Aurelian Consulting 0723598256

Hotararea de Guvern 1028 din 2006

privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca
referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare

Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 710 din 18 august 2006


In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

CAPITOLUL IDispozitii generale

Art. 1. - Prezenta hotarare stabileste cerintele minime de securitate si sanatate in munca privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare definite la art. 4.

Art. 2. - Prevederile Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 se aplica in intregime domeniului prevazut la art. 1, fara a aduce atingere prevederilor mai restrictive si/sau specifice cuprinse in prezenta hotarare.

Art. 3. - Prezenta hotarare nu se aplica:

a) cabinei soferului sau cabinei de comanda in cazul vehiculelor si masinilor;

b) sistemelor informatice de la bordul mijloacelor de transport;

c) sistemelor informatice destinate in principal utilizarii publice;

d) sistemelor portabile care nu se utilizeaza in mod prelungit la postul de lucru;

e) masinilor de calculat, caselor de marcat si oricarui echipament prevazut cu un mic dispozitiv de afisare sau de masurare a datelor, necesar pentru utilizarea directa a acestui echipament;

f) masinilor de scris de conceptie clasica, de tipul "masini de scris cu fereastra".

Art. 4. - In sensul prezentei hotarari, termenii si expresiile de mai jos se definesc dupa cum urmeaza:

a) echipament cu ecran de vizualizare - ecran de vizualizare grafic sau alfanumeric, indiferent de procedeul de afisare folosit;

b) post de lucru - ansamblu care cuprinde un echipament cu ecran de vizualizare, prevazut cu tastatura, sau un dispozitiv de introducere a datelor si/sau un program care stabileste interfata operator/masina, accesorii optionale, periferice, inclusiv unitate de discheta si/sau unitate optica, telefon, modem, imprimanta, suport pentru documente, scaun, masa sau suprafata de lucru, precum si mediul de munca inconjurator;

c) lucrator - orice persoana angajata, definita conform prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 319/2006, care foloseste in mod obisnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durata semnificativa a timpului normal de lucru.

CAPITOLUL IIObligatiile angajatorilor

Art. 5. - Angajatorii au obligatia de a face o analiza a posturilor de lucru pentru a evalua conditiile de securitate si sanatate oferite lucratorilor, in special in ceea ce priveste eventualele riscuri pentru vedere, probleme fizice si solicitare mentala.

Art. 6. - Angajatorii trebuie sa ia masuri corespunzatoare pentru a remedia riscurile constatate pe baza analizei care face obiectul art. 5, tinand seama de efectele suplimentare si/sau combinate ale riscurilor identificate.

Art. 7. - Angajatorii trebuie sa ia masurile corespunzatoare pentru ca posturile de lucru sa indeplineasca cerintele minime prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.

Art. 8. - Angajatorul trebuie sa planifice sarcinile lucratorului astfel incat folosirea zilnica a ecranului de vizualizare sa fie intrerupta periodic prin pauze sau schimbari de activitate, care sa reduca suprasolicitarea in fata ecranului de vizualizare.

CAPITOLUL IIIInformarea, instruirea, consultarea si participarea lucratorilor

Art. 9. - (1) Cu respectarea dispozitiilor art. 16 si 17 din Legea nr. 319/2006, lucratorii trebuie sa fie informati asupra tuturor aspectelor legate de securitatea si sanatatea la postul de lucru, in special asupra masurilor aplicabile posturilor de lucru, masuri implementate conform art. 5, 6, 8 si 12-16.

(2) Lucratorii sau reprezentantii lor trebuie sa fie informati cu privire la toate masurile de securitate si sanatate luate potrivit prezentei hotarari.

Art. 10. - Fara a aduce atingere prevederilor art. 20 si 21 din Legea nr. 319/2006, fiecare lucrator trebuie sa fie instruit cu privire la modalitatile de utilizare a postului de lucru inainte de a incepe acest tip de activitate si ori de cate ori organizarea postului de lucru se modifica semnificativ.

Art. 11. - Consultarea si participarea lucratorilor si/sau a reprezentantilor acestora privind problemele la care se face referire in prezenta hotarare se desfasoara in conformitate cu prevederile art. 18 si 19 din Legea nr. 319/2006.

CAPITOLUL IVProtectia ochilor si a vederii

Art. 12. - Lucratorii trebuie sa beneficieze de un examen corespunzator al ochilor si al vederii, efectuat de o persoana care are competenta necesara:

a) inainte de inceperea activitatii la ecranul de vizualizare, prin examenul medical la angajare;

b) ulterior, la intervale regulate;

c) ori de cate ori apar tulburari de vedere care pot fi cauzate de activitatea la ecranul de vizualizare.

Art. 13. - Lucratorii beneficiaza de un examen oftalmologic, daca rezultatele examenului prevazut la art. 12 arata ca acesta este necesar.

Art. 14. - Daca rezultatele examenului prevazut la art. 12 sau ale examenului la care face referire art. 13 arata ca este necesar si daca nu se pot utiliza dispozitive normale de corectie, lucratorilor trebuie sa li se furnizeze dispozitive de corectie speciale, care sa corespunda activitatii respective.

Art. 15. - Masurile luate potrivit art. 12-14 nu trebuie sa implice in nici un caz costuri financiare pentru lucratori.

Art. 16. - Protectia ochilor si a vederii lucratorilor poate fi asigurata din punctul de vedere al costurilor in cadrul sistemului national de sanatate, in conformitate cu legislatia in vigoare.

CAPITOLUL VSanctiuni

Art. 17. - Incalcarea prevederilor prezentei hotarari atrage raspunderea contraventionala, civila sau penala, dupa caz.

CAPITOLUL VIDispozitii finale

Art. 18. - Prezenta hotarare intra in vigoare la data de 1 octombrie 2006.

Prezenta hotarare transpune Directiva 1990/270/CEE privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 156/1990.


PRIM-MINISTRU

CALIN POPESCU-TARICEANU


Contrasemneaza:

Ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei,

Gheorghe Barbu


Ministrul economiei si comertului,

Eugen Tapu-Nazare,


Ministrul sanatatii publice,

Gheorghe Eugen Nicolaescu


Ministrul integrarii europene,

Anca Daniela Boagiu


Ministrul finantelor publice,

Doina-Elena Dascalu


Bucuresti, 9 august 2006.

Nr. 1028.

ANEXA

CERINTE MININE

OBSERVATIE PRELIMINARA

Obligatiile prevazute in prezenta anexa se aplica in vederea realizarii obiectivelor prezentei hotarari si in masura in care, pe de o parte, elementele avute in vedere sunt prezente la postul de lucru si, pe de alta parte, cerintele sau caracteristicile intrinseci ale sarcinii de munca nu impiedica acest lucru.

1. Echipament

a) Comentarii generale

Utilizarea acestui echipament nu trebuie sa prezinte riscuri pentru lucratori.

b) Ecran de vizualizare

Caracterele de pe ecran trebuie sa fie bine definite si distincte, de dimensiuni corespunzatoare si cu spatiu suficient intre caractere si intre randuri.

Imaginea de pe ecran trebuie sa fie stabila, fara fenomene de scanteiere sau alte forme de instabilitate.

Stralucirea si/sau contrastul dintre caractere si fondul ecranului trebuie sa poata fi usor de reglat de catre operator si usor de adaptat conditiilor ambiante.

Pentru a se adapta nevoilor operatorului, ecranul trebuie sa poata fi orientat si inclinat cu usurinta.

Trebuie sa fie posibila utilizarea unui postament separat sau a unei mese reglabile pentru ecran.

Ecranul nu trebuie sa prezinte straluciri suparatoare sau reflexii care ar putea deranja utilizatorul.

c) Tastatura

Tastatura trebuie sa fie inclinabila si separata de ecran, astfel incat sa permita lucratorului gasirea unei pozitii de lucru confortabile, care sa evite oboseala bratelor si mainilor.

Spatiul din fata tastaturii trebuie sa fie suficient pentru a permite sprijinirea mainilor si bratelor operatorului.

Pentru a evita reflexiile, suprafata tastaturii trebuie sa fie mata.

Pozitia tastaturii si caracteristicile tastelor trebuie sa faciliteze utilizarea tastaturii.

Simbolurile tastelor trebuie sa prezinte contrast suficient si sa fie lizibile din pozitia normala de lucru.

d) Masa sau suprafata de lucru

Masa sau suprafata de lucru trebuie sa aiba o suprafata putin reflectanta, sa aiba dimensiuni suficiente si sa permita o amplasare flexibila a ecranului, tastaturii, documentelor si echipamentului auxiliar.

Suportul pentru documente trebuie sa fie stabil si usor de reglat si trebuie pozitionat astfel incat sa diminueze miscarile incomode ale capului si ochilor.

Trebuie sa existe spatiu suficient pentru a permite lucratorilor o pozitie confortabila.

e) Scaun de lucru

Scaunul de lucru trebuie sa fie stabil si sa asigure operatorului libertate de miscare si o pozitie confortabila.

Scaunul trebuie sa poata fi reglat pe verticala.

Spatarul scaunului trebuie sa poata fi inclinat si reglat pe verticala.

Un reazem pentru picioare trebuie pus la dispozitie celor care il doresc.

2. Mediu de munca

a) Spatiu

Prin dimensiunile si amenajarea sa, postul de lucru trebuie sa asigure utilizatorului un spatiu suficient, care sa ii permita sa isi schimbe pozitia si sa varieze miscarile.

b) Iluminat

Iluminatul general si iluminatul local (lampi de lucru) trebuie sa asigure conditii de iluminat satisfacatoare si un contrast corespunzator intre ecran si mediul inconjurator, tinand seama de tipul de activitate si de necesitatile vizuale ale utilizatorului.

Stralucirile si reflexiile suparatoare pe ecran sau pe orice alte echipamente trebuie evitate prin amenajarea locului de munca si a postului de lucru in functie de amplasarea si caracteristicile tehnice ale surselor de lumina artificiala.

c) Reflexii si straluciri

Posturile de lucru trebuie sa fie amenajate astfel incat sursele de lumina, cum ar fi ferestrele si alte deschideri, peretii transparenti sau translucizi, precum si echipamentele si peretii de culori deschise, sa nu provoace straluciri orbitoare directe si sa antreneze cat mai putin posibil reflexii pe ecran.

Ferestrele trebuie prevazute cu un sistem adecvat de acoperire, cu posibilitati de reglare pentru a atenua lumina naturala la postul de lucru.

d) Zgomot

La amenajarea postului/posturilor de lucru trebuie sa se tina seama de zgomotul emis de echipamentul care apartine postului/posturilor de lucru, in special pentru a se evita distragerea atentiei sau perturbarea comunicarii verbale.

e) Caldura

Echipamentele care apartin postului/posturilor de lucru nu trebuie sa creeze disconfort lucratorilor prin producerea de caldura in exces.

f) Radiatii

Toate radiatiile, cu exceptia partii vizibile a spectrului electromagnetic, trebuie reduse la niveluri neglijabile in ceea ce priveste protectia sanatatii si securitatea lucratorilor.

g) Umiditate

Trebuie sa fie atins si mentinut un nivel de umiditate corespunzator.

3. Interfata operator/computer

La elaborarea, alegerea, achizitionarea si modificarea programelor, precum si pentru definirea sarcinilor care implica utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, angajatorul trebuie sa tina seama de urmatoarele principii:

a) programul trebuie adaptat sarcinii de munca;

b) programul trebuie sa fie usor de folosit si, daca este cazul, sa poata fi adaptat nivelului de cunostinte sau experientei operatorului; niciun dispozitiv de verificare calitativa sau cantitativa nu poate fi folosit fara stirea lucratorilor;

c) sistemele trebuie sa furnizeze lucratorilor indicatii cu privire la derularea operatiunilor;

d) sistemele trebuie sa afiseze informatiile intr-un format si intr-un ritm adaptate operatorilor;

e) trebuie aplicate principii de ergonomie informatica, in special in cazul operatiilor de prelucrare a datelor de catre operator.