara comanda. Operatia de inchidere trebuie realizata in timp scurt, evitandu-se improscarea cu otel a celor din jur.

(2) Inchiderea firului in cazul turnarii deschise se va realiza prin astuparea orificiului distribuitorului cu dop de cupru sudat la o tija care trebuie sa aiba o lungime de cel putin 1,5 m. Dopurile vor fi uscate.

Art. 619. - In cazul in care orificiul este decalibrat, se va intrerupe turnarea pe toate firele iar distribuitorul va fi dirijat la vana de avarie.

Art. 620. - Admisia uleiurilor in cristalizator se va regla astfel incat ungerea sa se faca numai pe placile de cupru. Uleiul nu trebuie sa ajunga pe oglinda otelului.

Art. 621. - Pentru prevenirea perforarii firului sub cristalizator, ca urmare a scaderii nivelului otelului sub limita admisa in distribuitor, se va reduce viteza de extractie.

Art. 622. - Se interzice reluarea turnarii firului dupa o intrerupere mai mare de doua minute.

Art. 623. - In cazul in care se constata bombarea laturilor semifabricatului, in scopul evitarii perforarilor de fir, se va reduce viteza de turnare sau se creste debitul de racire.

Art. 624. - In caz de perforare a oalei de turnare, aceasta va fi dirijata pe regim de avarie la oala de avarie, apoi va fi preluata cu podul rulant si deplasata in hala de primire astfel incat sa nu deterioreze instalatiile si sa se evite incendiile.

Art. 625. - Patrunderea zgurei in cristalizator este interzisa. Prezenta acesteia poate duce la perforari.

Art. 626. - Se interzice indepartarea distribuitoarelor daca otelul de la suprafata lor este lichid. Ridicarea si transportul acestora se vor face numai dupa formarea unei cruste cu o grosime corespunzatoare care sa impiedice scurgerea otelului.

Art. 627. - Se interzice taierea semifabricatului perforat in timpul operatiunii de turnare. Aceasta se face numai dupa oprirea turnarii si dupa racirea semifabricatului (sa nu aiba miezul lichid) .

Art. 628. - Avariile survenite in timpul turnarii, la instalatiile din zona de racire, vor fi remediate numai dupa intreruperea turnarii si dupa evacuarea semifabricatului de pe fir.

Art. 629. - In timpul turnarii cu tuburi de imersie se vor respecta urmatoarele reguli:

a) prafurile de acoperire care se dau pe suprafata otelului din cristalizator vor fi in stare uscata;

b) tuburile de imersie se vor monta sau se vor suspenda de distribuitor numai cand orificiile distribuito-rului sunt obturate.

Art. 630. - La turnarile secventiale se vor respecta urmatoarele reguli:

a) se va revizui starea distribuitorului inainte de primirea sarjei care urmeaza, acordandu-se atentie deosebita verificarii captuselii in zona impactului cu jetul din oala de turnare. Aceasta verificare se va face pe masura coborarii nivelului otelului in distribuitor;

b) in cazul utilizarii distribuitorului cu capac, inainte de inceperea turnarii secventiale, se vor taia depunerile metalice de la orificiile din capac.

Art. 631. - (1) Inlocuirea distribuitorului se va face numai cand orificiul acestuia este inchis.

(2) La fixarea distribuitorului pe carucior se va verifica daca acesta este corect asezat pe suporti.

Art. 632. - In cazul masinilor de turnare prevazute cu instalatii de schimbare a distribuitorului, in timpul secventei la suspendarea distribuitorului de masa de ridicare-rotire, se va urmari ca marginile distribuitorului sa fie corect fixate in dispozitivul de prindere, apoi se va da comanda operatorului de la pupitrul principal pentru ridicarea mesei.

Art. 633. - Dupa terminarea turnarii, stropirea capului semifabricatului se va face cu ajutorul unui dus fixat pe un maner lung, astfel incat lucratorul sa fie situat in afara zonei periculoase.

Art. 634. - In caz de avarie, se va actiona butonul de avarie pentru scoaterea postului de sub tensiune.

Art. 635. - Pentru prevenirea perforarii crustei solidificate a semifabricatului se va indeparta in permanenta zgura de pe oglinda metalului din cristalizator.

Art. 636. - In timpul turnarii se vor urmari si regla debitele de apa pe circuitul secundar in functie de vitezele de turnare prevazute si se va verifica temperatura apei la cristalizator.

Art. 637. - Usile de acces in camerele de racire se vor inchide obligatoriu si vor fi etanse.

Art. 638. - (1) Interventiile in camera de racire cand circuitul de racire este in functiune, se vor face utilizand echipament impermeabil care sa permita libertatea miscarilor pe spatii restranse.

(2) Accesul in camerele de racire, pentru verificari sau interventii de deblocare a firelor perforate sau a barelor false agatate, se va face numai dupa oprirea turnarii si indepartarea distribuitorului cu zgura sau otel.

(3) Urmarirea barelor false se va face numai de la ferestrele special amenajate in acest scop.

Art. 639. - Inainte de asezarea oalei pe unul din bratele turnului rotitor se va verifica functionarea corecta a mecanismelor de actionare si franare a turnului si in mod deosebit a actionarii pe regim de avarie.

Art. 640. - (1) Turnul rotitor trebuie sa fie prevazut cu dubla comanda de actionare locala si de la postul central de comanda.

(2) Pe ambele brate ale turnului vor fi marcate cu sageti, sensul de rotatie si numarul de ordine al bratului.

Art. 641. - (1) Inainte de inceperea turnarii se va verifica existenta vanelor de zgura, a oalei de avarie, a jgheaburilor si vanelor de preaplin, a lingurilor si cochilelor pentru probe, a termocuplelor si prafurilor de acoperire.

(2) Oala de avarie, vana si jgheabul de preaplin sau avarie trebuie sa fie in stare buna, captusite cu caramida refractara si bine uscate.

(3) Deplasarea oalei cu otel sau a distribuitorului in caz de avarie, se va face numai dupa lansarea de semnale sonore specifice.

Art. 642. - La distribuitoarele prevazute cu capac pentru turnare, se vor folosi sabloane speciale pentru centrarea orificiului oalei pe orificiul capacului.

Art. 643. - Sculele folosite pentru indepartarea zgurei din cristalizator vor fi confectionate din otel rotund sub forma de carlige. Se interzice folosirea tevii pentru confectionarea acestor scule. Capetele rezultate dupa retragerea zgurei din cristalizator vor fi depozitate in locuri special amenajate, pentru a se evita accidentele prin arsuri.

Art. 644. - Se interzice depozitarea materialelor inflamabile sau explozive pe platformele de turnare, langa masina de taiere sau in apropierea firului cald.

Art. 645. - Caile de acces si platformele din camerele de racire vor fi mentinute permanent in stare de curatenie.

SUBSECTIUNEA 5
Distribuitorul

Art. 646. - Se interzice controlul distribuitorului de catre o singura persoana.

Art. 647. - Caruciorul portdistribuitor va fi verificat si manevrat de catre persoane instruite special pentru aceste operatii.

Art. 648. - Mantaua metalica a distribuitorului va fi prevazuta cu orificii pentru eliminarea umiditatii rezultate la uscarea captuselii refractare.

Art. 649. - Inzidirea, stamparea si placarea distribuitoarelor se vor face pe baza unei tehnologii care sa asigure functionarea acestora fara pericol, in conditii normale de exploatare.

Art. 650. - Controlul distribuitorului in vederea turnarii se va face numai dupa ce se intrerupe focul de la arzatoare si dupa ce s-au luat masuri pentru diminuarea efectelor radiatiilor.

Art. 651. - Se interzice folosirea distribuitorului daca se constata fisuri sau rupturi la orificiile calibrate sau la tuburile de imersie sau daca prezinta deficiente la mecanismele de inchidere - deschidere, la placarea sau la montarea orificiilor de turnare a tuburilor de imersie sau a dopurilor.

Art. 652. - Este obligatorie verificarea centrarii orificiilor calibrate, a tecilor de protectie sau a tuburilor de imersie fata de axa centrala a cristalizatorului si se va respecta distanta dintre axe. Verificarea se va face cu un sablon special prevazut in acest scop.

Art. 653. - Instalatia de actionare pentru depozitarea distribuitorului se va verifica inaintea utilizarii, astfel incat sa permita centrarea corecta a acesteia.

Art. 654. - Se interzice aducerea sau scoaterea in/si din pozitia de turnare, a caruciorului portdistribuitor cu ajutorul podului rulant.

Art. 655. - Se interzice folosirea improvizatiilor la operatiunea de fixare a distribuitorului pe carucior, precum si la aducerea distribuitorului in pozitia de turnare.

Art. 656. - (1) In vederea evitarii stropirii cu otel lichid in timpul turnarii otelului din oala, caruciorul portdistribuitor va fi prevazut cu aparatori de protectie antistropi, care sa elimine posibilitatea accidentarii lucratorilor ce deservesc pupitrul suspendat, mecanismul de inchidere a distribuitorului si cristalizatorului.

(2) Aparatorile vor fi fixate conform proiectului, pentru a se evita caderea lor si accidentarea turnatorilor.

Art. 657. - Calea de rulare a caruciorului portdistribuitor se va mentine curata si lipsita de materiale care ar putea produce blocarea acestuia.

Art. 658. - Caruciorul portdistribuitor va fi prevazut cu instalatii de actionare pentru viteza mica in cazul centrarii si viteza mare pentru deplasare in caz de avarie si cu semnalizare sonora si luminoasa.

Art. 659. - Jgheaburile de avarie si de preaplin vor fi bine inzidite, curate, uscate si corect montate, astfel incat sa nu permita deversari de otel si sa poata fi manevrate cu usurinta.

SUBSECTIUNEA 6
Deblocarea distribuitorului

Art. 660. - In timpul deblocarii distribuitorului prin rotirea basculatorului se vor indeparta toate persoanele din zona periculoasa.

Art. 661. - Distribuitorul utilizat la turnare se aduce cu ajutorul macaralei cu traversa:

a) se interzice deplasarea distribuitorului daca nu a fost corect prins in cele patru brate ale dispozitivului;

b) se interzice transportul distribuitorului cu otel daca la partea superioara nu s-a format o crusta suficient de groasa pentru a preveni deversarea otelului in timpul transportului.

Art. 662. - In hala de deblocare, distribuitorul se aseaza pe un stand special, unde va stationa pana la solidificarea completa a otelului si zgurei. Dirijarea macaralei se va face dintr-un loc care sa asigure vizibilitatea asupra locului de asezare a distribuitorului.

Art. 663. - Se interzice introducerea apei in distribuitor pentru urgentarea solidificarii.

Art. 664. - (1) Dupa solidificarea otelului, distribuitorul se va aseza pe basculator. Umerii distribuitorului se vor bloca cu ajutorul sigurantelor de fixare.

(2) Partile in miscare ale dispozitivului de actionare a basculatorului vor fi prevazute cu aparatori de protectie.

Art. 665. - Se interzice bascularea distribuitorului daca sub acesta, in zona de cadere a "ursului", se gaseste apa.

SUBSECTIUNEA 7
Inzidirea distribuitoarelor

Art. 666. - (1) Zidarul este obligat sa cunoasca si sa aplice corect comenzile de lucru cu macaralele.

(2) Se interzic interventiile la utilaje si dispozitive, pentru care zidarul nu are calificarea necesara.

Art. 667. - Inainte de inceperea inzidirii se va verifica constructia metalica a distribuitorului care trebuie sa fie curatata de resturi de zgura si otel. Totodata se va verifica starea mecanismelor de inchidere - deschidere a dopurilor, a ramei la partea superioara si starea urechilor de prindere. In cazul in care se constata defectiuni la aceste elemente se interzice inceperea inzidirii distribuitorului.

Art. 668. - Inzidirea distribuitorului se va efectua conform prevederilor instructiunilor tehnologice, cu respectarea normelor privind manipularea si depozitarea materialelor precum si cele referitoare la calitatea sculelor si uneltelor.

Art. 669. - (1) Toate operatiunile de inzidire, stampare si placare se vor executa numai de pe platforma de lucru special amenajata.

(2) Intre zidaria de uzura si placi se va asigura un spatiu care va fi umplut cu nisip foarte bine uscat.

Art. 670. - (1) Se interzice cioplirea caramizilor pentru stratul de uzura. Ajustarea acestora se va executa la masina de fasonat.

(2) Pentru evitarea perforarilor, inzidirea stratului de uzura se va face, astfel incat marimea rosturilor sa nu depaseasca 2 mm.

Art. 671. - Se interzice depozitarea necorespunzatoare a paletelor cu caramizi, a suportilor, a sacilor cu ciment, a maselor de stampare, in stive mai mari de 1,5 m inaltime.

Art. 672. - Se interzice suflarea prafului si a hainelor cu jet de oxigen sub presiune.

Art. 673. - Dupa inzidire, distribuitoarele stampate se vor preincalzi. Durata minima, precum si temperatura de preincalzire se vor stabili prin instructiuni. Gradul de uscare se va verifica prin masurarea temperaturii exteriorului. In lipsa aparatului de masura, uscarea se va verifica prin continutul de umiditate a gazelor evacuate prin orificiile de aerisire.

SUBSECTIUNEA 8
Pregatirea si incalzirea distribuitoarelor

Art. 674. - La efectuarea operatiunii de montare a capacelor pe distribuitoare se interzice urcarea persoanelor pe capac cand acesta este suspendat in carligul podului rulant.

Art. 675. - Salariatii care efectueaza incalzirea orificiilor calibrate si a tuburilor de imersie vor verifica furtunurile, arzatoarele, bateriile de recipienti, robinetele, colierele de strangere, aparatura de masura.

Art. 676. - Transportul distribuitorului la locul de montare se va efectua cu ajutorul podului rulant cu traversa. Se interzic ridicarea si transportul distribuitorului daca cele patru brate ale traversei nu sunt prinse corect in urechile distribuitorului.

Art. 677. - Montarea distribuitorului se va efectua conform prevederilor instructiunilor de lucru.

Art. 678. - Toate operatiunile care se efectueaza la distribuitor (montarea suportilor, dopurilor, tuburilor de imersie etc) se vor efectua pe standuri special amenajate. Se interzice efectuarea acestor operatiuni cu distribuitorul suspendat in carligul podului rulant.

Art. 679. - La fixarea dopului in mecanismul de inchidere si de deschidere se vor utiliza chei si prelungitoare speciale. Rigidizarea prin baterea cu ciocanul este interzisa.

Art. 680. - Montarea tubului de imersie se va face numai dupa ce a fost verificat si uns cu mortar la partea conica. Montarea se va face, astfel incat, orificiile tubului sa fie coaxiale cu orificiile distribuitorului.

Art. 681. - (1) Aprinderea arzatoarelor pentru preincalzirea distribuitoarelor se va face de persoane special instruite. Deschiderea robinetelor de admisie a gazului combustibil se va face dupa regula "Gaz pe flacara".

(2) Daca exista indicii de formare de acumulari de gaz in atmosfera din apropierea armaturilor conductelor de gaz, se va efectua in prealabil aerisirea locului respectiv dupa care se va proceda la aprinderea arzatoarelor.

Art. 682. - Lacasurile arzatoarelor statiilor de preincalzire se vor curata periodic de zgura.

Art. 683. - Statiile de preincalzire trebuie sa fie corect inzidite iar flacara astfel reglata incat sa asigure o incalzire constanta.

SUBSECTIUNEA 9
Cristalizatorul

Art. 684. - Inainte de inceperea turnarii se vor verifica:

- functionarea sistemului de oscilatie al cristali-zatorului, etanseitatea pe suport, inclinarea si centrarea pe zona a acestuia;

- placile de cupru pentru depistarea eventualelor fisuri, ciupituri, imbinari necorespunzatoare la muchii;

- instalatia de semnalizare optica de la pupitrul suspendat, care atesta existenta presiunii apei in instalatia de racire. Se interzice inceperea turnarii daca instalatia de semnalizare este defecta.

Art. 685. - Se vor verifica capacele cristalizatoarelor la intrarea in schimb si daca se constata ca nu corespund, vor fi schimbate sau completate cu masa de stampare.

Art. 686. - Daca se constata prezenta apei la peretii cristalizatoarelor sau pe capetele de bara se vor lua masuri pentru indepartarea cauzelor care au generat aceasta situatie, reprogramandu-se turnarea.

Art. 687. - Se interzice interventia pentru reparatii sau curatenie pe ghidajul firului, daca nu se asigura o distanta de cel putin 300 mm, intre rola superioara si rola inferioara.

Art. 688. - Dupa turnare, cristalizatorul se va curata de resturile de ulei si de picaturile de otel ramase in rosturile de imbinare.

SUBSECTIUNEA 10
Caja de tragere si indreptare a semifabricatului

Art. 689. - Se interzice interventia la dispozitivul de tragere si indreptare a semifabricatului in timpul turnarii sau deasupra semifabricatului incandescent.

Art. 690. - Comanda de extractie a barei fixe si a firului turnat se va realiza in concordanta cu prevederile instructiunilor tehnologice atat in ceea ce priveste nivelul otelului in cristalizator cat si sub raportul vitezei de extractie. In timpul trecerii semifabricatelor din caja de extractie catre zona masinii de taiere este interzisa trecerea peste ghidaje. Accesul este admis numai pe pasarelele cabinei masinii de taiere.

Art. 691. - In timpul pregatirii si turnarii sarjei este interzisa stationarea in apropierea elementelor in miscare ale masinii de debitare si in apropierea firului cald.

Art. 692. - Se interzice trecerea peste role sau peste lantul barei false, cand aceasta se afla in caja de tragere si indepartare.

Art. 693. - Curatarea canalelor de tunder se va face de cel putin 2 salariati.

Art. 694. - Se interzice inceperea turnarii daca nu s-au asigurat, realizat sau verificat sincronizarile la ridicarea si coborarea segmentilor, functionarea rolelor, etanseitatea sistemului de racire, materialele pentru adaos etc.

Art. 695. - Inainte de inceperea turnarii se vor indeparta resturile de zgura sau deseuri metalice de pe caja de tragere. Canalele de tunder se vor mentine permanent in stare curata.

Art. 696. - Se interzice dirijarea manuala (cu rangi sau placi de tabla) a semifabricatului, la iesirea din caja de indreptare.

Art. 697. - Snurul de azbest, spanul de cuie si fierul vechi de priza pentru etansare, trebuie sa fie uscate si lipsite de grasimi sau oxizi.

Art. 698. - Se vor verifica vitezele de introducere si de extractie a barelor false. Daca se constata functionarea in socuri a acestora, instalatia se opreste si se remedieaza defectiunea.

Art. 699. - In cazul nedesprinderii capului barei false se va actiona pentru desprinderea capului prin demontarea rapida a bulonului de asamblare a capului, cu prima zala a lantului. Daca operatiunea nu reuseste se taie semifabricatul.

Art. 700. - Reluarea extractiei dupa terminarea turnarii se va face numai dupa inchiderea (solidificarea) capului semifabricatului, prin racire cu jet de apa.

Art. 701. - (1) Se interzice folosirea improvizatiilor la introducerea barei false.

(2) In cazul efectuarii unor remedieri in zona de sub cristalizator este obligatoriu ca bara falsa sa fie coborata fara a fi tinuta sub presiune.

Art. 702. - La efectuarea curateniei in canalul de tunder se vor folosi lanterne sau lampi portabile in buna stare. Se interzice utilizarea instalatiilor improvizate pentru iluminat. Se interzice utilizarea tortelor pentru iluminarea canalelor (iluminarea cu flacara) .

Art. 703. - Inainte de montare, capul barei false se va incalzi si se va unge cu mortar refractar. Se va verifica corectitudinea etansarii capului de bara in cristalizator.

Art. 704. - Se va verifica starea tehnica a troliului, lantului, balansierului, rolelor de ghidare a lantului, ridicarea si coborarea segmentilor de pe firul curb si se vor remedia toate defectiunile constatate.

SUBSECTIUNEA 11
Ajustaj

Art. 705. - Inainte de pornirea cailor cu role a transportoarelor sau a altor instalatii de transport, operatorii se vor asigura ca in zonele de actiune a acestora nu se deplaseaza persoane si ca la posturile vecine in flux nu sunt operatori.

Art. 706. - Se interzice dirijarea semifabricatelor cu rangi sau alte dispozitive ajutatoare cand acestea se deplaseaza inclinat pe patul de evacuare. Operatiunea se va executa cu ajutorul podului rulant sub supraveghere.

Art. 707. - Se interzice trecerea peste calea cu role. Se vor folosi in acest caz pasarele special amenajate.

Art. 708. - Se interzice orice interventie sub paturile de evacuare sau racire in timpul deplasarii semifabricatelor (brame, blumuri, sleburi, tagle) .

Art. 709. - Se interzice pornirea utilajelor de la cabinele de comanda daca marcile de restrictie nu sunt la post.

Art. 710. - (1) Toate cabinele, caile de acces, utilajele si instalatiile din sectorul ajustaj, vor fi pastrate in perfecta stare de curatenie.

(2) Se interzice depozitarea materialelor inflamabile in cabine sau in apropierea utilajelor.

Art. 711. - (1) Circulatia macaralelor cu sarcina se va face numai pe culoarele stabilite in afara zonelor de lucru.

(2) La trecerea macaralelor cu sarcina se vor emite semnale sonore pentru avertizarea salariatilor.

Art. 712. - (1) Se interzice transportul semifabricatelor pe caile cu role, prin tamponari sau prin impingere.

(2) Se interzice transportul semifabricatelor suprapuse sau care prezinta bavuri sau curburi.

Art. 713. - Se interzice transportul semifabricatelor de pe mesele de stivuire, cu macaraua. Transportul cu macaraua se face numai cand acestea se afla pe stelaje.

Art. 714. - Depozitarea semifabricatelor pentru flamare, raschetare, taiere se va face prin asezare. Se interzice efectuarea acestei operatiuni prin desprinderea de la inaltime a sarcinii din dispozitivul de prindere.

SUBSECTIUNEA 12
Debitarea cu flacara oxigaz

Art. 715. - Dupa terminarea debitarii semifabricatelor instalatia se retrage in zona de pornire in vederea eliberarii stelajului de semifabricatele debitate si realimentate. Se interzice efectuarea manevrelor cu macaraua in zona masinilor atunci cand acestea sunt in functiune.

Art. 716. - Se interzice traversarea, de catre personal, a stelajului masinilor de taiat oxigaz.

Art. 717. - (1) Inainte de pornirea instalatiilor de taiere, operatorul trebuie sa se asigure ca in jurul instalatiei nu sunt persoane.

(2) Se interzice accesul persoanelor straine in zona de actiune a acestei instalatii.

Art. 718. - Se interzice efectuarea lucrarilor de intretinere la masinile de flamat cand acestea se afla sub tensiune si cu fluidele pornite sau cand acestea se afla in pozitie de lucru. Interventiile sunt admise numai cand masina se afla in pozitie retrasa.

Art. 719. - Se interzice pornirea sau deplasarea masinii de flamare, daca marcile de restrictie nu se afla la postul de comanda.

Art. 720. - (1) Se interzice orientarea aparatului oxigaz pentru debitare sau flamare, In directia in care se afla salariatii. Este interzisa schimbarea directiei de orientare a aparatului fara o asigurare prealabila, pentru a nu surprinde in directia jetului persoane care stationeaza sau circula in zona.

(2) Se interzice stationarea flamatorului pe patul de curatare, in timpul intoarcerii semifabricatului.

Art. 721. - In timpul curatarii prin raschetare a suprafetelor semifabricatelor, raschetatorul se va asigura ca in zona de proiectare a aschiilor sa nu stationeze alte persoane.

Art. 722. - (1) Instalatia de debitare automata aferenta masinii de turnare se va porni numai dupa efectuarea verificarilor privind functionarea la parametrii optimi, etanseitatea conductelor de gaz si dupa ce s-a asigurat vizibilitatea de la postul de comanda precum si starea de functionare a masinilor, a utilajelor si instalatiilor din avalul fluxului.

(2) In cazul nefunctionarii masinii de taiere sau in cazul taierii incomplete (fir prea rece sau functionare defectuoasa a masinii) se va efectua taierea manuala cu flacara, de catre salariati instruiti si autorizati special in acest sens.

Art. 723. - Dupa debitarea semifabricatului, acesta se va evacua pe calea cu role in sectorul ajustaj, cu respectarea prevederilor privind transportul semifabricatelor pe caile cu role.

Art. 724. - Pentru evitarea caderii sutajelor pe ghidaje, se interzice debitarea semifabricatelor mai scurte decat dublul distantei dintre cele doua reazeme consecutive.

Art. 725. - Se interzice depozitarea materialelor inflamabile (combustibili, lubrifianti etc) in apropierea masinilor de taiat oxigaz.

Art. 726. - Se interzice functionarea instalatiei de taiere daca duzele sunt uzate si in timpul taierii provoaca imprastierea metalului topit.

Art. 727. - Se interzice reglarea debitului de oxigen si gaz, in timpul functionarii aparatului.

Art. 728. - Se interzice utilizarea masinii, daca prezinta defectiuni privind etansarea, fixarea unitatilor de flamare, infundarea duzelor etc. Garniturile de etansare se vor verifica si inlocui periodic. Periodicitatea verificarilor se va stabili prin instructiuni.

Art. 729. - Dupa reparatiile sau remedierile efectuate la subansamblurile masinii de flamare, inainte de montare, acestea se vor degresa cu o substanta care se va stabili prin instructiuni. Se interzice utilizarea substantelor grase sau inflamabile.

Art. 730. - Zona de amplasare a masinii de flamat se va ingradi pentru a nu permite accesul persoanelor straine.

SUBSECTIUNEA 13
Sortarea, marcarea , luarea probelor, depozitarea si incarcarea semifabricatelor

Art. 731. - (1) In timpul verificarii suprafetei semifabricate-lor, al sortarii, marcarii si prelevarii probelor, persoana care se deplaseaza la stive sau la paturile de marcare nu va trece pe sub sarcinile aflate in macara, in timpul manevrelor acestora.

(2) Deplasarea se va face numai pe caile de acces dinainte stabilite si marcate.

Art. 732. - La intrarea intre stive pentru identificarea marcilor de otel, la incarcarea si descarcarea din vagoane, lucratorul se va asigura ca in apropiere nu se deplaseaza macarale cu sarcina in carlig.

Art. 733. - Se interzice stationarea in apropierea stivelor de semifabricate, indiferent de inaltimea sau modul de stivuire a acestora.

Art. 734. - Se interzice efectuarea marcarii semifabricatelor pe paturile de racire. Aceasta operatie se va efectua pe paturile de marcare sau in locurile special amenajate.

SUBSECTIUNEA 14
Utilizarea oxigenului si a gazelor naturale la instalatiile de turnare continua a otelului

Art. 735. - (1) La preluarea schimbului, persoana cu atributii de coordonare a activitatii este obligata sa verifice starea furtunurilor de oxigen si modul de fixare la stuturile bateriei de oxigen sau la reteaua de oxigen.

(2) La constatarea unor defectiuni aceasta va dispune masurile corespunzatoare de remediere.

Art. 736. - (1) Inainte de inceperea uscarii distribuitoarelor, orificiilor calibrate si a tuburilor de imersie, instalatorul de serviciu este obligat sa verifice, inainte de deschiderea robinetului de gaz, starea tehnica a conductelor, arzatoarelor, vanelor, furtunurilor, tuturor flanselor. Daca se constata ca acestea nu prezinta scapari de gaze va permite fixarea arzatoarelor la distribuitoare si sub orificii.

(2) Deschiderea gazului se va face de catre instalatorul de serviciu.

Art. 737. - (1) Inainte de inceperea spalarii orificiului se deschide robinetul de oxigen cu debit redus si numai dupa introducerea tevii in orificiu se mareste debitul de oxigen insuflat (se deschide complet ventilul de oxigen) .

(2) Se interzice introducerea tevii in orificiu cand ventilul de oxigen este inchis.

SUBSECTIUNEA 15
Particularitatile conditiilor de munca in sectiile de turnare continua

Art. 738. - Protectia turnatorilor impotriva stropilor de otel din distribuitor se va realiza cu ajutorul aparatorilor confectionate din tabla de otel si captusite refractar.

Art. 739. - Toate constructiile si instalatiile aferente otelariilor si turnarilor continue, expuse pericolului distrugerii prin contactul direct cu metal lichid, in caz de avarie, vor fi protejate (zidite) cu caramida sau beton refractar.

Art. 740. - Toate conductele energetice, conductele pentru instalatiile de racire, conductorii electrici, conductele instalatiei de ungere si altele vor fi protejate impotriva radiatiilor calorice cu material termoizolant, astfel incat sa se previna avarierea acestora.

SECTIUNEA 3
Prelucrarea materialelor feroase refolosibile

Art. 741. - Inaltimea materialului depozitat in gramezi pe platforme nu poate depasi 2,5 m iar la depozite cu estacada si poduri rulante, inaltimea nu poate depasi 5 m.

Art. 742. - Stivuirea materialelor se face, astfel incat, sa se asigure stabilitate deplina. Materialul se scoate din stiva numai prin partea superioara. Se interzice incarcarea containerelor peste gabaritul lor. Containerele se aseaza in depozit, astfel incat, sa se dea posibilitatea manevrarii usoare cu macaraua. Se interzice stationarea salariatilor langa stivele in curs de asezare sau de incarcare. Urcarea pe stive sau gramezi este permisa numai salariatilor care executa operatii de depozitare sau incarcare.

Art. 743. - Materialele se vor depozita numai sub supravegherea unei persoane desemnate in acest sens care va indica locul si conditiile specifice de depozitare.

SUBSECTIUNEA 1
Pregatirea materialelor feroase refolosibile - sortarea

Art. 744. - Operatiile de sortare vor fi dirijate de catre o persoana cu atributii in acest sens.

Art. 745. - La sortarea materialelor se vor admite numai salariati instruiti special pentru aceasta operatie.

Art. 746. - (1) La sortarea manuala se vor depista si separa elementele de munitie (proiectile, mine, bombe, focoase etc.) cu sau fara elemente active.

(2) La descoperirea acestor elemente, salariatii vor anunta imediat seful depozitului.

Art. 747. - Cand se lucreaza cu doi sau mai multi salariati la transportul sau la manevrarea unui singur obiect, unul dintre ei va fi insarcinat in mod special cu conducerea lucrarilor.

Art. 748. - Cand doi sau mai multi salariati transporta greutati ca: grinzi, tevi, sine etc. toti vor aseza materialul pe acelasi umar, asezandu-se dupa inaltime si vor merge in aceeasi cadenta.

Art. 749. - Inainte de inceperea lucrului, salariatii vor fi instruiti de catre organul de specialitate pentru sortarea si separarea elementelor de munitie si a corpurilor inchise (recipiente, rezervoare etc) .

Art. 750. - Operatia de incarcare - descarcare se executa numai sub supravegherea unui conducator al procesului de munca.

Art. 751. - Zonele periculoase pentru trecere vor fi marcate prin tablite indicatoare iar noaptea aceste zone vor fi marcate prin sisteme optice.

Art. 752. - Toate locurile destinate operatiilor de incarcare - descarcare, precum si drumurile de circulatie trebuie sa fie luminate in cazul lucrului de noapte.

SUBSECTIUNEA 2
Balotarea si taierea mecanica

Art. 753. - Deservirea utilajului la balotare se face numai de catre mecanicul de serviciu.

Art. 754. - Terenul unde se executa operatia de balotare si taiere mecanica trebuie sa fie neted si curat.

Art. 755. - (1) Dupa incarcarea cutiei, coordonatorul lucrarilor va controla asezarea materialului in vederea evitarii ruperii sau saririi unor parti proeminente cu ocazia lasarii capacului.

(2) Pornirea masinii se va face dupa un semnal acustic dat de coordonatorul lucrarii care s-a asigurat ca toti salariatii s-au retras la o distanta de 2 m in spatele presei sau in spatii protejate cu paravane.

(3) Inainte de pornirea utilajului, mecanicul raspunde cu un semnal acustic ca a inteles comanda si pune in functiune utilajul.

Art. 756. - (1) Este interzisa stationarea sau trecerea prin fata cutiei de presare in timpul functionarii presei.

(2) In timpul lasarii capacului, este interzisa orice interventie la cutia utilajului.

(3) In timpul functionarii utilajului, se interzice mecanicului parasirea locului de munca si interventia la mecanismele, supapele si conductele presei.

Art. 757. - Se interzice folosirea utilajului fara aparatura de masura si control in functiune, fara aparatori de protectie si fara existenta tablitelor avertizoare in jurul utilajului.

Art. 758. - Baloturile rezultate la operatia de presare nu trebuie sa depaseasca greutatea maxima prescrisa in cartea tehnica a presei. Manipularea si transportarea baloturilor la locul de depozitare se vor face cu ajutorul podurilor rulante echipate cu electromagnet.

Maruntirea manuala

Art. 759. - Maruntirea se executa numai intr-un spatiu imprejmuit cu paravane de protectie, care sa opreasca schijele de fonta care se desprind.

Art. 760. - Se interzice stationarea salariatilor care nu au atributii la spargeri, in apropierea locului unde se executa spargerea.

Art. 761. - Greutatea ciocanelor si baroaselor folosite la spargerea fontei trebuie sa fie de maximum 10 kg.

Art. 762. - Distanta minima de cel mai apropiat loc de munca este de 10 m.

Art. 763. - Ciocanul si barosul trebuie sa fie bine fixate in cozi de lemn, fara noduri sau crapaturi.

SUBSECTIUNEA 3
Maruntirea mecanica

Art. 764. - Ridicarea berbecului se va face dupa semnalul acustic dat de coordonatorul lucrarii. Mecanicul trolist raspunde, cu un semnal acustic dupa care pune in functiune mecanismul de ridicare a troliului.

Art. 765. - (1) Dupa caderea berbecului, coordonatorul lucrarii da semnalul pentru coborarea carligului. Numai dupa lasarea la sol a carligului lucratorii pot sa-si reia activitatea in jurul sonetei.

(2) Mecanicul trolist nu are voie sa incredinteze altor persoane manevrarea troliului.

(3) Intreaga activitate ce se desfasoara la sonetele de spart fonta si scoarta de otel va fi supravegheata si condusa direct de catre coordonatorul lucrarii.

Art. 766. - Inainte de inceperea schimbului, coordonatorul lucrarii verifica starea tehnica a zalei berbecului, cablurilor, rangilor si a celorlalte unelte cu care se manevreaza materialul, consemnandu-se aceasta in registrul special intocmit.

Art. 767. - Manevrarea materialelor pe sabota nu se face cu instalatia de ridicat a sonetei.

Art. 768. - (1) Prinderea clestelui de berbec se executa numai de coordonatorul lucrarii.

(2) Inainte de ridicarea berbecului, toti lucratorii vor parasi spatiul de lucru retragandu-se la adapost.

(3) Dupa terminarea lucrului, berbecul ramane la sol langa sabota iar clestele se ridica la inaltimea de minimum 3 m.

(4) Se interzice lasarea berbecului in pozitia ridicata, dupa terminarea lucrului.

Art. 769. - (1) Este interzisa desfasurarea totala de pe tambur a cablului de ridicat. In pozitia cea mai de jos a carligului, trebuie sa ramana pe tambur cel putin doua spire complete de cablu.

(2) Se interzice exploatarea sonetelor la o tempeatura sub -20oC.

Art. 770. - Accesul mijloacelor de transport si de ridicat in zona de siguranta se admite numai atunci cand nu au loc spargeri de materiale.

Art. 771. - Ridicarea si declansarea bilei cu ajutorul electromagnetului se vor efectua numai dupa primirea ordinului (prin radiotelefon) de la coordonatorul lucrarii care comanda retragerea salariatilor in adapost si avertizeaza sonor intreaga zona de incepere a lucrului.

Art. 772. - Este interzisa alimentarea sabotei cu material, peste perdelele de protectie. Alimentarea se va face numai prin coridorul special amenajat in acest scop.

Art. 773. - Legarea pieselor ce urmeaza a fi transportate se va executa numai de catre personal autorizat si numai cu cabluri mecanice matisate, verificate, evitandu-se trecerea acestor cabluri peste muchii taietoare.

Art. 774. - In timpul efectuarii spargerii, podul rulant pentru transportul materialelor, va fi retras din zona sabotei. In aceasta zona se va gasi numai podul rulant echipat cu cabina blindata si cu electromagnet.

Art. 775. - Sonetele utilizate pentru spargerea pieselor din fonta si din otel se amplaseaza la o distanta de cel putin 30 m de locurile de munca, de drumurile de circulatie si de cladiri.

Art. 776. - Sonetele de spart fonta tip trepied se ingradesc cu bile de lemn captusite cu tabla pana la inaltimea de 3/4 din inaltimea de ridicare a berbecului.

Art. 777. - Sonetele de spart fonta tip MAST se ingradesc cu bile de lemn (pereti dubli) pe o inaltime de 2,50 m. Peretii vor fi prevazuti cu deschideri prin care se alimenteaza cu material si se evacueaza materialul prelucrat (maruntit) .

Art. 778. - Troliile care ridica berbecul sonetelor pentru spart fonta si otel sunt adapostite intr-o cabina cu acoperis din tabla cu grosime de cel putin 2 mm si pereti rezistenti in afara ingradirii. In aceasta cabina se adapostesc si salariatii care deservesc sonetele.

Art. 779. - Cabina troliului va fi prevazuta, la tabloul electric, cu covor de cauciuc si cu un gratar de lemn pe care va sta mecanicul trolist in timpul functionarii troliului.

Art. 780. - In jurul sonetelor pentru spart scoarta se delimiteaza o zona de securitate pe o raza de cel putin 30 m marcata cu tablite avertizoare plantate din 10 In 10 m.

Art. 781. - Intre locul de cadere al bilei (nicovala sau sabota) si cabina, se interpune un paravan de protectie de tabla cu grosimea de cel putin 5 mm, prins pe un schelet de otel profilat. Inaltimea paravanului va fi de cel putin 3 m.

Art. 782. - Este interzisa punerea in functiune a troliului fara aparatoare de protectie a volantului.

Art. 783. - Instalatiile de maruntire mecanica se amplaseaza in zone cat mai departate de locul de munca, de drumurile de circulatie si de cladiri, pe o raza de cel putin 50 m, zona care va fi marcata cu tablite avertizoare plasate din 10 in 10 m.

Art. 784. - Nu se admite inceperea lucrului daca se constata deteriorari la perdelele de protectie si la sabota.

Art. 785. - Se interzice lucrul cu electromagnetul podului rulant daca nu functioneaza si al doilea circuit electric de siguranta, care sa previna declansarea necomandata a bilei sau a materialului, in cazul intreruperilor accidentale ale curentului electric.

Art. 786. - Pentru reducerea zgomotului transportoarelor metalice de la instalatiile de maruntire strunjituri, seful formatiei de lucru va verifica si va lua masuri ca toate elementele in miscare sa fie unse si in stare normala de functionare.

Art. 787. - Pentru lucrul pe timp de noapte sau cu vizibilitate redusa, se va asigura un iluminat corespunzator (minimum 75 lx) ; in caz contrar lucrul este interzis.

SECTIUNEA 4
Organizarea si executarea lucrarilor periculoase si in mediu toxic

Art. 788. - (1) In fiecare otelarie si sectie de turnare continua se va intocmi lista lucrarilor desfasurate in medii toxice, lista aprobata de conducatorul unitatii.

(2) Lucrarile in mediu toxic vor fi executate dupa un plan special de organizare si executare.

Art. 789. - Lucrarile in mediul toxic, legate de lichidarea avariilor vor fi executate in conformitate cu planurile de lichidare a avariilor aprobate de conducatorul unitatii.

Art. 790. - Organizarea si executarea lucrarilor cu foc deschis se vor face in conformitate cu prevederile Normelor generale, de prevenire si stingere a incendiilor si numai dupa obtinerea "PERMISULUI DE LUCRU CU FOC".

CAPITOLUL 5
Prevederi de proiectare

SECTIUNEA 1
Aparataj de masura si control

Art. 791. - Sesizoarele de temperatura, de cantitate, prizele de tensiune, de debit, de nivel, de analiza, elementele de executie si strangulare se vor amplasa in locuri usor accesibile, ferite de lovituri, bine iluminate atat in timpul zilei, cat si in timpul noptii. Ele vor avea inscriptionate vizibil (pe eticheta anexata sau pe element) , simbolul aparatului, conform simbolizarii din proiect.

Art. 792. - (1) In cazul in care sesizoarele sau prizele se vor amplasa la inaltime sau in locuri cu acces greoi se vor prevedea platforme de deservire cu scari de acces.

(2) Inaltimea de amplasare a aparatelor indicatoare locale trebuie sa permita citirea usoara a acestora.

Art. 793. - (1) Aparatele si traductoarele amplasate local vor fi protejate contra intemperiilor, loviturilor, radiatiilor termice si accesului personalului neautorizat, prin introducerea in cutie, cofrete sau dulapuri executate din materiale necombustibile.

(2) Amplasarea cutiilor, cofretelor, aparatelor locale trebuie realizata, astfel incat, sa nu se obtureze caile de acces sau caile de evacuare de pe utilajele tehnologice.

Art. 794. - La conductele de impuls cu gaz toxic, combustibil sau exploziv nu se vor prevedea sau monta robinte cu trei cai, pentru a se evita raspandirea gazului in mediul de lucru, la o manevra gresita.

Art. 795. - Conductele de impuls vor fi prevazute cu insotitoare cu abur, pentru a le feri de inghet acolo unde exista posibilitatea formarii condensului in conducte.

Art. 796. - Se interzice trecerea traseelor cablurilor electrice dintr-o incapere in alta, avand categorii de pericol de incendiu diferite. Intrarea cablurilor in incaperi cu pericol de explozie se va face, din exterior. In caz contrar se va prevedea etansarea corespunzatoare la trecerea cablurilor prin ziduri sau plansee.

Art. 797. - Pentru alimentarea instalatiilor cu energie electrica vor fi prevazute doua sisteme de alimentare din care unul va constitui alimentarea de rezerva.

Art. 798. - In lungul transportoarelor, la cca 50 m unul de altul, se vor prevedea prize pentru legarea diverselor aparate necesare lucrarilor de reparatii (aparate de sudura, aparate de vulcanizare) .

Art. 799. - Filtrele silozurilor pentru stocarea materialului desulfurant trebuie sa fie prevazute cu sistem de determinare automata, cu inregistrare si semnalizare a cresterii continutului de acetilena.

Art. 800. - Pentru avertizare, in cazul deplasarii si bascularii cuptorului, se vor monta sub cuptor, in jurul mecanismului de basculare si a partii superioare a cuptorului, instalatii speciale de semnalizare.

SECTIUNEA 2
Camere de comanda

Art. 801. - (1) Camerele de comanda se recomanda a fi realizate cu echipamente de tip deschis (panouri) , la care este obligatorie separarea spatiului operativ de spatiul de intretinere din spatele panourilor. Separarea se realizeaza cu peretele despartitor prevazut cu una sau doua usi de acces, in functie de lungimea tabloului.

(2) In cabinele de comanda locale se pot amplasa echipamente de tip inchis (dulapuri) , la care nu este obligatorie o separare.

Art. 802. - Iluminatul in camerele de comanda va asigura supravegherea optima a echipamentelor fara solicitarea vizuala a personalului. Iluminatul se va realiza indirect astfel incat panourile de comanda sa nu reflecte lumina primita.

Art. 803. - In camerele de comanda se interzic:

a) introducerea conductelor de apa pentru stingerea incendiilor precum si amenajarea de dulapuri pentru hidranti de incendiu si furtunuri;

b) introducerea tevilor de impuls, continand gaze combustibile, substante toxice sau alte substante, care prin defectarea conductei de impuls pot provoca accidente. Exceptie o fac conductele cu aer instrumental ce deservesc instalatia de automatizare.

Art. 804. - (1) Amplasarea aparatelor de masura pe tablouri va fi realizata in asa fel incat sa asigure citirea, manevrarea si intretinerea usoara. Aparatele de comanda manuala vor fi dispuse intr-o ordine logica, conform necesitatilor de functionare si conducere a instalatiilor tehnologice.

(2) Schemele sinoptice vor permite urmarirea usoara a fluxurilor tehnologice si a circuitelor de automati-zare aferente, avand inscriptionate, in mod vizibil, simbolurile sau reperele prevazute in schemele tehnologice.

(3) Semnalizarile de avertizare vor fi realizate cu dispozitive de avertizare sonora, a caror anulare se va face de catre operator.

Art. 805. - Masinile de deservire a agregatelor de elaborare si turnare continua vor fi prevazute cu urmatoarele sisteme de semnalizare:

a) acustica - functionand la comanda conducatorului masinii;

b) acustica - comanda automata, la depasirea masinilor (clopot - sirena) ;

c) optica - automata, pentru semnalizarea deplasarii masinii (cu girofarul) .

Dotarea simultana a masinilor cu semnalizarile de la punctul a) si b) este obligatorie.

Art. 806. - Morile, concasoarele, ciururile etc. vor fi prevazute cu sisteme si dispozitive de eliminare a trepidatiilor precum si de micsorare a zgomotului.

Art. 807. - Inaintea utilajelor de sortare si sfaramare se vor prevedea separatoare magnetice si detectoare de metal pe benzi, pentru prevenirea patrunderii unor bucati de metal, care pot produce avarii si accidente.

Art. 808. - (1) Toate utilajele sau recipientele descoperite (buncare, decantoare, colectare etc.) se vor prevedea cu imprejmuiri regulamentare.

(2) Amplasarea rezervoarelor pentru produse inflamabile precum si a statiilor de pompare aferente acestora se vor face in conformitate cu Normele generale de prevenire si stingere a incendiilor, in vigoare.

Art. 809. - Oalele pentru transportul fontei de la melanjoare la cuptoare vor avea centrul de greutate cu cel putin 200 mm sub axa fusurilor de basculare in carligele podurilor rulante.

Art. 810. - Macaragii de la incarcare vor fi protejati contra radiatiilor termice si a stropilor de zgura, prin instalarea pe podul rulant a paravanelor din plasa de sarma si prin pereti captusiti cu materiale izolatoare.

Art. 811. - Cabina masinii de sarjare trebuie sa fie rezistenta la socuri mecanice, termoizolanta si sa protejeze mecanicul de improscari de metal si zgura.

Art. 812. - (1) Cabina mecanicului de pe podul rulant sau masina de sarjare trebuie sa fie dotate cu un scaun comod cu spatar si sa asigure o buna vizibilitate a frontului de lucru. Constructia scaunului trebuie sa excluda vibratiile.

(2) Pentru accesul in cabina trebuie sa existe o scara cu balustrada.

Art. 813. - Masina de sarjare trebuie sa fie dotata cu un sistem acustic de semnalizare si frane electrice la sistemul de deplasare, rotire si oscilare.

Art. 814. - (1) Convertizorul trebuie sa fie astfel conceput incat sa poata fi mentinut in orice pozitie.

(2) In cazul alimentarii manuale se va avea grija ca grilajul amplasat la gura utilajului sa aiba ochiurile dimensionate in functie de marimea bucatilor de materiale ce pot intra in concasor.

Art. 815. - (1) La gura concasorului se va amplasa o platforma de lucru cu latimea de cel putin 1 m, prevazuta cu balustrada montata la inaltimea de 1m.

(2) Gura de incarcare a concasorului va avea aparatoare sau jgheab pentru prevenirea eventualelor aruncari de material. Gura de alimentare va avea o distanta de minimum 2 m pana la tavan.

SECTIUNEA 3
Elemente de legatura

Art. 816. - Elementele de legatura vor fi dimensionate, astfel incat, sa permita trecerea integrala a debitului de materiale fara pericol de infundare.

Art. 817. - Elementele de legatura demontabile, intermedi-are intre buncare si utilaje vor fi prevazute cu vibratoare, daca nu se pot executa la dimensiuni si la pante, care sa permita evitarea lipirii materialului.

Art. 818. - Elementele de legatura amplasate sub transpor-toarele mobile sau cu cap mobil vor fi prevazute la partea superioara cu gratare sau capace demontabile.

Art. 819. - Elementele de legatura dintre utilaj vor fi prevazute cu:

a) blindaje sau praguri pentru acumulare de material, in scopul protejarii contra uzurii la blindaje se pot folosi, dupa caz, placi de otel sau fonta manganoasa, sine uzate de cale ferata, covor de cauciuc uzat etc. Se interzice utilizarea de placi din otel carbon normal;

b) guri de vizitare pentru supraveghere si interventie in caz de infundare;

c) parte demontabila (flansata) sau rabatabila pentru a permite inlocuirea blindajelor.

Art. 820. - (1) In cazul in care elementele de legatura au o lungime de peste 2 m, acestea se vor executa din tronsoane flansate, fiecare cu o lungime maxima de 3 m si o greutate de maximum 500 kg (exclusiv greutatea blindajelor interioare) .

(2) De asemenea, se vor prevedea, dupa caz, fie platforma si scari la gurile intermediare de vizitare, fie locuri de acces (prevazute cu capace rabatabile) realizate la nivelul superior al elementului.

Art. 821. - Partea superioara a buncarelor se va realiza din metal si, dupa caz, se vor prevedea cu placi de protectie demontabile.

Art. 822. - Buncarele tampon (de trecere sau de stocare temporara) vor fi prevazute cu sesizoare de nivel, de minim si de maxim, cu transmitere la postul centralizat de comanda. Sesizarea atingerii unuia dintre aceste niveluri se va face atat electric (cu intreruperea functionarii) , cat si acustic - local. Pentru supraveghere si intretinere, in zona sesizoarelor de nivel, se vor realiza platforme si cai de acces.

SECTIUNEA 4
Armaturi si conducte tehnologice

Art. 823. - Prin conducte tehnologice, in prezenta norma, se inteleg toate instalatiile de conducte care asigura procesul tehnologic respectiv si prin care se transporta:

a) materia prima;

b) produse semifabricate;

c) produse finite;

d) abur;

e) apa;

f) combustibil, gaze;

g) reactivi;

h) alte materiale care asigura procesul tehnologic respectiv;

i) reactivi si gaze uzate;

j) produse intermediare ale procesului tehnologic;

k) deseuri rezultate din procesele de productie.

Art. 824. - Armaturile de inchidere, pentru manevrarea (deschiderea) carora este necesar un efort mare, vor fi prevazute cu conducte de ocolire (by-passuri) si cu actionare mecanica sau electrica.

Art. 825. - Armaturile de inchidere si de reglaj montate pe conducte trebuie sa fie usor accesibile pentru deservire.

Art. 826. - Pentru deconectarea (decuplarea) agregatelor si aparatelor care lucreaza sub presiuni de 40 atm. si mai mari, se vor prevedea, pe fiecare ramificatie de la colectoarele principale, cate doua armaturi de inchidere (ventile, vane) , intre care se vor prevedea robinete de control pentru verificarea inchiderii etanse a armaturilor.

Art. 827. - (1) Numarul si amplasarea armaturilor de inchi-dere se stabilesc prin proiect si trebuie sa asigure o izolare perfecta a fiecarui aparat sau agregat in parte.

(2) In afara armaturilor de inchidere, se vor prevedea si armaturi de reglaj, impuse de necesitatile procesului tehnologic.

Art. 828. - (1) Conductele de avarie si instalatiile de legatura cu rezervoarele de avarie trebuie sa aiba o panta catre rezervoarele de avarie si un traseu liniar cu un numar minim de curbe si ramificatii.

(2) Conductele de avarie nu trebuie sa aiba armaturi de inchidere pe intreaga lor lungime, in afara armaturilor de izolare, in dreptul aparatelor.

Art. 829. - (1) Conductele vor fi amplasate pe reazeme si suspensii calculate la greutatea conductei, a izolatiei termice, a lichidului transportat, la presiunea vantului, precum si la greutatea stratului de gheata (pentru conductele exterioare) .

(2) Reazemele fixe trebuie calculate si la eforturi suplimentare care apar la dilatarea termica a conductei.

Art. 830. - (1) Toate conductele, indiferent de temperatura mediului ambiant si a aerului transportat, trebuie sa fie calculate la autocompensare totala.

(2) In cazurile in care nu este posibila autocompensarea amintita, se vor monta compensatoare corespunzatoare.

(3) Se interzice prevederea si montarea compresoarelor cu presgarnituri la conductele prin care se transporta produse toxice, gaze combustibile (inclusiv cele lichefiate) , lichide combustibile si inflamabile.

Art. 831. - Se interzice montarea conductelor pentru transportul substantelor toxice si al celor care prezinta pericol de explozie si de incendiu prin incaperi auxiliare cu destinatie sociala sau administrativ - gospodareasca si prin statii de distributie a energiei electrice.

Art. 832. - (1) Protectia termoizolatoare a conductelor va fi realizata din materiale necombustibile.

(2) Conductele care depoziteaza sau transporta fluide, care se pot solidifica la temperaturi sub 0oC, trebuie insotite cu conducte de abur si izolate termic impreuna.

(3) Toate conductele se vor vopsi in culori conventionale, conform reglementarilor in vigoare.

Art. 833. - La amplasarea vanelor sau a altor armaturi in camine, canale sau alte constructii sub nivelul terenului se vor prevedea tije prelungite sau roti de manevra, de asemenea, se va realiza accesul in siguranta la aceste armaturi, pentru cazurile de reparatii sau inlocuire.

Art. 834. - Se interzice amplasarea conductelor pentru apa, abur, lichide corozive si inflamabile deasupra sau in apropierea conductorilor si echipamentului electric. Se interzice, de asemenea, amplasarea armaturilor si a prizelor de apa si de abur in apropierea conductorilor si a echipamentului electric.

Art. 835. - (1) Montarea vanelor, a armaturilor si a accesorilor montate pe conducte trebuie sa asigure accesibilitatea deservirii executarii reparatiilor si controlului.

(2) Se interzice folosirea garniturilor de cauciuc la flanse sau armaturi pe conductele de abur.

Art. 836. - Conductele pentru oxigen umed trebuie sa fie pozate in panta de cel putin 3%, iar in punctele cele mai joase trebuie sa fie prevazute cu dispozitive de drenare protejate impotriva inghetului.

Art. 837. - (1) Conductele subterane trebuie sa fie ingropate sub nivelul de inghet.

(2) Conductele ingropate vor fi protejate impotriva curentilor vagabonzi prin masuri adecvate (exemplu: protectie catodica) .

(3) Trecerile conductelor prin pereti se vor face prin tuburi de protectie.

Art. 838. - Se interzice montarea robinetilor sau a ventilelor de orice fel pe conductele de presiune, daca acestea nu au fost construite pentru presiunea nominala de functionare a conductei.

Art. 839. - (1) In punctele de minim, conductele vor fi prevazute cu ventile de golire.

(2) Drenarea conductelor de abur se va realiza prin oale de condens.

(3) Se interzice functionarea oalelor de condens care nu sunt racordate la colectoare sau care au ventilul de purjare defect.

Art. 840. - Posturile de utilizare a oxigenului trebuie sa fie realizate conform prevederilor urmatoare:

a) teava de coborare a postului de utilizare va fi racordata la partea superioara a conductei de oxigen, prin intermediul unei bucle pentru prevenirea patrunderii apei de condens si a impuritatilor;

b) teava de coborare va fi prevazuta cu un ventil de inchidere;

c) robinetul de serviciu cu ventil, impreuna cu reductorul de presiune, se vor monta in aval de ventilul de inchidere cu ajutorul unui racord in forma de T;

d) capatul tevii de coborare va fi inchis cu un dop filetat pentru a putea efectua evacuarea impuritatilor din teava.

ANEXA 1

NORME SPECIFICE DE SECURITATE A MUNCII CONEXE SI/SAU COMPLEMENTARE

PRESCRIPTII TEHNICE ISCIR

1. NSSM pentru distributia si utilizarea gazelor naturale

2. NSSM pentru producerea aerului comprimat

3. NSSM pentru fabricarea, stocarea, transportul si utilizarea oxigenului si azotului

4. NSSM pentru fabricarea, transportul si utilizarea acetilenei

5. NSSM pentru prelucrarea metalelor prin aschiere

6. NSSM pentru sudarea si taierea metalelor

7. NSSM pentru activitati de vopsire

8. NSSM pentru utilizarea energiei electrice in medii normale

9. NSSM pentru transportul, distributia si utilizarea energiei termice

10. NSSM pentru evacuarea apelor uzate rezultate de la populatie si din procesele tehnologice

11. NSSM pentru transportul intern

12. NSSM pentru manipularea, transportul prin purtare si cu mijloace nemecanizate si depozitarea materialelor

13. NSSM pentru transporturi rutiere

14. NSSM pentru intretinere si reparatii autovehicule

15. NSSM pentru lucrul la inaltime

16. NSSM pentru activitatile de exploatare si intretinere a transportoarelor cu banda

17. NSSM pentru tratamente termice si termochimice

18. NSPM pentru elaborarea si turnarea fontei

19. NSPM pentru fabrici de aglomerare

20. NSPM pentru fabricarea cocsului si a produselor cocsochimice

21. Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea, receptionarea instalatiilor electrice in zone cu pericol de explozie

22. R 1 - 87 - Prescriptii tehnice pentru proiectarea, construirea, montarea, exploatarea si verificarea macaralelor, mecanismelor de ridicat si dispozitivelor auxiliare

23. C 4 - 83 - Prescriptii tehnice pentru proiectarea, executia, instalarea, exploatarea repararea, si verificarea recipientelor metalice stabile sub presiune

24. C 15 - 84 - Prescriptii tehnice pentru proiectarea, montarea, repararea, exploatarea si verificarea conductelor de abur si apa fierbinte sub presiune

25. CR 5 - 82 - Prescriptii tehnice pentru autorizarea personalului de deservire a instalatii-lor mecanice sub presiune si instala-tiilor de ridicat

26. Norme generale de prevenire si stingere a incendiilor, 1994

27. Norme pentru transportul, manipularea si evidentierea explozibililor

28. Norme tehnice privind detinerea, prepararea, distrugerea, transportul, depozitarea, manuirea si folosirea materiilor explozive in activitatile detinatorilor si autorizarea artificierilor si pirotehnistilor, aprobat prin ordinul MMPS nr. 225/ 04.06.1996

Pana la aparitia normelor prezentate in anexa, raman valabile actualele norme departamentale existente in domeniu.

ANEXA 2

Standarde conexe de securitate a muncii

STAS 10743/2-88 Concasoare cu falci. Parametri principali

SR 2077-1:1997 Benzi de transport cu insertii textile de uz general

STAS 8589-70 Culori conventionale pentru identificarea conductelor care transporta fluide in instalatii terestre si navale

STAS 12604-87 Protectia impotriva electrocuta-rilor. Prescriptii generale

STAS 12604/4-89 Protectia impotriva electrocuta-rilor. Instalatii electrice fixe. Prescriptii

STAS 12604/5-90 Protectia impotriva electrocuta-rilor. Instalatii electrice fixe. Prescriptii de proiectare, executie, verificare

STAS 12165-83 Masini - unelte pentru prelucrarea prin aschiere a metalelor. Conditii tehnice pentru prevenirea pericolelor mecanice.

ANEXA 3

Ghid de terminologie de securitate a muncii

Notiuni de baza

1. Accident de munca: accident prin care se produce vatamarea violenta a organismului precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau indeplinirea indatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridica a contractului in baza caruia se desfasoara activitatea si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin trei zile, invaliditate sau deces.

2. Boala profesionala: afectiune care se produce, ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesiuni, cauzate de factorii nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de munca, precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului in procesul muncii.

3. Dispozitiv de protectie: dispozitiv care reduce sau elimina, singur sau in asociere cu un protector, riscul de accidentare.

4. Echipament individual de lucru: totalitatea mijloacelor pe care persoanele juridice le acorda unui salariat pentru protejarea imbracamintei si incaltamintei salariatilor in timpul procesului de munca.

5. Echipament individual de protectie: totalitatea mijloacelor cu care este dotat fiecare participant la procesul de munca pentru a fi protejat impotriva factorilor de risc de accidentare si imbolnavire profesionala.

6. Echipamente tehnice: masinile, utilajele, instalatiile, aparatura, dispozitivele, uneltele si alte mijloace asemanatoare necesare in procesul muncii.

7. Instructaj de securitate a muncii: modalitatea de instruire in domeniul securitatii muncii care se desfasoare la nivelul unitatilor si are ca scop insusirea de catre salariati a cunostintelor si formarea deprinderilor impuse de protectia muncii, specifice activitatii pe care o realizeaza sau urmeaza a o realiza.

8. Instructiuni specifice de securitate a muncii: componente ale sistemului de reglementari in domeniul protectiei muncii, ale caror prevederi sunt valabile numai pentru activitatile desfasurate in cadrul unei unitati; elaborarea lor de catre unitati (prin efort propriu sau in colaborare cu institute specializate) , este obligatorie atunci cand Normele generale de protectie a muncii si Normele specifice de protectie a muncii nu acopera totalitatea activitatilor desfasurate in unitate sau voluntara, atunci cand conducerea persoanei juridice considera necesar, pentru imbunatatirea protectiei muncii, detalierea si completarea normelor cu unele prevederi specifice unitatii.

9. Instructiuni de utilizare: instructiuni a caror elaborare este obligatorie pentru orice produs, constituind parte integranta a documentatiei pentru certificarea produsului si prin care, producatorul trebuie sa prezinte toate informatiile necesare utilizarii produsului, in conformitate cu scopul pentru care a fost creat si asigurarii protectiei muncii.

10. Mijloc individual de protectie: mijloc de protectie (protector) destinat protectiei unui singur executant si care se aplica asupra acestuia.

11. Noxa (sinonim factor nociv) : agent fizic, chimic sau biologic cu actiune daunatoare asupra organismului, in mediu luat in considerare.

12. Prevenire: ansamblul procedeelor si masurilor luate sau planificate la toate stadiile de lucru, pentru evitarea pericolelor sau reducerea riscurilor.

13. Risc: probabilitatea asociata cu gravitatea unei posibile leziuni sau afectari a sanatatii, intr-o situatie periculoasa.

14. Risc profesional: risc in procesul de munca.

15. Situatie periculoasa: orice situatie in care o persoana este expusa unuia sau mai multor pericole.

16. Zona periculoasa a unui echipament tehnic: orice zona situata in interiorul sau in jurul echipamentului tehnic, in care o persoana este expusa riscului de accidentare sau imbolnavire profesionala.